Yoonkook: Pictează-mă în Roz

Capitolul 20.

Yoongi povestește:
- Mâine vom avea o ședință foto, ne-a anunțat Namjoon-hyung. Și am reușit să vorbesc cu directorul pentru videoclipul melodiei noastre de debut și a reușit să ceară un favor unui muzeu din centrul Seulului.
  Fiind o agenție mică nu trebuie să ne așteptăm la multe, însă tind să cred că vom reuși pentru că ei cred asta, pentru că el crede asta. Mi-a zâmbit fericit.
  - Să nu întârziați mâine!
  Va fi o ședință foto pentru o revistă sau un ziar pe care nu îl mai citește nimeni, însă nu e deloc important. Cel mai are hop al trupei noastre va fi debutul și dacă îl vom trece ne vom asigura un număr de fani, minim, dar suficient. Am terminat pe ziua de azi. Am ieșit împreună din clădirea agenție și ne-am separat în grupuri de câte doi-trei.
  - O seară frumoasă, tuturor, ne-a urat  Hoseok.
  Noapte, cel mai mare prevestitor al lucrurilor rele ne-a învăluit. Mâna lui a cuprins-o pe a mea, liniștitor. Mă face să mă simt în siguranță. Prezența lui e un leac.
  - Hyung, te-am supărat, m-a întrebat.
  Da. Nu vreau să își pună viața în pericol pentru visul meu prostesc, fiindcă el e mult mai important pentru mine decât orice. Am ajuns să îl iubesc într-atât de mult încât mă sperie. Nu i-am răspuns. Nu am de gând să recunosc așa ceva. Felinarele stradale ne-au luminat calea până la apartamentul meu.
  - Îmi pare rău că te-am supărat, hyung!
  Brațele sale m-au înconjurat. I-am simțit respirația caldă dezmierdându-mi gâtul atunci când a vorbit din nou.
  - Nu te îngrijora pentru mine, a rostit în urechea mea.
  Nu mai pot să fac asta. De mult nu mai pot să o fac, sufletul meu a devenit conectat cu al său, eu am devenit al său într-un timp așa scurt.
- O să fiu bine, m-a asigurat, deși în sinea mea știam că nu e adevărat.
   M-a eliberat și am urcat împreună în apartament. M-a ajutat să împachetez toate lucrurile și toate electronicele, mai greu a fost să le cărăm până la atelier. Acum camera sa devenise un mic studio de înregistrări. Toate ocupau întreaga încăpere. Nu vreau să mă aflu aici, nu vreau să îi acaparez viața, deși am făcut-o din prima clipă în care am venit aici. Acela a fost momentul în care a început totul, acela a fost momentul în care am fost destinați să fim împreună și să nu mai putem supraviețui să fim departe unul de celălalt.
   - Ți-am acaparat spațiul, am spus, el înfășurându-se brațul în jurul taliei mele.
   - Îmi place mai mult așa, a rostit și m-a sărutat pe obraz, iar eu i-am aruncat o încruntătură urâtă. Acum mă pot bucura în fiecare clipă de, hyung, perversitatea din glasul lui cutremurându-mi întreg trupul.
   - Jungkookie-ah, l-am certat, el oferindu-mi unul din zâmbetele lui strălucitoare.
   - Tu nu te bucuri, hyung? Sau îți displace așa tare să locuiești cu mine?
   Cum ar putea să îmi displacă ceva ce iubesc din tot sufletul?
   - Nu, doar că nu vreau să te deranjez, Kookie și...
   M-a prins de umeri forțat, obligându-mă să îl privesc. A oftat și și-a apropiat chipul periculos de mult de al meu, inima zvârcolindu-mi-se în piept.
   - Nu ai putea niciodată să faci asta, hyung, a rostit rănit de cuvintele mele. Iubesc să îmi petrec timpul alături de tine. Așa că, palma lui mi-a cuprins obrazul alunecând pe bărbie, te rog nu mai spune așa ceva niciodată, a continuat vocea lui preschimbându-se într-o șoaptă pe măsură ce distanța dintre noi devenea inexistentă.
   Ard de nerăbdare să îi simt atingerea așa cum o face și el, dar în adâncul ființei mele știu că nu se va aventura mai mult de atât. Vrea să mă îndrăgostesc de el, dar îl iubesc deja mai mult decât își poate închipui. Păcat că nu va știi niciodată. M-a sărutat cast pe buze, chiar și această mică atingere tăindu-mi răsuflarea pentru câteva secunde. Are o influență covărșitoare asupra mea. S-a îndepărtat.
   Jeon povestește:
   E imposibil să-i rezist și totuși undeva am găsit tăria necesară de a mă îndepărta, chiar dacă simțeam impulsul de ai acapara buzele, de a le devora până când va recunoaște că și el mă iubește, de fapt. Am tras aer adânc în piept, alungându-mi cu greu acea imagine din minte și i-am zâmbit.
   - O să comand ceva de mâncare, vrei ceva anume, hyung?
   A scuturat din cap, buimac, lucru care mi-a adus un rânjet tâmp pe buze. Nu e din cauza sărutului meu, am gândit. Mi-am scos telefonul din buzunar și am comandat câte o pizza pentru fiecare. Hyung se juca la acele aparate dubioase, apăsând tot felul de butoane. M-am așezat lângă el, privindu-i chipul concentrat în ceea ce făcea. Va ajunge vreodată să mă iubească și pe mine măcar pe jumătate cât iubește muzica?
   - Vrei să auzi cum va suna melodia noastră,  a întrebat și eu am aprobat printr-o înclinare a capului, muzica începând să răsune pe fundal.
   "Blood, sweat & tears" e cea mai frumoasă melodie pe care am auzit-o vreodată. Nu se compară cu nicio altă melodie a celorlalte trupe de k-pop existente deja.
   - E cea mai frumoasă melodie pe care am ascultat-o vreodată, hyung, i-am mărturisit.
   E un adevărat geniu. Mă bucur că am reușit să îl ajut, mă bucur că îi sunt alături și mai presus de toate mă bucur că l-am întâlnit. Un ciocănit în ușa de la intrare m-a făcut să mă ridic. Sosise comanda. Am plătit și m-am întors înapoi la el pentru a-l surprinde surâzând. Am rămas câteva secunde contemplând imaginea din fața mea.