Yoonkook: Pictează-mă în Roz

Capitolul 8.

Yoongi povestește:
Nu știu dacă am făcut bine rugându-l asta, știu doar că nu vreau să mă întorc în acel apartament care m-ar face să mă simt extrem de singur. Vreau să fiu cu el. Nu știu dacă voi mai fi în stare să mai suport singurătatea apăsătoare, nu după ce am simțit cum e ca cineva să își facă griji pentru tine, să îi pese de tine. Prieteni, atât de fals. Noi nu putem fi doar prieteni. 
- Da, hyung, mi-a răspuns, doar zâmbetul său făcându-mi inima să tresalte.
Deja are un efect exorbitant asupra mea. Dacă voi pune capăt va durea, dacă voi continua va durea, atunci ce rămâne de făcut?
- Poți dormi oricând la mine, hyung, a rostit.
Pașii noștri răsunau la fel pe pavajul înghețat, iar mâna lui a găsit-o pe a mea, această atingere conferindu-mi o stare de apartenență. Am ajuns să depind de cineva. Slab. Complet slab. Pierdut în acei ochi de culoarea chihlimbarului. Trebuie să opresc asta cât mai curând posibil, dar nici nu-mi doresc să îl pierd. Mi-a deschis ușa și m-a lăsat înăuntru. Acest loc poartă atât de mult amprenta lui, de la mirosul pregnant a vopsele întotdeauna proaspăt până la atmosfera primitoare.
L-am urmat până în camera lui.
- Îți este foame, hyung, m-a întrebat agățându-mi haina în cuier.
Nici nu a așteptat un răspuns din partea mea.
- Mă duc să pregătesc ceva, m-a anunțat și a deschis o ușă pe stânga pe care nici nu o observasem.
Mi-am aruncat privirea prin încăpere. Nu exista nimic care să-mi spună ceva despre el. Nicio fotografie, niciun tablou la care să țină extrem de mult și să nu poată renunța la el dintr-un anume motiv. O camere simplă, lipsită de viață pe care prezența lui o umple. M-am așezat pe marginea patului și am zărit pe noptieră un caiet. L-am luat, aruncând o privire înăuntru. Erau numai schițe, asta am crezut până am mai dat câteva pagini.
Schițe cu mine zâmbind, râzând, în diferite poziții și ipostaze. De ce e atât de obsedat să mă picteze, am gândit. Nu dețin acea frumusețe pe care o caută el cu ardoare, ar putea găsi modele mult mai frumoase ca mine, precum Jimin. De ce eu? L-am așezat la loc înainte să apară aducând două boluri cu orez fiert și niște carne de vită prăjită în tot felul de condimente și sosuri. Arăta bine.   
Mi-a înmânat două bețișoare și s-a așezat lângă mine. Era comestibil, putea fi și mai rău. Am mâncat în liniște, deși privirea lui nu s-a dezlipit nicio clipă de pe mine. A strâns tacâmurile atunci când am terminat. Tot ceea ce vreau e să mă ghemuiesc la pieptul său și să rămân acolo pentru totdeauna, departe de criticile celorlalți, un loc unde aș putea cânta în voie.
- Hyung, te simți bine, mi-a analizat chipul îngrijorat.
- Da sunt bine, am răspuns instantaneu, deși nu era adevărat.
Mă uimește cum poate vedea așa prin mine, cât de expus mi-e sufletul în fața lui. M-a cuprins în brațele sale, simțindu-i parfumul învăluindu-mă ca o mantie protectoare.
- Ai încredere în mine, hyung, a șoptit, provocându-mi fiori pe șira spinării. Te rog.
M-a sărutat pe frunte, gestul său făcându-mi inima să bată puternic.
- Mie teamă să nu rămân singur din nou, am rostit dând glas fricii mele.
- Așa ceva nu se va întâmpla, hyung, m-a asigurat. Voi fi întotdeauna lângă tine.
Am oftat cu tristețe. Nu va fi așa. Am învățat până acum că nimic nu e etern, totul are un sfârșit la un moment dat, chiar și prezența lui în viața mea.
- Când vei termina tabloul mă vei uita.
M-a eliberat din brațele sale, ochii lui fiind două tăișuri ascuțite.
- Pictura aceea nu înseamnă nimic pentru mine, a recunoscut. Da, îmi doresc să îți pictez chipul și fiecare părticică din corpul tău, dar asta nu înseamnă că mă prefac că sunt prietenul tău.
Cuvintele mele l-au rănit. Dar asta e ceea ce cred. E o singură metodă prin care pot afla că spune adevărul.
- Atunci accept să devin modelul tău doar dacă îmi vei cânta cântecele pe care le compun, i-am propus, el privindu-mă surprins. 
- Hyung, ești sigur că vrei să faci asta, m-a întrebat. Nu vreau să te simți obligat. Și aș cânta cu plăcere toate cântecele tale.
Copilul ăsta poate fi mai drăguț de atât? Cuvintele lui mi-au adus lacrimi fierbinți pe obraji. Brațele lui m-au înconjurat din nou, dorindu-mi să rămân astfel pentru totdeauna. Aceste brațe mă vor proteja, sunt sigur. Regret că m-am îndoit de el, deși nu-mi pot înfrâna frica arzătoare pe care o resimt în piept.
  - Deși asta nu mă va opri să încerc să te conving să îți fac un portret, m-a înștiințat și eu am râs.
  Mi-am șters lacrimile.
- De ce, Jungkookie-ah?
M-a privit nedumerit așa că am continuat:
- De ce vrei să mă pictezi?
Sprâncenele i s-au arcuit și a surâs jucăuș, chipul lui apropiindu-se periculos de mult de al meu.
- Pentru că ești frumos, hyung, credeam că e evident, a spus-o cu atâta lejeritate încât m-a dezarmat pentru a nu știu câta oară.
- Dar..., am dat să protestez, însă el m-a întrerupt.
- Ești cel mai frumos model pe care l-aș picta.
Degetele lui au urcat pe bărbia mea cuprinzându-mi obrazul în palma sa. Am înghițit în sec, această atingere năucindu-mă complet. Și-a retras mâna, locul ei fiind luat de buzele sale. M-a sărutat apăsat, simțindu-mi pielea arzând și pulsând. S-a desprins cu greu și privirile noastre s-au întâlnit. E greșit ceea ce facem, mi-am repetat mintal fără vreun rezultat, sentimentele mele luând locul rațiunii.
- Hai să dormim, hyung, a propus, eu răsuflând ușurat.
  Dacă avea de gând să mă sărute, nu aș fi ezitat, asta e sigur și pe urmă aș fi regretat.