Dragostea si Destinul

Capitolul 1

     Ochii mei albaștri se plimbau ușor peste sala cea mare a restaurantului ce se umpluse de lume. Mesele erau ticsite de farfurii și platouri pline cu cele mai gustoase preparate atent pregătite de Guido, bucătarul nostru șef.
     La o masa mai îndepărtată o mana se ridică și îmi face semn să mă apropii.
     - Ce ați dorii? Am întrebat politicos zâmbind forțat tipului blindat de aur.
     - O cafea, te rog.
     - Sigur, imediat.
     Am plecat de lângă masă și m-am îndreptat spre barul înalt din lemn masiv vopsit in alb. Întotdeauna mă fascinasera acei crini sculptați perfect ce plăteau reali.
     Am pus repede cescuta alba cu detalii aurii in suportul aparatului și am apăsat pe butonul de pornire. Uram faptul că barul era atât de înalt iar înălțimea mea nu mă ajută prea tare, nici măcar cu pantofii cu toc ce au început să îmi tortureze picioarele de câteva ore.
     I-am dus cafeaua bărbatului de la masă și acesta îmi aruncă o privire nu tocmai prietenoasa . Ha! Daca nu l-aș fi văzut că mă măsoară din cap până în picioare as fi spus că e chiar de treabă.
     Simțeam nevoia cronica de a fuma o țigare. Nu mai scăpasem din sală asta de mai bine de 4 ore. Simțeam că o i-au razna.
     - Danielle! Am strigat-o pe colega mea care veni repede spre mine. Făcea pași mici și rapizi părând mai degrabă un spiriduș ce încerca să alerge.
     - Ce e Evelyn? Mă întreabă ea nedumerită.
     - Stai te rog in locul meu 10 minute? Daca nu fumez o țigare in următoarele secunde o să înceapă să îmi iasă fum pe urechi. Am chicotit eu spre ea și știa că e adevărat. Mă văzuse cat sunt de stresata și irascibila in ultima perioada așa că acceptă imediat.
     - Du-te mai repede până nu ajunge șeful aici. Mă împinse ea cu cotul.
     - Nu îmi fac probleme din cauza asta. I-am spus eu încet.
     Ea era noua în echipă noastră și nu cred că știe faptul că eu sunetul avem o relație  strânsă de prietenie.
     - Am fugit! I-am spus eu plecând de lângă ea că o tornada.
     Am ieșit afară și m-am ascuns în gangul ce separă restaurantul nostru de un sediu de contabilitate. M-am așezat pe treptele de metal și mi-am aprins o țigare. Mi-am rezemat capul de peretele din spatele meu și mi-am ridicat privirea spre cerul ce se umpluse de nori negri de furtuna. Mai mult că sigur o sa ploua torențial. Toamna își făcea simțită prezența , pielea mi se zbarli când o pală de vânt rece îmi străbătu corpul.
     Mă pierdeam in gânduri întunecate...
     " Până și cerul plânge că a pierdut de sub el un asemenea înger!"
     Cuvintele acelea dureroase îmi tăiau inima in zeci de bucatele.
     MAMA!
     Aproape uitasem că azi de împlinește un an de când m-a părăsit și s-a alăturat îngerilor din ceruri. Gândurile acelea îmi provocau lacrimi instantaneu. Durerea fusese atât de mare in acele momente încât pierdusem șirul nopților nedormite stand pe pervazul geamului de la sufragerie plângând în hohote înfundate. Desi pe interior de dădeau lupte crâncene și se auzeau țipete ce nu conteneau sa se oprească.
     Lacrimile îmi curgeau  pe obraji fara oprire. Nu puteam să mă opresc . Îmi amintesc ziua în care am aflat că e bolnavă că și cum ar fi fost ieri. Boala crâncenă ce o macină încet o transformase în 2 ani intr-o umbra. Slăbise enorm, părul îi căzuse aproape tot. Vorbele ei îmi sună și acum in timpane.
     " - Draga mea, daca e sa întâmple ceva cu mine nu mă lăsa să plec din lumea asta fara părul meu."
     Părul îi căzuse odată cu începerea tratamentului. Îi cumpărasem o peruca blonda care semăna leit cu parul ei, dar știam că asta nu va schimba nimic...Absolut nimic.
     Gândurile astea mă ucideau pe interior. Plângeam iar. Suspinele ce acum gura mea le scapă nu se opriseră niciodată în interiorul meu. Incercam sa mă abțin acum. Trebuia să mă întorc în restaurant în curând, pauza mea devenise deja mai lunga decât trebuia.
     Dar ceva era în neregula. Nu puteam  să mă opresc. Nu-mi puteam stăpâni lacrimile. Curgeau în râuri pe obrajii mei scurgandu-se ușor pe gât și jucandu-mi gulerul cămășii.
     - Doamne, de ce eu? Am spus incet doar pentru mine. Ce am făcut să merit asta?
     Mi-am mai aprins o țigare căci pe cealaltă am aruncat-o când am realizat că se fumase singura. Trăgeam puternic din ea inindandu-mi plămânii cu fumul înecăcios. Am închis ochii și am încercat să mă calmez.