- Paul, te rog nu te mai bâțâi pe scaunul ăla. Trebuie să decolăm din clipă în clipă. Eram în avion de 10 minute și copilul nu mai avea răbdare.
Am vrut ca vacanța asta să fie una foarte specială, mai ales că era prima cu Ema, și am luat avionul privat al firmei. Și așa nu mă bucuram prea des de el.
- Și?! Mă întorc spre Ema care era puțin speriată.
- Dacă cădem? Se uită la mine speriată cu ochii mari și pupilele dilatate.
Încep să răd, amuzată de reacția ei.
- Nu o să cădem. Avionul este într-o stare excelentă și, în plus, avem unul dintre cei mai buni piloți din țară. Nu îți fă griji. Îi iau mâna de pe mănerul scaunului și i-o duc la buzele mele pentru a-i săruta pielea fină. Văd cum zâmbește la gestul subit.
- Te cred! Se mai relaxează puțin și se asează mai confortabil.
- Vrei să mănânci ceva? Sau poate să bei?! Apăs pe butonul de pe marginea scaunului și curând apare o domnișoară care ne va fi însoțitoare. Zâmbind larg, se apropie de mine.
- Doriți ceva, doamnă?
- O sticlă de vin spumant fără alcool cu două pahare și ceva aperitive pentru început.
- Sigur! Imediat. Se întoarce către Paul.
- Cavalerul dorește ceva?
Mă bufnește râsul când aud cum îi zice. Încerc să îmi ascund amuzamentul în gâtul Emei. Aceasta îmi simte respirația pe gât și începe și ea să rădă.
- Ma gădili, zice printre chicoteli.
Mă comportam ca o copilă. Nu știu ce era cu mine. Eram atât de fericită că într-un final eram liberă și, mai ales, eram iubită. Simțeam asta.
După ce pleacă femeia, mă sprijin la loc pe scaun.
- Scuze, zic cu un ultim râset. Nu ai văzut ce față a făcut Paul când i-a zis cavaler. S-a simțit așa important. Iar încep să râd.
- Christina, ce-i cu tine?
- Nimic, nimc! Îmi duc mâna la față să mă calmez. Doar... sunt foarte fericită. Mergem la Paris. Nu poți fi trist când mergi la Paris.
- Asta așa este, zice foarte serioasă. Îmi înghit râsul și încerc să mă relaxez.
- Vinul dumneavoastră. Intră cu sticla și cele două pahare și lângă gustarea. Ne servește băutura spumoasă și ne așează platoul în față, pe măsuță.
- Pentru noi! Ridic paharul și Ema îmi urmează gestul.
- Și pentru viitorul nostru, completează ea. Mi se pune un nod în stomac când aud asta. Aveam un viitor și eu încă nu realizam. Sorb din băutura rece și las paharul jos.
Cât timp am fost cu George, simțeam cum viitorul meu se stige și cum viața mea se irosește. Până am cunoascut-o pe Emma și totul s-a schimbat. Acum, uitându-ma la ea și la Paul, care făcea glume și se înțelegea atât de bine cu Emma, mă bucuram enorm că mi-am urmat sufletul și că am luptat pentru noi.
Aș fi vrut să renunț din prima zi. Dacă acționam rațional, aș fi căutat să o pedepsesc și să fie dată afară din firmă, fără să mă implic personal. Și totuși am făcut cel mai prostesc lucru care m-a adus aici, cu ea, și nu regret nici o secundă. Cine ar fi crezut că un moment de nebunie îți poate schimba viața total.
***Ușile erau pe cale să se închidă și nu voiam să mai aștept liftul.
- Ține ușile! Atât apuc să strig și imediat cum intru în lift sunt întâmpinată de cei mai frumoși ochi pe care i-am văzut.
- Mulțumesc! Se rușinează când mă uit la ea și zâmbesc.
- Cu-cu pl... și, simt un lichid fierbinte și duhnind a alcool cum se revarsă pe mine. Mă uit la ea și văd groaza din ochii ei. Îmi distrusese costumul.
Ajungem la etaj și James, când vede ceea ce s-a întâmplat rămâne șocat. Îl trimit imediat să pregătească alte lucrurile.
- Îmi pare rău! Zice, înainte să ies din lift. Mă întorc către ea și o privesc insistent. Aș fi vrut să îi zic ceva, dar era în zadar. Când văd că se dă înapoi, intimidată de mine, renunț. Mă retrag și o las să își rezolve treburile.
Tot drumul către birou nu mă puteam opri din a mă gândi la privirea ei. Era cea mai pură și inocentă privire pe care am vazut-o. Niciodată nu am mai fost atât de tulburată de o pereche de ochi.
James era deja în birou cu hainele pregătite.
- Mulțumesc James! O să intru să fac și duș, iar tu să iei hainele de pe mine să le duci la spălătorie.
- Sigur, doamnă! Se întoarce să plece dar îl opresc. O idee nebunească îmi vine și nu voiam să o ratez.
- Și caut-o pe fata din lift și adu-o la mine. Trebuie să plătească cumva pentru ce a făcut.
Știam că nu îmi stă în fire și, de obicei, nu mă ocupam personal de problemele astea, însă cu ea era ceva mai mult. Voiam să o cunosc. ***
- De ce zâmbești? Glasul cald al Emei mă scoate din vis.
- Mi-am adus aminte cum ne-am cunoscut.
Își pune mâinile la față rușinată și încep să râd. Îi iau mâinile în ale mele și i le sărut.
- Nu te jena! Dacă nu se întâmpla ce s-a întâmplat probabil nu mai aveam motiv să te chem la mine atunci și să ajungem unde suntem azi.
- Adică?! Mă întreabă de parcă nu știa povestea.
- Știi doar că totul a fost doar un pretext ca să mă pot apropia de tine. Roșește sub privirea mea fixă. Încă mai aveam efectul ăsta asupra ei și mă bucuram. Nu mă săturam să-i văd inocența, deși știam că nu mai era o copilă.
- Va rog să vă puneți centurile. În scurt timp vom decola.
Vocea însoțitoarei ne atrage atenția. Ma duc către Paul să îi pun lui prima dată centura, dar sunt oprită de stewardesă. Mă atinge ușor pe mână pentru a mă da la o parte. Mă uit la ea cu o privire nedumerită.
- Mă ocup eu de el. Doar e treaba mea. Se uită la mine zâmbind și mă face să mă simt ciudat. Zâmbesc stânjenită și mă așez la locul meu pentru a-mi pune centura.
- Ești bine? Mă întreabă Ema, probabil observând discomfortul meu.
- Da, da! Sunt bine. Hai să ne bucurăm de călătorie. Mă aplec spre ea și îi apuc ușor bărbia pentru a o săruta, puțin mai lung decât aveam intenția. Ce să fac? Pur și simplu nu mă pot abține.
