Un zgomot puternic mă trezeșe din somn. Încerc să deschid ochii dar lumina puternică din cameră mă operște din a face asta. Treptat, încep să mă obișnuiesc și, curând îmi dau seama de împrejurimi. După cum arăta încăperea eram la spital. "Dar ce caut aici?"
Încerc să mă ridic și o durere groaznică de cap mă trântește la pământ. "Ce Dumnezeu este cu mine?"
Se deschide ușa și mă uit imediat căre ea să vad cine intră. O femeie în vârstă, cu părul scurt și blond, puțin plinuță, vine zâmbind spre mine. Cred că era asistentă.
- Bună dimineața! Cum vă simțiți?
Mă uit la ea puțin sceptică.
- Bună dimineața?!
Simte confuzia din vocea mea așa că se oprește din ce făcea și mă priveșe fix.
- Ai fost adusă aici ieri. Erai inconștientă și abia mai respirai iar pulsul era foarte scăzut. Ți-am administrat medicamentele necesare pentru a te ajuta să îți revii. Ai dormit până acum.
- Acum?! Cât e ora?
- Nouă dimineața. Cei doi care au venit cu tine sunt pe hol și așteaptă să te trezești. O sa le zic că pot intra.
Dau din cap aprobator.
- Vă mulțumesc!
Femeia îmi zâmbește și pleacă. După nici două minute pe ușă intră Ema îngrijorată, urmată de Phil, și el supărat.
Ema mă ia imediat în brațe și mă strânge.
- M-ai speriat așa de tare.
- Pe amândoi, spune și Phil.
În minte încep să-mi apară imagini de ieri și îmi aduc aminte și de bilet.
- Mama, tata?! Întreb speriată.
- I-am găsit, zice Phil însă nu părea prea fericit.
- Unde??? Mă uit și la Ema și îmi dau seama că am ignorat-o complet.
- George i-a dus la un motel. Nu a fost prea inteligent. A uitat să îi ia tatei ceasul de la mână și i-am localizat GPS-ul cu ajutorul unui prieten.
- Și?! Cum îi luăm de acolo.
- Din păcate, nu știu câți sunt. Și dacă ne-am duce singuri am risca.
Mă uit la Ema care stătea pe marginea patului meu. Îi apuc mâinile și i le strâng.
- O să mă duc singură. Pe mine mă vrea. Nu pe părinți, nu pe Paul și nici pe tine, Ema.
Încearcă să mă strângă de mâini dar mi le iau repede.
- Nu o să fiu de acord cu asta, zice încruntată.
- Nici nu mă aștept să fi, dar e alegerea mea. Dacă asta înseamnă să fie toată lumea bine.
- Christina, nu e nevoie să faci asta. Putem chema poliția, îmi zice Phil rugător.
- La câte cunoștințe are, o să afle înainte să zicem pentre ce avem nevoie.
Știam că George s-a asigurat ca să nu putem apela la poliție. Dar aveam și eu un as în mânecă pe care îl voi folosi fără ezitare.
- Acum, cum ies de aici?
---
Merg direct acasă pentru a mă spăla și schimba de hainele astea slinoase și pentru a mă echipa cum trebuie.
- Dacă vrei război George, o să ai război.
Îmi iau tot ce trebuie și cobor spre ieșire pentru a mă duce la motelul de doi lei unde îi ține pe părinții mei.
