Yoonkook: Pictează-mă în Roz

Capitolul 9.

Jeon povestește:
Am zâmbit privindu-i chipul adormit. De l-aș putea convinge să rămână cu mine pentru totdeauna, de ar fi atât de simplu. Și-a deschis ochii, privirile noastre întâlnindu-se. Vreau să aibă încredere în mine, cel puțin pe moment.
- Bună dimineața, hyung, am rostit, el surâzând.
- Bună dimineața, Kookie.
S-a întins ca o pisicuță în brațele mele, oferindu-mi cea mai adorabilă imagine din lume. S-a ridicat în șezut prin ceasul care indica ora 7:00. Am oftat.
- Trebuie să plec, Jungkookie-ah.
S-a ridicat din așternuturi și eu l-am urmat. A deschis ușa de la intrare. Mi-ar plăcea să îl opresc, însă nu pot face asta.
- Pa, Jungkookie, mi-a zâmbit dulce.
Acel zâmbet, aș fi în stare să fac și crimă de om pentru acel zâmbet.
- Ne vedem mai târziu, hyung, i-am întors zâmbetul.
A plecat. Mi-am făcut ceva să mănânc apoi m-am izolat în atelierul meu până avea să-mi vină modelul. Mâinile mele îi conturau chipul instinctiv, ochii micuți și negri, în ei contopindu-se toate dorințele mele și acele buze care formau acel zâmbet din această dimineață. Mi-am privit creația mâhnit. E identic cu originalul și totuși lipsește cu desăvârșire ceva. Nu știu ce ar putea fi acel ceva. Sunetul ușii deschizându-se m-a făcut să abandonez portretul.
L-am întâmpinat pe Jin-hyung, noul meu model. E de aceeași vârstă cu hyung și totuși atât de diferit.
- Bună, m-a salutat și eu i-am răspuns. Putem termina în două ore pentru că trebuie să mă întorc la restaurant.
- Sigur, l-am asigurat.
Lucra ca și bucătar într-un mic restaurant. S-a așezat pe scaun.
- Pot să te servesc cu ceva mai întâi, l-am întrebat politicos.
- O cafea dacă se poate.
M-am grăbit în bucătărie pregătind una și m-am întors înapoi la el, oferindu-i-o. Eram gata să-mi termin pictura. E frumos, dar nimic nu se compară cu frumusețea lui hyung, am gândit, culorile prinzând o formă pe planșă. Vreau să îl văd și au trecut abia câteva ore de când am făcut-o. E complet diferit de el. E o persoană prietenoasă care râde tot timpul, iar hyung e serios și zâmbetele lui sunt rare, poate asta le fac atât de unice. Am terminat portretul în timpul indicat și mi-am luat la revedere de la el, știind că nu îl voi mai vedea niciodată. Va rămâne doar portretul pe care mi-l va cumpăra cineva într-un final.
Am abandonat pictura și m-am grăbit spre restaurant, gândurile mele fiind îndreptate spre el, întotdeauna. Am trecut pragul găsindu-l în locul caracteristic, în fața pianului. I-am privit postura impozantă și modul în care degetele sale atingeau clapele pianului, cu tandrețe simțind fiecare notă, înainte de a mă așeza lângă el.
Yoongi povestește:
Trupul lui s-a atins de al meu în treacăt, dar tot am simțit acea presiune electrizantă lovindu-mă. L-am privit cu coada ochiului. Părea obosit, însă zâmbetul pe care îl avea pe buze... Mi-am alungat gândurile cu atâtea lucruri necuviincioase pe care le-aș putea face cu acele buze.
- Hyung, aș putea să cânt, a întrebat făcându-mă să ratez o notă.
- Sigur, Jungkookie-ah, dacă vrei să faci asta, i-am răspuns zâmbindu-i cum nu credeam că o voi mai face vreodată. Știi versurile?
A înclinat din cap și și-a dres glasul. Era o melodie de-a lui Justin Bieber. Am luat primele note, vocea lui acompaniindu-mă imediat și lăsându-mă fără răsuflare. Există vreun lucru pe care nu îl poate face?

Cu această voce ar fi putut deveni cel mai cunoscut artist din Coreea. Acele cuvinte în combinație cu vocea lui îmi ungeau sufletul. Mi-am închis ochii străduind să-i rețin timbrul vocal, fiecare notă înaltă pe care o lua, totul. Nu mai era melodia nimănui, o transformase într-a lui. Aplauzele au fost cele care m-au trezit din transă, iar obrajii îmi erau umezi din cauza lacrimilor.
- Uimitor, am exclamat și mi-am șters obrajii cu podul palmei. Ești uimitor, Jungkookie, l-am complimentat, el înroșindu-se și dându-și de gol vârsta pe care o are de fapt.
Uneori pare așa matur pentru vârsta lui, iar alteori e așa un copil. Cred că asta îl face așa de special. Nu știu prin câte a trecut pentru a ajunge aici, știu doar că mi-aș fi dorit să-l fi întâlnit mai de mult.
- Chiar, a rostit nesigur, timiditatea lui făcându-mă să surâd.
Unde dispăruse băiatul care a spus că e dispus să facă orice pentru a mă picta? Era încă acolo sau e o altă persoană?
- Da, ai o vocea superbă, Kookie, l-am asigurat.
Abia și-a făcut curaj să mă privească în ochi. M-aș lăsa să mă înec în acele valuri aurii de bunăvoie, din nou și din nou, chiar dacă aș știi că voi muri.
- Ai vrea ca după ce termin tura să încercăm să înregistrăm Euphoria, l-am întrebat, chipul lui radiind de fericire, pură și molipsitoare.
- Vrei ca eu să cânt acea melodie?
Am oftat și mi-am trecut mâna prin șuvițele rebele de păr.
- Parcă ai spus seara precedentă că îmi vei cânta cântecele, te-ai răzgândit, kooks, mi-am ridicat o sprânceană întrebător, el scuturând frenetic din cap.
- Nu, hyung, vreau să-ți cânt fiecare melodie, m-a asigurat.
Am chicotit.
- Știu, Kookie.
Mi-a zâmbit și m-a lăsat să-mi continui munca pentru următoarele câteva ore. Sentimentele mele pentru el devin din ce în ce mai puternice.