Yoonkook: Pictează-mă în Roz

Capitolul 17.

Yoongi povestește:
  Întunericul ne acoperea asemenea unei mantii protectoare după o zi istovitoare. Mă durea fiecare fibră a trupului. Mâna lui o ținea strâns pe a mea, această atingere oferindu-mi puterea de care am nevoie. Mi-ar fi plăcut să-i citesc primul cântec, dar Namjoon le-a luat pe amândouă, asigurându-ne că mâine le vom exersa.
  - Mi-a plăcut ziua de astăzi, hyung, l-am auzit rostind.
  Și mie mi-a plăcut. Deși tind să cred că mi-a plăcut că era el acolo. E așa perfect. Începând de la felul în care cântă până la modul în care dansează, deși nu a făcut-o niciodată. E posibil ca o astfel de persoană să existe în realitate?
  - Cred că vom reuși, a continuat oferindu-mi un zâmbet.
  Aș vrea să pot crede la fel, dar nu pot. Știu că trupa noastră nou formată care nu are nici măcar un șfanț e sortită eșecului. Mai devreme sau mai târziu.
   - Hyung, te simți bine, m-a întrebat îngrijorat.
  Întrebarea lui m-a făcut să realizez că tăcerea mea a fost cea care l-a făcut să se îngrijoreze.
  - Da, doar că...
  S-a oprit în loc și s-a postat în fața mea, doar câțiva centimetri mai lipseau și mă loveam de abdomenul său. Privirea lui mi-a analizat chipul.
   - Hyung, vorbește cu mine, a rostit cu tristețe. De câteva zile te frământă ceva și ascunzi de mine, de ce? Nu ai încredere în mine, hyung?
   Am înghițit în sec, ochii lui țintuindu-mă pe loc. E rănit. L-am rănit, gesturile mele l-au rănit. 
   - Nu e vorba de asta, am spus rapid. Doar că... Am crezut că pot rezolva singur problema.
   Mi-a luat palmele într-ale sale, încălzindu-mi mâinile. Nu am găsit nicio soluție, doar că dacă nu plătesc chiria până la sfârșitul lunii voi ajunge să dorm pe stradă cu tot cu lucrurile mele.
   - Ce problemă, hyung, mâinile lui au urcat până pe umeri. Lasă-mă să te ajut, m-a rugat.
E prietenul meu până la urmă, iar prietenii se ajută reciproc, însă de ce mă doare sufletul atunci când mă gândesc la el ca la un prieten? Pot să îi cer ajutorul?
   - Am fost concediat astăzi de dimineață fiindcă nu m-am prezentat de 48 de ore la muncă, expresia chipului i s-a schimbat imediat la auzul cuvintelor mele. Și nu o să am cu ce să-mi plătesc apartamentul.
   Brațele lui s-au înfășurat în jurul meu, protectoare, liniștitoare.
   - Mută-te cu mine, hyung, glasul lui adânc făcându-mi părul să mi se ridice de pe ceafă.
   Dacă fac asta ar însemna un sfârșit iminent pentru mine, dacă fac asta risc să cad pradă tentațiilor și propriilor dorințe ascunse, cutremurătoare, dar dacă nu o fac atunci... Unde voi sta, unde voi dormi? Mi-am închis ochii și am spus ceva ce nu voiam.
   - Bine, Jungkookie. Mă voi muta cu tine.
   I-am simțit respirația caldă dezmierdându-mi gâtul atunci când a vorbit.
    - Vrei să dormi la mine în seara asta, hyung și mâine să ne întoarcem după lucrurile tale?
    Am aprobat printr-o înclinare a capului,și m-a eliberat, reluându-ne drumul. Poate nu va fi așa rău să trăim în același spațiu, am gândit când am intrat împreună în atelier îndreptându-ne spre camera lui. Am presupus prea devreme. Mi-am dat jos jacheta și m-am așezat pe marginea patului. O să iau partea bună din această situație, voi putea să mă trezesc în fiecare dimineață cu el lângă mine. S-a apropiat spre mine, pașii lui făcându-mi inima să-mi trepiteze. Ce vrea să facă? Mi-am ținut respirația atunci când și-a proptit palmele de-o parte și de alta a mea pe pat.
    Ochii noștri s-au întâlnit. Asta a fost intenția lui de la bun început? De asta a vrut să mă mut cu el?
     - Mă doare că nu te-ai gândit să-mi ceri ajutorul, hyung, a șoptit, sentimentele lui reflectându-i-se pe chip.
      - Eu..., am dat să spun, dar m-a întrerupt.
     - Pot să te sărut, hyung, a întrebat și eu m-am luptat cu impulsul de a spune da imediat.
     Și eu vreau să îl sărut. Din aceea seară nutresc dorința de a-i atinge buzele din nou, dar asta m-ar putea birui pe vecie devenind un sclav al propriilor sentimente netrebnice. Am dat glas gândurilor mele, asta făcându-le să fie să sune așa fals.
     - Jungkookie, cred că e greșit ceea ce facem.
     Prietenii nu se sărută. Atunci noi ce anume suntem? De ce am toate aceste sentimente pentru el? De ce? Mă urăsc așa de tare în momentul ăsta.
     - Ce anume e greșit, hyung în a te iubi?
     Glasul i s-a frânt în mii și miliarde de bucățele asemeni inimii mele. Nu vreau asta. Nu vreau să risc să îl rănesc și totuși am făcut-o deja. Cuvintele mele îl rănesc.
     - Dacă asta e așa de greșit, atunci o să păcătuiesc de câte ori simt nevoia, a rostit, gravitatea cuvintelor sale lovindu-mă în plin. Lasă-mă să te iubesc, hyung.
     Buzele sale s-au lipit de ale mele înainte de a mai zice ceva. În fapt ce aș fi putut să-i răspund? Mâinile sale au urcat lent pe trupul meu în timp ce îmi explora cavitatea bucală. Atingeri peste atingeri care m-au făcut să îmi pierd capul cu totul. O mică parte din mine îmi striga să opresc asta până nu e prea târziu, dar cea mai mare parte zburda amețită pe câmpii verzi sub soare dogoritor. Degetele i s-au strecurat sub tricoul meu, piele pe piele, atingerea trimițând fiori electrici între noi. Am gemut în gura lui atunci când mi-a prins între degete unul dintre sfârcuri, asta făcându-l să zâmbească și să rupă sărutul.
     - Vreau să te aud mai mult, Yoongi, a șoptit.
    Fără " hyung", doar Yoongi. Perversitatea din cuvintele lui m-a cutremurat.