Menajeră

12

   Nu mi-am dat seama cine îmi vorbea, până să mă întorc. Șeful meu mă privea ușor ironic, dar ascundea în același timp, o ușoară compasiune.  Eram frântă, din toate punctele de vedere.

   -Nu m-ați prins în cea mai buna stare a mea, i-am răspuns după o pauză ce mi s-a părut prea lungă.

   După ce îmi ascultase răspunsul devenise ușor confuz. Simțeam cum mă analizează, de la cel mai ridicat fir al părului meu, până la vârful pantofilor mei. Nu îmi doream acest lucru, niciodată nu mi-a plăcut când mă analiza. Mereu mă simțeam de parcă dezvăluiam un secret foarte important. În momentul acela, nu aveam altă opțiune decât să îl las să mă privească. Eram mult prea obosită ca să mă opun.

-Ți-aș fi dat drumul azi, dar nu am cu cine să te înlocuiesc, spuse într-un final, probabil după ce observase indiferența mea.

Văzând că nu îi răspund, și-a dat ochii peste cap și a mers mai departe, în timp ce eu mă simțeam și mai monotonă decât de-obicei. Până la urmă trebuia să trec peste și să îmi fac treaba. Cel puțin asta îmi spuneam. Aveam noroc. Casa era destul de curată. Nimeni nu dorea să facă mizerie în seara de revelion.

     În jurul orei cinci au apărut primii invitați. Erau în general bărbați îmbrăcați destul de elegant care țineau de mână femei îmbrăcate în cele mai extravagante rochii. Până și ceilalți angajați erau mai eleganți decât de obicei. Mă simțeam stânjenită într-un fel. Era primul ajun de Anul Nou pe care îl petreceam la conac. Chloe nu era acasă, așa că nu aveam cum să știu că ar fi trebuit să arăt într-un fel la o petrecere stupidă.

    -Scuză-mă de deranj, știi cumva unde este Stefan? De obicei ne întâmpina chiar el, îmi spuse un tânăr uscățiv care se apropiase curajos de mine.

    -Cred că este încă în camera de studiu, am zis plictisită. Mă duc să îl chem.

    Tânărul era mulțumit de răspunsul meu și se îndepărtase de mine. Mi-am găsit stăpânul în locul în care bănuisem că se afla. Stătea la birou concentrat. Zgomotul făcut de pașii mei îi tulburase concentrarea. Privirea lui mă străpungea ca o săgeată înflăcărată.

    -De câte ori ți-am zis să bați la ușă înainte să intri? Dacă eram in mijlocul unei chestiuni importante sau chiar private? îmi declară el.

     -Au ajuns invitați care întreabă de dumneavoastră. De asta am venit.

     -Nici nu am observat că a trecut timpul. Aveam impresia că am vorbit cu tine acum jumătate de oră, spuse râzând. Poți să îmi cămașa întinsă pe patul din dormitorul meu?

     Am aprobat și i-am adus cămașa albă întisă de pe pat. Părea că a fost călcată recent, încă era călduță. I-am întins cămașa și m-am îndreptat spre hol.

     -Stai să îți dau puloverul, a spus.

     Stăteam lângă ușă. Șeful meu își dăduse puloverul jos. Nu am putut să nu observ trunchiul său musculos. Părea că făcea exerciții fizice ca un sportiv de performanța. Domnul Stefan se apropiase lent de mine până în punctul în care îi puteam simți respirația.

      -Știi că nu e frumos să te holbezi? îmi șopti el vorbe care mă treziseră din transa în care mă aflam.

     -Îmi pare rău, am șoptit la rândul meu pentru că aveam impresia că pentru orice cuvânt rostit la volumul normal urma să fiu pedepsită de univers. Mă întrebam doar, sunteți la birou aici toată ziua. Când aveți timp să aveți grijă de corpul dumneavoastră?

      -Asta era marea ta dilemă? râse scurt. Nu cumva mă admirai chiar tu, o simplă angajată de-a mea care face curățenie? Se apropiase mai mult de mine. Merg la sală de trei ori pe săptămână, poți veni să mă admiri acolo cât vrei. Te aștept cu nerăbdare, îmi șopti la ureche.
  
      Cuvintele lui șoptite îmi gâdilau tot corpul. Mi se înmuiau picioarele. Eram în impas, nu știam ce să fac.

     -Stefan, omule, ești acolo? se aude o voce în urma unei bătăi în ușă.

    I-am smuls puloverul din mână și am ieșit grăbită din camera de studiu. Șeful meu se uita la mine amuzat, de parcă făcuse o glumă bună. Am stat în sufragerie într-un colț ca să nu mă fac observată. Se adunaseră foarte multe persoane, fapt care mă neliniștea. Mă simțeam ca o rață pe un lac plin de lebede. Locul meu nu era la acea petrecere. Trecuse miezul nopții, iar lângă mine erau foarte mulți oameni care au băut fără măsură. Toată seara am simțit că mă privește un tip din celălalt capăt al camerei. Am încercat să îi evit privirea cât am putut de mult. Îmi doream să trec neobservată peste această noapte complicată.

    -Bună, drăguțo, mi-a spus după ce s-a apropiat de mine acel tânăr.

   Era înalt, blond și palid la față. Ochii lui căprui străluceau ciudat la lumina unor becuri uitate aprinse. Era slab, iar hainele îi alunecau pe piele într-un mod neuniform.

   -Stefan, ea cine e? întrebă el rapid.

   -Ea? rosti domnul Stefan apropiindu-se de noi doi. E menajera ghinionistă care trebuie să aibă grijă că e curat pe aici. Nici nu am observat-o.

   -Serios? De ce nu a anunțat-o nimeni că e o petrecere azi? Uită-te la ea!

   -Asta ar fi greșeala mea, Julian. Chloe se ocupă de ea, dar cum a ales să își petreacă noaptea cu iubitul ei, nu a anunțat-o nimeni de vestimentație.

   -Păcat! spuse Julian. E tare frumoasă. Dacă era îmbrăcată altfel, nu aș fi crezut că e menajera ta! Dacă aș avea o ocazie, ți-aș fura-o!

   Vorbele lui m-au îngrozit și nu doar pe mine. Domnul Stefan îl privea pe acest Julian rece și plin de dispreț.

   -Ei bine, e angajată aici, așa că îți sugerez să îți pui pofta în cui!