Yoonkook: Pictează-mă în Roz

Capitolul 3.

Jeon povestește:
Regret ceea ce am făcut, regret că l-am forțat să se apropie de mine când nu are niciun interes în a face asta, însă nu am de gând să renunț. E ceva mai mult decât chipul și trupul său firav care mă atrage la el. Nu mi s-a întâmplat niciodată așa ceva. Am așezat tabloul de-o parte și mi-am pregătit o cană aburindă de ceai. M-am așezat pe unul din scaune, trupul încălzindu-mi-se în urma lichidului fierbinte.
O să-mi cer scuze. Asta trebuie să fac, am ajuns la o concluzie. Mi-am luat caietul de notițe și un creion cu mină neagră. Chipul său... Mi-am adus în minte imaginea sa, degetele conturând acel chip angelic. Ochii negri ca onixul, buze pline ca două petale de trandafir, îmi zâmbeau. Ceea ce nu l-am văzut niciodată făcând-o. Ar avea un zâmbet dulce, ca de zahăr, am constatat. Mi-am privit capodopera minute în șir. E el și totuși lipsește ceva. Lipește acea strălucire pe care o emană cu desăvârșire sufletul său.
  Mi-am abandonat lucrarea, retrăgându-mă în camera mea. Aveam să îl vizitez mâine, cu siguranță. M-am trântit pe așternuturile albe, adormind instant. Alarma de la telefon a fost cea care m-a trezit pentru a începe o altă zi de muncă, deși gândurile mele erau îndreptate în permanență spre el. Oare e posibil să mă îndrăgostesc de o persoană pe care abia am cunoscut-o?
Jimin-hyung avea să sosească din clipă în clipă. Mi-am aruncat privirea pe ferească la soarele radios de pe cer, soare care a risipit complet ploaia din ziua precedentă. Sunetul ușii deschizându-se mi-a dat de știre că a sosit. L-am condus înăuntru, el anunțându-mă că se grăbește ca și ziua precedentă. Lucrează ca și model, pentru o casă mică de modelling, iar timpul îi este extrem de încărcat, dar mi-a mărturisit că îi place ceea ce face. Chiar am primit o ofertă din partea lui de a renunța la pictură și a defila pe aceeași scenă cu el. Am bufnit în râs.
  A rămas liniștit câteva ore până mi-am terminat tabloul, lăsându-l să-l vadă pe urmă.
- Oau, e grozav, a exclamat încântat. Jungkook-ah, ai putea deveni un mare artist în viitor.
I-am mulțumit recunoscător și el a plecat imediat. Am așezat tabloul alături de celelalte și am ieșit afară. Razele soarelui îmi mângâiau chipul, dezmierdându-mi întreg trupul. Pașii m-au condus spre acel loc. Am trecut pragul restaurantului, așezându-mă la aceeași masă, privindu-l. Era mirific felul în care cânta la acel pian, asemeni unui artist care își iubește munca. Muzica e pasiunea lui. M-am lăsat mângâiat de muzica lui în timp ce-mi savuram prânzul. După ce am terminat, am plătit nota și m-am îndreptat spre el. M-am așezat, trupurile noastre atingându-se în unele locuri. M-a privit încruntat, degetele lui continuând acel dans complex pe clapele pianului.
  Yoongi povestește:
I-am simțit privirea ațintită asupra mea încă de când a intrat pe ușă. Mi-a atins în treacă mâna cu a sa făcându-mă să îmi pierd concentrarea.
- Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat ieri, a rostit putând să îi simt regretul în glas. Putem să o luăm de la capăt, hyung?
Mi-ar plăcea să îl cunosc? Da, chiar mi-ar plăcea să dezleg fiecare mister legat de el. Dar nu am avut niciun prieten până la vârsta de 25 de ani și asta mă face să mă simt nesigur. Nimeni nu m-a plăcut niciodată, cu toții m-au judecat după visurile mele, chiar și proprii mei părinți. Cu ce ar fi el diferit de ceilalți.
- Bine, i-am răspuns, atenția mea fiind distribuită între el și muzica scoasă de pian.
- Numele meu este Jungkook și mi-ar plăcea să devenim prieteni, mi-a oferit cel mai dulce zâmbet posibil.
- Fără tablouri deci, am dedus, el chicotind.
Copilul ăsta e foarte adorabil atunci când vrea. Privirea ni s-a întâlnit cufudându-mă în acele valuri întunecate.
- Momentan fără, deși încă nu am renunțat, m-a înștiințat. Vreau chipul lui hyung pe o pânză de-a mea înaintea altcuiva.
Cuvintele lui mi-au făcut inima să bată anormal de puternic în timp ce chipul său s-a apropiat de al meu chiar sub privirile tuturor oamenilor din incinta restaurantului.
- Dar o să am răbdare, mi-a șoptit la ureche, provocându-mi fiori în tot trupul. O să am răbdare ca hyung să-mi ofere permisiunea.
- Asta nu o să se întâmple niciodată, l-am contrazis ceea ce nu a produs nicio schimbare pe chipul său.
- Sunt o persoană foarte insistentă și persistentă, hyung, a surâs. Nu am de gând să renunț deloc, chiar dacă asta va însemna că va trebui să aștept zeci de ani pentru asta.
  Am putut vedea acest adevăr cutremurător în ochii lui. De ce e pornit să facă toate astea? Și mai presus de toate de ce eu? Pentru că m-a întâlnit pe stradă într-o zi ploioasă?
- Îți urez niște ani frumoși de așteptare.
A râs, acest sunet nu se compara deloc cu muzica pianului meu, fiind mai melodios și mai plin decât oricare sunet. M-a sărutat apăsat pe obraz luându-mă prin surprindere și făcându-mă să ratez câteva note.
- Ne mai vedem, hyung, a rostit și înainte să mai spun ceva era deja afară. 
În sfârși am putut să respir ușurat. Toate gesturile pe care le face au un impact îngrozitor asupra mea. Încep să mă atașez de el într-un mod în care nu îmi este permis nici măcar în vise.