Dragostea si Destinul

Capitolul 15

Am pornit toți spre biroul lui Sebastian. Am o presimțire rea.
Intram și îl văd stand la birou cu capul in hârțoage.
- Sunteți toți? Întreabă el neluandu-si ochii din hârtiile acelea.
- Da. Spun eu uitandu-ma in jur.
- Perfect.
Se ridică de pe scaun și vine în fața noastră. Se sprijină cu fundul de marginea biroului și ne privește pe fiecare în parte.
- Cum să încep? Am doua vesti pentru voi. Prima.... E că am ajuns in top. Suntem pe primul loc în topul restaurantelor de lux din tara. Pentru asta țin să vă mulțumesc tuturor. Datorită vouă a fost posibil acest lucru. Spuse el începând sa aplaude.
Imediat au început uralele colegilor mei. Aplauze și chiote de fericire.
- A doua veste e și mai buna. Eve?
Mi-a înghețat sângele în vene. Jur că am uitat sa respir.
- Vino lângă mine. Spuse el întinzând mana spre mine.
Nu vroiam să mă mișc dar mana lui Guido mă împinge în fața.
I-am prins mana și el ma tras în brațele sale. Mă întoarce cu spatele la el și îmi înconjoară talia cu brațele lui. Își pus capul pe umărul meu și îi privi pe restul care se uitau la noi că la felul 14.
Okey, mă simt ciudat sa fiu privită de atât de multă lume. Majoritatea fetelor îmi aruncau fulgere din privirile​ lor incruntate. Mda....Știu că e cel mai râvnit burlac al orasului, dar, soarta. Daca destinul ne-a unit eu cu ce sunt devină? Nu pot sa mă pun cu Universul.
- Fiți atenti! Nimic din tot ceea ce sa întâmplat nu ar fi fost posibil fără pitica asta. Daca ea nu era, nu reușeam să pun bazele acestei clădiri. Împreună am pus suflet și multă muncă în locul asta. Fiecare floare aurie, masa, scaun au fost pictate de mânuțele astea doua. Spuse el ridicandu-mi mâinile in sus si sarutandu-le pe fiecare in parte.
Nu imi văd fata dar mai mult ca sigur e roșie că focul.
- Sebastian. Am șoptit in urechea lui.
- Imediat, iubito.
Gata! Stop! Mi sa oprit inima. Pe bune? Tocmai mi-a spus așa de fata cu toti colegii mei? UPS! O sa mă strângă de gât toate fetele din camera asta. La cat de urat de uita la mine toate mai mult că sigur sunt lovită de tren, masina, fulgere sau ard de vie în mințile lor.
- Întâi de toate, ei trebuie să îi mulțumesc. Daca ea nu era, eu mai mult că sigur îmi băgăm picioarele in ea de afacere și închideam înainte sa fi deschis. Îți mulțumesc din suflet, draga mea. Spuse el sarutandu-ma pe obraz. Și dat fiind faptul că deja v-ati dat seama că între mine și domnișoara Karahi aici de față este mai mult decât o prietenie strânsă vreau să vă anunț că de acum in colo va trebui sa va descurcați fara ea. Ea va deveni noua noastră maestra de ceremonii. Mai pe scurt, până să ajungeți la mine raspundeti in fata ei pentru greșelile voastre. Ea se va ocupa de voi de acum in colo. Orice de întâmplă, pe ea o căutați. O veți găsi de azi înainte in biroul de lângă al meu.
- Sebastian...Nu ai spus nimic de asta....
- Ahh nu? Pai surpriza....Ești promovată.
- Mda... Daca și noi ne-am fi culcat cu tine am fi primit o promovare. Se auzi vocea lui Danielle din mulțime.
- Poftim? Spuse Sebastian deja nervos. Ochii lui superbi se întunecara și maxilarul îl ținea încordat. Mai repeta o data, domnișoara Mitchel.
- Ați auzit bine!
- Daca tu ai intrat intr-o zi la mine în birou și mai aveai puțin si mă călăreai pe masa asta nenorocita asta nu înseamnă că toată lumea este la fel că tine. Pentru cultura ta generala domnișoara Karahi și cu mine ne-am logodit aseară. Spuse el arătându-i mana cu inelul de la el. Toți au început să ne felicite și să aplaude de fericire.
- Acum sa revenim. Daca cineva mai are cineva ceva de comentat în legătură cu noua voastră șefa, va ascult.
- Pot sa spun ceva? Întrebă Guido.
Nu, nu,nu, Guido? De ce! Tu ai fost mereu lângă mine. Tu m-ai sfătuit să las libere sentimentele și să mă apropii de el. Acum ce faci, te întorci împotriva mea?
- Sigur, Guido, spune.
În vocea lui se citi imediat dezamăgirea. Și el era apropiat de italianul nostru.
- Nunta când va fi? Întrebă el cu un zâmbet larg pe buze.
Am răsuflat amândoi ușurați.
- Nu știu, dar avem destul timp la dispoziție.
Nu a mai spus nimeni nimic, doar se bucurau. Cam jumătate ne felicitau fals. V-ati prins cine, nu? Nu? Pai toate fetele din camera. Mai aveau puțin și mă spânzurau de candelabru.
Ședința de termina și toți au dat să plece.
- Inca ceva, domnișoara Mitchel.
- Da? Spuse ea privindu-l suav.
E normal să vreau sa ii scot ochii cu lingurița? Cred că din cauza geloziei îmi vine să ii rup picioarele si sa o bat cu ele în cap până obosesc.
- Poți să îți eliberezi vestiarul și să îți cauți alt loc de muncă de azi înainte.
- Cum? Întrebă ea șocată.
- Sebastian, nu trebuie sa faci asta.
- Ba da, iubito. Cine e in stare sa gândească asemenea lucruri despre tine nu e demn sa lucreze in firma mea.
- Dar...Incerca ea să spună.
- Nu! Asta e casa mea! Cine vorbește de rău despre viitoarea mea sotie nu are nici cel mai mic drept să stea sub acoperișul mea.
- Sebastian, te rog, nu face asta. Eu ii cunosc povestea, tu nu. Te rog, fa-o pentru mine.
- Cum poți să îi iei apărarea unei femei care te-a făcut indirect curva?
- Daca ascultam toate vorbele rele până acum era oale și ulcele.
- Iubito, ea e....
- E o angajata buna. Daca eu nu o sa mai fiu chelneriță ea va rămâne responsabila. Te rog.
- Bune, fie.
- Mulțumesc, domnule.
- Nu mie. Lui Evelyn sa îi mulțumești. Daca era după une aveai deja demisia data.
- Evelyn, multumesc și îmi pare rău. Nu știu ce a fost in capul meu.
- E în regula. Gelozia ne face să spunem multe lucruri fără să gandim. Te poți retrage, Danielle.
- Mulțumesc.
După ce sala se elibera mă întorc spre Sebastian.
- De ce ai făcut asta?
- Ce e? Curva aia si-o merita.
- Nu la asta mă refeream.
- Te rog, nu te puteam lăsa pradă tuturor idiotilor care intra în restaurant. E periculos.
- Periculos? Dar atâția ani ce am făcut?
- Sa îți aduc aminte de cate ori ai apăsat butonul de panica luna asta?
- Bine, bine, dar...
- Fără dar. Deci, vorba lui Guido, când facem nunta?
- Nunta? Spun eu panicata.
- Da.
- Nu știu.....Adică ...Nu crezi că ar trebui să mă cunoască și familia ta înainte?
- O sa te cunoască și ei....Cândva.
- Sebastian, serios. Trebuie....
- Sa lăsăm acest subiect pe alta dată? De acord.
- Off, Doamne. Spun eu începând sa rad. Ce îmi faci tu mie?
- Eu? Spuse el făcând o fata de cățeluș bleg.
- Da, tu pufosenie. Spun sarutadu-l pe frunte.
- Eu? Pufosenie? Draga mea, eu nu sunt pufos!
- Nu?
- Nup. Sunt tare ca piatra!
- Aha...
- Nu crezi? Nu ti-am demonstrat destul?
- Ba da, dragul meu, spun eu pisicindu-ma.
- Lăsa că îți arăt eu ție la noapte. Spuse el strangandu-mi fesele un palme.
- Sa te vad.
- Asta e o provocare?
- Poate.
- Hmm bine, pisicuță. Lasă că vezi tu.
Ce naiba pot sa mai zic? S-a ținut de cuvânt. Având în vedere că am rămas la mine in apartament peste noapte și acum toți vecinii mei știu cum îi cheamă. Asta e. Ce sa fac daca omul asta mai avea puțin și mă urca pe pereți. Toată noaptea nu mă lăsat în pace. Am pierdut șirul orelor in care ne-am explorat unul altuia corpurile. Ore intregi de mangaieri, șoapte fierbinți, saruturi patimase și atingeri menite să îți bage hormonii la spitalul de nebuni. Ceasuri​ pline de dragoste, de dorințe, de gemete, de strigăte nebune. Bărbatul asta a fost in stare să mă ducă pe niște culmi ieșite din tipare. Doamne, ce am făcut să merit un așa zeu al sexului? Stai, nu îmi spune. Nu de alta dar am să repet acea greșeală la nesfârșit.