Menajeră

6

-Am înțeles ca nu stii nimic. Nu e problema, stai linistita și nu te mai uita la mine ca un cățel plouat, îmi zice Chloe după ce pune niște cărți pe birou.

-Multumesc! șoptesc eu timid.

-Trebuie neaparat sa începem cu cititul. Cum de nu ai habar sa citesti la douăzeci și unu de ani? Parintilor tai nu le pasau de educația ta? Sau poate măcar de dezvoltarea ta personală? se afunda ea in gânduri.

-Nu îmi cunosc parintii. Am crescut intr-un orfelinat. Nu am fost prea atrăgătoare, asa ca nu m-a adoptat nimeni. Am stat acolo optispe ani. Cam atât.

-Sărăcuța de tine! se smiorcai Chloe. Promit pe ce am mai scump ca te voi transforma. Pana la urma, orice fluture a fost la început omida. Acum, gata cu vorbăria! Sa trecem la treaba!

   -Cred ca de maine ne vedem la tine, spuse ea după o ora. Ar fi mult mai confortabil pentru tine, de fapt pentru amandoua. Cam atât pe azi, draga mea. Ți-am zis ca te iau mai usor in prima zi. Hai, fugi acasa! Ne vedem maine!

   -Ăăă... Chloe? Maine e miercuri. Ar cam fi ziua mea libera.

-Și ce? Nu e weekend, deci nu vei scapa de mine. La ora șase voi fi acolo.

Am ieșit din camera fetei mulțumită de mine. Stiam ca tot ce învățasem in acea zi o știau toți copii de șase, șapte ani. Însă, simteam cum s-au deblocat drumuri noi, gata de parcurs, al căror final era un premiu pentru mine. Faceam totul pentru mine, pentru a ma schimba, totul datorită unei fete de optsprezece ani.

Mi-am ridicat privirea din pamant și l-am văzut in fata mea pe domnul Stefan. Se uita curios la mine, cu un rânjet ștrengar pe fata.

-Ei bine? Gata prima zi? pufni ironic. A fost draguta cu tine Chloe? Nu va mai fi, continua el. Se pare ca surioara mea a văzut ceva la tine. Și-a înfipt ghearele imediat. Desteapta mică.

-Ăăă, da, am spus eu jenata.

-Nu prea ai chef de povestit, constata dezamăgit. Ne vedem atunci joi! rase și pleca spre camera lui.

Am plecat și eu de acolo. Nu am dat ochii cu nimeni. I-am spus doar 'la revedere' lui John care plimba câinii linistit. Acasa m-a așteptat aceeași liniște oribila care ma omora. Îmi era atât de scarba de acea singurătate și totusi simteam ca nu am cum sa scap de ea. Stăteam pe balcon și priveam strada principala. Mașinile treceau continuu. Din când in când, semaforul își schimba culoarea, asa ca automobilele se opreau nervoase și așteptau nerăbdătoare.

Eram intr-o vizibila stare de visare. Totusi, bătăile repetate din usa de la intrare m-au trezit imediat la realitate. Am fugit spre usa. In spatele ei se afla un tânăr. Era cu un cap mai inalt decât mine. Ce mi-a atras atentia la figura lui era parul tuns foarte scurt. Avea niște ochi mici, căprui și niște sprâncene subțiri, maronii. Era imbracat intr-un tricou rosu, larg, niște pantaloni scurți negri și o pereche de șlapi rupți.

-Uau, cineva chiar traieste aici! spuse el mai mult pentru sine. Scuze ca te deranjez, doar ca am comandat o pizza, iar prostii aia mi-au adus trei. Mi-au gresit comanda, nenorociții! Oricum, continua el după ce se calmase puțin, eu nu pot sa mananc atât și ma gândeam dacă nu vrei sa o împărțim. Am auzit de la o vecina ca locuiești in apartamentul ăsta și am zis sa fiu și eu dragut. Sunt Tommy, in orice caz.

-Helen. Îmi pare bine. Mi-ar face placere, intra.

-Uau, e cam sărăcăcios apartamentul. Ar trebui sa îl decorezi un pic, sa îl faci al tau! Vin cu tine dacă ai nevoie de ajutor! spuse el după ce făcuse trei ture prin apartament.

   -Hai sa ne așezăm. am zis eu calma.

   Ma simteam ciudat sa îl am pe Tommy lângă mine. Era un necunoscut totusi. Dacă venise sa îmi fure ceva din casa? Nu prea avea ce. Părea, in orice caz, un om care se împrietenea cu oricine, iar eu ma simteam deja destul de singura. Poate aceasta amicie ar fi un lucru bun?

   -Uau, ce buna e! am zis eu uimita total de gustul acelei pizza.

   -Nu-i asa ca e divin? Mi se pare cea mai buna din tot orașul! spuse Timmy mândru de el.

   -Nu am mai mâncat niciodată ceva mai bun! Îți multumesc!

   -Vai, ma lauzi prea mult! Sunt doar foarte fericit ca ți-am arătat și tie magia acestei pizza.

   Am mai vorbit încă vreo jumătate de ora. Tommy trebuia sa plece la baschet asa ca s-a grabit spre casa. Înainte de a fugi acasa, mi-a zis numărul de la apartamentul lui, in caz ca mi se face dor de el. Era o persoana foarte draguta, nici nu am simtit cum a trecut timpul pe lângă mine. După ce a plecat el, nici nu am mai simtit singurătatea aceea teribila. M-am pregătit repede de culcare și m-am gândit la ziua ce tocmai se terminase. Nu doar ca am început sa invat câte ceva, mi-am făcut și un prieten. Pana și domnul Stefan s-a interesat de studiile mele. Simteam ca am luat-o pe calea cea buna, poate cea mai buna.