Dragostea si Destinul

Capitolul 4

     - Eve,de ce nu mi-ai spus că eu sunt primul? Aș fi procedat altfel....Eu...Îmi pare rău, draga mea.
     - E în regulă, nu trebuie să îți ceri scuze.
     - Ba da, te rog să mă ierți. Mi-am pierdut controlul când te-am văzut așa în fața mea. Spuse el luând cămașa de pe jos și ajutandu-ma sa mă îmbrac cu ea.
     Îmi închise ușor nasturii și mă trase în brațele sale.
     - Ai încredere în mine?
     - Da. Am spus eu lipita de pieptul lui.
     - Atunci vin-o cu mine. Spuse el tragandu-ma după el.
     - Unde mergem?
     - În biroul meu.
     Nu mai spuneam nimic. Ce era sa mai zic? Chiar am încredere în el mai mult decât am in mine.
     Am urcat scările spre etaj unde era sala mare de bal și biroul lui.
     Intram în încăpere și mă opresc in loc.
     - Eve... Spuse el închizând ușa în urma lui.
     - Da... I-am răspuns încet.
     - Aseaza-te,te rog. Trebuie să vorbim ceva ce cred că trebuia să vorbim de mult.
     Nu știu dacă sa fiu speriata sau îngrijorată, cert e că fluturașii ăștia nemernici din stomacul meu își cam fac de cap de la o vreme.
     - Ce vrei să vorbim?
     - Pai... Spuse el asezandu-se pe canapea lângă mine. Poftim. Îmi întinse un pahar butucanos cu un lichid arămiu în el.
     - Mersi. Am spus luând paharul în mana.
     El luă o inghititura zdravănă din el și îl puse pe măsuța din fata noastră.
     - Eve...
     - Da?
     -  Nu știu cum să încep chestia asta, dar, pot sa te întreb ceva?
     - Sigur.
     - Mai tii minte anul trecut când ai fost cu băiatul ăla... Cum îl chema?
     - Deniss?
     - Așa. Știu când a venit după tine in seara de Sf. Valentin?
     - Da. Unde vrei sa ajungi cu asta?
     - Pai...Spuse el scoțând din buzunar o cutiuță neagra. În seara aia vroiam să îți dau asta și să îți spun ceea ce...
     - Ceea ce...?
     - Ei bine. Spuse el oftând. Vroiam să îți spun ceea ce însemni pentru mine.
     Acele cuvinte m-au făcut să tresar. Începuseră să îmi tremure mâinile și îmi simțeam capul greu. Deschise cutiuță și scoase un lănțișor argintiu cu o inima de cristal prinsa de el. Se întinse și mi-l puse la gat.
     - Asta e ceea ce însemni tu pentru mine.
     - O inimă?
     - E mai mult decât o inimă...E inima mea...
     - Inima ta... Am ingrugat eu fara sa îmi dau seama de ceea ce spun.
     - Da, Evelyn! Inima mea. Tu ești inima mea.
     Vorbele lui trezeau in mine niste senzații de nedescris.
     - Când te-am vazut in seara aia luandu-l in brațe pe fraierul ăla care habar nu avea ce comoara tine la pieptul lui am simțit că inebunesc. Vroiam să te i-au de lângă el și să îi car pumni până când uita cine ești. În seara aia...Am baut atât de mult încât am uitat cum mă cheamă în încercarea de a face dispărută  imaginea cu tine și cu ăla. Dar, nu reușeam indiferent de cat alcool turnam pe gat. Aia a fost prima data de când sunt adult in care am plâns mai rău că un copil mic. Nu mă puteam stăpânii. Parca eram turbat. Turbat de gelozie.
     L-am privit și am observat lacrimile adunandu-i-se in colturile ochilor. Când una a inceput să curgă încet pe obrazul său l-am apucat de față și i-am sters-o blând.
     - De ce nu mi-ai spus până acum?
     - Nu știu, cred că nu am avut curajul să o fac până acum.
     - Îți trebuie atât de mult curaj sa îi spui unei fete că o placi?
     - Eve... Din prima zi in care ai intrat în văgăuna asta care era atunci îți puteam spune că îmi place de tine. Și acum dacă închid ochii te vad intrând în darapanatura asta îmbrăcată în blugii aia negri și cu cămașa larga fluturându-ti in vânt. Văd și acum cum era părul tău mângâiat de curentul ce se forma când deschideai ușa.
     Nu pot sa cred, el își aduce aminte ziua aceea? Bine daca stau să mă gândesc și eu il văd stand in mijlocul sălii mari îmbrăcat în salopetă și plin din cap până în picioare de picuri de vopsea alba.
     - Eve... Spune ceva, te rog. Liniștea asta ma omoară.
     - Eu... Am incercat sa spun apucând inima de cristal in pumn.
     Un impuls ciudat de energie mă făcu să dau paharul pe gat. L-am pus gol pe masă și mi-am unit puternic buzele de ale lui.
     Bietul de el a rămas blocat când m-am îndepărtat de el.
     - Eve...
     - Da... Am spus în soapta, rușinată de ceea ce am făcut.
     - Uita-te la mine, te rog.
     Mi-am ridicat capul spre el. Îmi simțeam obrajii arzând la propriu.
     Îmi prinse chipul în palmele lui mari și își uni buzele cu ale mele intr-un sărut pasional ce îmi dădu fiori pe șira spinării.
     Când sa departat de mine mă privi câteva secunde apoi mă trase în brațele lui cufundandu-mi capul în pieptul lui.
     - Daca ai ști de cate ori am visat la acest moment... Dar nici în cele mai frumoase vise ale mele nu mă gândeam că tu vei face primul pas în primul nostru sărut.
     - Ce contează cine a făcut primul pas, contează că sa întâmplat, nu?
     - Ai dreptate, frumoasa mea. Spuse el sarutandu-mi fruntea.
     Nu vroiam să mai plec de acolo. Era atât de bine în brațele lui încât nu îmi mai pasă cat timp a durat sa le simt in jurul meu. Important e că în sfârșit sa întâmplat​.
     - Așa vreau sa mor. Cu tine in brațele mele.
     - Nu o sa mori. Nu cat timp sunt eu lângă tine. Am spus eu încet.
     - Am sa mor doar in clipa in care tu nu vei mai fi lângă mine. Spuse el mangaindu-mi obrazul.
     - Nu voi pleca niciodată de lângă tine. Am zis eu punandu-mi mana peste inima sa.
     - Sper asta din tot sufletul, draga mea.
     I-am zâmbit ușor a simțind cu adevărat cuvintele în adâncul inimii mele.
     - Unde e baia?
     - Acolo, frumoaso. Spuse el indicandu-mi o ușa de la celelalt capăt al camerei.
     - Vin imediat. I-am spus eu ridicandu-ma și indepartandu-ma de el.
     Am intrat în baie și am închis ușa în urma mea. Nu îmi aduc aminte când am renovat locul asta dar cert e că zici că am ajuns intr-un palat. Totul în jurul meu e auriu și din cristale. Arata uimitor. M-am apropiat de oglinda imensa cu trandafiri sculptați pe margine și mi-am privit reflexia. Arătam că dracu. Ce naiba vede el frumos in asta? Am machiajul întins pe toată fața și părul îmi stă în toate direcțiile.
     Mă spăl pe față și revin la look-ul meu natural imediat. Mult mai bine așa. Dau să ies din baie dar o voce puternică feminina mă face să mă opresc in loc.
     - De ce nu îmi răspunzi la telefon, Sebastian? Ce e cu tine?