Inspir, expir. Inspir, expir.
Ce bine este să fiu liberă, în sfârșit. Nu că aș fi fost la închisoare, dar pentru 3 luni așa m-am simțit.
Cum ies pe poarta principală îi văd pe Phil și Ema cu zâmbete largi pe față ăsteptându-mă nerăbdători. Ca un copil ce își primește jucaria preferată, Ema vine alergând spre mine și îmi sare în brațe, ignorând complet bagajele din mână. Își pune mâinile în jurul gâtului meu iar eu o cuprind de talie și o ridic ca pe un fulg. Era atât de mică și slabă. Mă îngrijora puțin.
Ca prin vis îi simt buzele cum le cuprinde pe ale mele, pline de dorință și de dor, sărutându-mă ca și cum ar fi pentru ultima dată. Îi răspund imediat și îmi apăs și mai tare buzele de ale ei pentru a îi pătrunde până în inimă. Știu că deja am făcut-o, dar nu voiam să uite ceea ce o făceam să simtă.
- Mă bucur să te revăd, îmi șoptește după ce ne oprim din sărutat și ne lipim frunțile, ostenite.
- Și eu, Ema!
Mă simțeam ca într-un vis ce nu voiam să se termine niciodată. Mi-a lipsit atât de mult: să o simt, să o miros, să o ating. Pentru mine era ca aerul și în sfârșit puteam să respir liberă. Nu i-aș mai fi dat drumul niciodată.
Dar trebuie să coborâm de pe norul pe care pluteam și revenim la realitate. Mă uit spre mașină și Phil băga bagajele în portbagaj.
- Cât voi vă giugiuleați, și arată cu mâna spre noi, amuzat, eu am avut grijă de astea. Închide ușa și vine spre mine.
- Mulțumesc, îi șoptesc când este aproape.
- Acum, întinde mâinile, pot să primesc și eu o îmbrățișare de la sora mea? Zâmbesc bucuroasă și mă arunc în brațele lui.
După revederea emoționantă era timpul să mă reîntrorc în viața reală. O viață ce îl includea și pe George și apucăturile lui maniace.
Cât am fost la reabilitare m-a sunat într-una și mă amenința că îmi va face rău dacă nu mă întorc acasă. Într-un final i-am explicat toată povestea și, zic eu, s-a calamt. Nu știu dacă am mai vorbit cu el de 3 ori după.
- Și, unde vrei să mergi mai întâi, surioară? Mă întreabă Phil, atenția fiindu-i la drum.
- La mama. Vreau să îl văd pe Paul. Să văd ce mai face băiatul meu. Mi-a fost dor de el. Ema îmi pune mâna pe umăr pentru a mă consola. Știa cât de tristă eram pentru că Paul, după ce m-am internat, nu a mai vrut să mă vadă. Vorbeam din când în când și atunci scurt și la obiect.
- O să fie bine, îmi șoptește. Nu fac decât să o apuc de mână și să o strâng. Asta sper și eu.
Era liniște când am ajuns. Probabil că erau ocupați sau chiar plecați. Doar mama știa că ies azi, înafară de Ema și Phil.
- Ciudat! Zice Phil când coboară din mașină. Parcă mi-a citit gândurile.
- Da, nu-i așa? Întreabă Ema mirată. Când am plecat se pregăteau să ia micul-dejun și mama a zis că ne așteaptă.
- Mama? Întreb amuzată.
Ema roșește și pleacă capul rușinată. Phil începe să chicotească lângă mine.
Până să apuce Ema să zică ceva, Phil se bagă imediat în discuție.
- În 3 luni, mama deja te-a înlocuit. Nu știai?! Începe să râdă zgomotos și îl plezensc peste umăr pentru a-l face să se oprească.
- Ce vrea Phil să spună e că, eu și mama ta ne înțelegem foarte bine, iar în ultimele 3 luni ne-am apropiat foarte mult.
- Auuu... ce frumos. Mama ta ce părere are că îi spui altei femei mamă? Îmi pun mâinile în sân și ridic o sprânceană încercând să mă uit cât mai serios la ea.
- Mama?! E foarte fericită. A zis că ea nu mai e responsabilă de mine acum. Am deja două femei care să aibe grijă de mine.
Eșuez lamentabil de a mai păstra o față serioasă și izbucnesc în râs. Curând, Ema și Phil mi se alătură și toți 3 râdem ca nișe lunatici în fața ușii.
Zâmbetul ne este șters de pe față când deschidem ușa și vedem în ce stadiu e casa.
- Mama?! Strig panicată și mă duc repede în bucătărie. Însă nimic. Tată?! Țip în timp ce urc scarile spre dormitoare.
Nu era nimeni în nici o cameră.
- Paul! Zic în șoaptă când realizez că ceva li s-a putut întâmpla.
Mă duc repede la fratele meu care era jos cu Ema încercând să găsescă vreun indiciu.
- Christina, ai găsit ceva? Întreabă Ema îngrijorată. Mă apropi de ea și o apuc de mâini. Simt cum mi se formează lacrimi în ochi și le las să mi se scurgă libere pe obraz. Ceva era în neregulă și îmi era frică că am dreptate.
Ema nu mai zice nimic când vede că plâng. Își pune mâinile în jurul meu și mă strange în brațe încercând să mă liniștească. Plângeam incontrolabil, dar atingerea ei are un efect asupra mea ce mă făcea să mă liniștesc și să mă simt în siguranță în brațele ei.
- Am găsit ceva, se aude glasul lui Phil din biroul tatălui meu. Amândouă ne ducem în încăperea din capătul livingului și rămânem șocate de dezastrul ce era și acolo.
Phil vine către mine și îmi dă o hârtie.
"Te-am văzut dinou cu nenorocita aia. Ți-am zis să nu te mai vezi cu ea că o să se întâmple ceva rău. Cum nu mă pot atinge de ea că frac-tu o ascunde bine, m-am gândit să merg undeva unde știu sigur că găsesc ceva.
Venisem să îți fac o surpriză. Ți-am luat și flori și tu erai cu ea în brațe.
Ai 24h să mi-o trimiți sau poți să îți iei adio de la părinții tăi. Paul nu este cu mine. Am avut grijă să îl trimit într-o tabără. Îți voi spune unde, după ce curva aia o sa fie la mine.
George"
Simt cum îmi îngheață inima în mine și mi se oprește. Las hârtia să-mi cadă din mână și o amețeală începe să pună stăpânire pe mine.
Cum a aflat?! Nu i-am spus niciodată unde sunt și când voi ieși. Omul ăsta este nebun de legat. Și părinții mei?!
Totul începe să se învârtă și curând se face negru în jurul meu iar sunetele le aud ca și cum se pierd în depărtare. Ultimul lucru pe care îl simt sunt brațe în jurul meu care încercă să mă prindă. Dar eu mă afund din ce în ce mai mult și nu știu cum o să ies din asta.
Bună dragi cititori. Nu știu cum să încep prin a spune că îmi pare rău pentru ritmul lent la care postez. Cred că ăsta va fi de acum: un capitol la o lună până termin cartea.
Aș vrea să postez mai des dar sunt prinsă și cu altele și, trebuie să recunosc, sunt și într-un blocaj și încerc să ies din el citind. Oricum, sper să îmi revin cu scrisul și finalul să fie binemeritat.
Vă mulțumesc pentru răbdare și o să încerc pe cât pot posibil să nu vă dezamăgesc.
Pupici! 🤗🤗🤗😘😘😘
