Yoonkook: Pictează-mă în Roz

Capitolul 12.

Yoongi povestește:
Ne-am îndreptat spre centrul comercial al Seulului împreună. El încă fiind dispus să își sacrifice visul pentru mine. Încă susține că mă iubește. Am sperat că poate își va schimba sentimentele peste noapte, dar nu s-a întâmplat deloc așa. Am pătruns în mica clădire unde va urma să dăm audiția. În primul meu an în care am locuit aici am frecventat tot felul de audiții primind numai refuzuri. Cu ce ar fi asta diferit? Am completat un formular de înscriere și am așteptat să ne vină rândul, ceea ce s-a întâmplat imediat.
Nimeni în locul nostru nu ar fi ales o agenție mică în defavoarea uneia mari. Fiind la o agenție mare succesul îți este garantat, dar cu una mică poți pleca de jos și evolua pe parcurs. Am pătruns în camera indicată cu tot cu emoțiile pe care le aveam. I-am salutat pe cei care se aflau înăuntru, două femei și doi bărbați, unul mai în vârstă ca celălat. Mi-au spus că pot începe așa că le-am cântat o compoziție proprie. Sunt sigur că Jungkook va fi acceptat, doar are o voce superbă, însă eu aș putea fi respins din nou. După ce am terminat am plecat răspunsul urmând să îl aflăm în câteva zile, poate chiar o zi la ce multe persoane au dat audiția. După mine a intrat el, terminând la fel de repede ca mine. Va fi de acord să intre într-o trupă de băieți fără mine?
- Hyung, te simți bine, m-a întrebat îngrijorat pașii noștri îndepărtându-ne de acest loc.
- Da, sunt doar îngrijorat, Kookie, am recunoscut.
Mi-a oferit un zâmbet cald caracteristic lui.
- Nu trebuie, hyung, m-a încurajat. Cine nu ar accepta un geniu ca tine, am râs în urma afirmației lui.
- Poate ar fi fost adevărat dacă nu aș fi renunțat atunci, am gândit cu voce tare, expresia de pe chipul său preschimbându-se într-una tristă.
- Regret că nu te-am întâlnit atunci, nu te-aș fi lăsat să renunți.
Spunea adevărul. Uneori mi-e teamă de sinceritatea lui pentru că e ca o lamă ascuțită de cuțit care sapă tot mai adânc înăuntrul ființei mele.
- Nu ai fi putut să mă convingi, l-am contrazis el oprindu-se în loc dintr-o dată.
- Poate nu la început, dar aș fi devenit o lipitoare enervantă care s-ar fi ținut de capul tău până ai fi compus din nou.
Straniu e că mi-l imaginez făcând asta. Copilul ăsta e extrem de periculos. Am chicotit.
- Cred că ar fi funcționat, am aprobat.
- Iubesc momentele în care zâmbești, hyung. Ai cel mai frumos zâmbet din lume.
S-a apropiat de mine mâna lui atingându-mi obrazul și coborând pe bărbie. Inima a început să-mi bată puternic doar din această mică atingere. Acel sărut încă îmi bântuie visele, încă îi simt atingerea pe buzele mele și nevoia aprigă de a mă deține. Sunt slab, el m-a făcut astfel. Am nevoie de el cum nu am avut de nimeni niciodată.
Jeon povestește:
Aș fi putut să îl sărut, însă reacția lui după ar fi fost îngrozitoare așa că am renunțat. Uneori îmi imaginez cum ar fi fost să simtă la fel pentru mine. Și dacă nu o va face niciodată, dacă tot ceea ce fac acum e doar o nechibzuință copilărească? Merită. Merită să îl iubesc toată viața și el să mă considere doar prietenul său. M-am îndepărtat cu greutate continuându-ne drumul în liniște până a venit momentul să ne despărțim și fiecare să o ia pe drumul său. Vreau să dorm cu el, vreau să mă trezesc în fiecare dimineață cu el în brațele mele, dar cred că acest lucru va rămâne la nivelul unei dorințe.
- Jungkookie-ah, ai putea să rămâi la mine peste noapte, a dat hyung glas dorinței mele.
Avea privirea în pământ. A doua oară când mă întreabă asta. Aș vrea să știu motivul din spatele acestor întrebări și totuși nu am să o fac pentru că aș risca să se răzgândească.
- Sigur, hyung, am spus încercând să nu par prea entuziasmat.
L-am urmat în liniște până la apartament, am urcat același rând de scări și mi-a deschis ușa, lăsându-mă să pătrund înăuntru. Ne-am așezat unul lângă altul, tăcerea devenind apăsătoare și stânjenitoare.
-Mi-ar plăcea să știu mai multe despre tine, Jungkook, a spus fără alintul caracteristic, lucru care m-a cutremurat.
  Mi-am trecu brațul în jurul umerilor săi, trăgându-l la pieptul meu.
- Provin dintr-o familie săracă, am rostit ochii lui analizându-mi trăsăturile chipului. Mai am un frate mai mare care de curând s-a întors din armată. Am făcut tot posibilul să îmi ajut părinții tot timpul de aceea mi-am vândut creațiile uneori aproape pe nimic doar pentru a-i ajuta.
- Trebuie să fi fost foarte greu, a murmurat.
- Nu, am fost fericit făcând asta. Dar tu, hyung, l-am întrebat așteptându-mă să-mi ignore întrebarea, dar nu a făcut-o.
- Părinții mei au fost stricți și întotdeauna m-au comparat cu fratele meu mai mare, a oftat trist. Nu am fost niciodată bun la învățătură și de acolo provenea fiecare problemă și fiecare ceartă pe care o iscau. Nu am vrut să devin ca el, tot ce am vrut să fac a fost să creez muzică și de aceea am fugit de acasă ghidat de acest vis copilăros.
I-am sărutat creștetul capului.
- Nimeni nu ar fi fost așa curajos ca tine. Să își ia viața în propriile mâini la vârste fragete, am spus încercând să îl fac să se simtă mai bine.
- Dar am făcut o greșeală, acel vis nu este realizabil, tristețea din glasul lui mi-a frânt inima.
Nu e un lucru ușor să renunți la ceva care îți place să faci.
- Îl vom face să fie, i-am promis.