Dragostea si Destinul

Capitolul 17

     Ce pula mea zice asta? Nu înțeleg o boaba.
     - În engleză se poate? Că nu înțeleg nimic.
     - Scuze, draga mea. Spuse bătrânul încercând să vină spre mine.
     - Stai acolo. Tip eu fara sa realizez. Nu te apropia de mine.
     - Scumpă mea, sunt tatăl tău.
     - Atunci dute dracu. Nu imi pasă cine ești. Nu ti-a păsat de mine atatia ani. De ce ai venit acum?
     - Eu...
     - Tu ce? Hai nu incepe cu faze că nu aș înțelege și de-astea. Mi-a ajuns. Vreau acasă!
     - Nu se poate! Spuse tânărul care mă dezbracă din priviri.
     - Tu cine naiba ești și de ce te bagi in discutie? Muta-ti in morții ma-tii privirea. Ce? Nu ai mai văzut un cur?
     - De fapt nu am mai văzut. Dar mă bucur că o văd așa le viitoarea mea sotie. Spuse el rânjind.
     - Viitoare ce? Nici în visele tale nu mă mărit cu tine. Sterge-ti rânjetul ăla tâmp de pe fata că n-ai sa vezi așa ceva.
     - O ba da. Legământul te obliga.
     - Ce legamant? Despre ce tot vorbești?
     - Uite, pisicuta, tatăl tău a făcut un legământ cu părinții mei că atunci când tu vei creste vei devenii sotia mea. A fost făcut în fața preotului așa că nu poți să faci nimic în legătură cu asta.
     - Mai bine mor călcată de tren. Spun eu hotărâtă.
     - Nu, nu. Nu ai voie.
     - Ce dracu de întâmplă aici, Karahi?
     - As prefera " tata ", dar..
     - Tata? Ți-ai pierdut acest drept când ne-ai abandonat pe mine și pe mama. Știi prin ce am trecut că sa supraviețuim? Știi ce sacrificii a făcut mama că sa nu îmi lipsesc mie nimic? Știi că sa îmbolnăvit muncind că un rob? Nu stii nimic!
     - Știu că ești supărată acum, dar, trebuie să intelegi situația.
     - Ce să înțeleg? Că ai fost prea las să îți înfrunți familia pentru femeia iubita? Că eu mi-am pierdut mama din cauza fricii tale?
     - Cum adică pierdut?
     - Mama a murit acum un an. Din cauza bolii. A făcut cancer pulmonar muncind in fabrica de chimicale că sa îmi facă mie viața ușoară.
     Puteam sa deslușesc foarte ușor tristețea din ochii lui. Inca puțin și plângea. Își strânse mâinile în pumni de nervi. Tremură din toate încheieturile.
     - Arriana nu mai e? Nu se poate.....Nu se poate așa ceva...
     - Ba se poate. Nu...Nu ai idee....Nu ai de unde să știi cum e ca și copil să îți inmormantezi mama atât de tânără. Nu știi cat am plâns și încă o fac. Tip eu in timp ce lacrimile nu contenesc să se oprească din a curge pe obrajii mei.
     - Îmi pare rău. Spuse băiatul vrând să mă ia in brațe.
     - Stai departe de mine. Nu mă atinge. Se vedea îngrijorarea in privirea lui. Dar ce ce îi pasă?
     - E în regula,stai liniștită. Îmi șoptește el în ureche in timp ce îmi cuprinde șoldurile în palme.
     - Ti-am spus sa nu te apropii de mine.
     Îl împing dar nu se clintește.
     - Linisteste-te, o să vorbim in privat mai târziu, Okey?
     - Ce sa vorbim? Eu nu te vreau in preajma mea.
     - O sa vezi, doar așteaptă.
     - Tu ce mai cauți aici, scorpie? Mă uit urat la Danielle care mă privește superioara.
     - Aștept să se termine circul și să îmi încasez banii, draguta.
     - Aproape uitasem de tine. Spuse bărbatul intinzandu-i un teanc de bani.
     - Mi-a făcut plăcere să fac afaceri cu voi domnilor. Acum, draga mea, daca nu te superi mă așteaptă Sebastian sa îl consolez. Zice ea indepartandu-se de mine.
     Simt că mă cuprinde furia, dau sa fac un pas în spre ea dar băiatul de pune în fața mea. Văd sub tricoul lui prins un pistol. Îl apuc și îl dau la o parte din fața mea. O țintesc imediat pe nemernica din fața mea.
     - Daca ai tupeu sa te apropii de Sebastian, te omor cu mana mea. Spun eu privind-o prin vizorul pistolului.
     - Ușurel, pisicuță. Nu ai tu atâta forță să tragi in mine. Râde ea zeflemitor.
     - Pune-ma la încercare....
     - Deabea aștept să îl văd cum plânge după tine. Sa îl i-au in brațe și să îi spun că totul o sa fie bine. Se plimba ea prin fața mea.
     Mor de nervi. Taci in morții tai din gura sau jur că te împușc în cap.
     - Uite ce e "draga mea". Îi spun eu aroganta. Nu ai șanse la el așa că fa pași rapid până nu descarc și ultimul glonț în capul tau.
     - Hai că esti amuzanta. Eu plec, mă asteapta bărbatul vieții mele sa îl fac sa te uite.
     Până aici. Țintesc și trag. O aud țipând iar în câteva clipe e pe jos. Fir-ar, am nimerit-o in picior.
     - Nemernici, de ce ai tras?
     - Ti-am spus sa nu te apropii de bărbatul meu.
     - N-ai sa vezi, păpușă. Mi se vindeca repede rana de la picior și mă ocup de el.
     - Tot nu taci?  Zic eu apropiindu-ma de ea. O împing cu piciorul și o calc pe rana. Tipa ca din gura de șarpe. Îți arăt eu ție ce înseamnă să te pui cu mine, idioato. Fixez țeavă pistolului in fruntea ei.
     - Hai, drăguță. Nu te tine sa apeși pe trăgaci. Poate m-ai rănit, dar, nu ai atata sânge în tine încât să mă omori.
     - Nu știi ce pot face unii oameni din dragoste. Cale bătută spre iad! Spun și apăs pe trăgaci.
     Se zbate putin sub piciorul meu apoi rămâne nemișcată.
     Nu simt nimic, nici o remușcare, nimic. Doar ură. Nu puteam să o las sa se atingă de Sebastian.
     Sebastian! Iubitule, îmi pare rău. Îți jur că o sa vin cat pot de repede la tine.
     Mă întorc și îi văd pe cei doi bărbați privindu-mă cu mândrie.
     - Nu știam că știi să tragi cu arma. Spuse băiatul aplaudând.
     - Nu știu, doar mi-am incercat norocul. Îi arunc arma la picioare și mă îndepărtez de el.
     - Mă simt atât de mândru de soția mea. Spuse el privindu-mă pe furiș. Domnule Karahi, trebuie să plec. Voi veni mai târziu să o văd pe Evelyn.
     - Bine, fiule. Te asteptam.
     Îl văd că de îndepărtează și mă lăsa cu cel mai nemernic om de pe fata pământului.
     - Draga mea, de ce ai făcut asta?
     - Ce? Să o împușc? Si-o merita. Spun nepăsătoare.
     - E atât de important acel băiat?
     - Da! Pentru mine e singura persoana care contează.
     - Evelyn, urmează să te căsătorești cu Tapur....
     - Nu mă mărit cu el și punct. Spun nervoasa.
     - Îmi pare rău, dar va trebui.
     - Prefer sa mor. Mai bine moarta decât lângă cineva pe care nu îl iubesc.
     - O sa ajungi sa îl iubești, e un băiat bun.
     - Nu îmi pasă. Lasa-ma in pace. Fug pe scări și mă baricadez in dormitorul in care m-am trezit. Lacrimile încep să curgă.
     - Sebastian! Tip din toți rărunchii.