Menajeră

10

   -Sigur voi mai veni, am spus calmă. Îmi place atmosfera de aici. Sunteți un bătrân neobișnuit.

   I-am făcut cu mâna și apoi am ieșit din apartamentul lui. Pe drum spre căminul meu, amintirea cu mine intrând neinvitată în casa altcuiva îmi oferea niște sentimente de rușine. Nu îmi venea să cred că am dat buzna. Nu puteam să îmi scot din minte gândurile. Intrasem în apartament.

   -Nu pot să cred că am uitat fereastra deschisă! am tresărit văzând grămada de zăpadă ce era înăuntru.

   Deși am căutat peste tot, nu puteam găsi o mătură nicăieri. Aveam trei opțiuni: prima, pe care o excludeam, era să mă întorc la bătrân și să îi cer mătura; a doua era să merg la Tommy, pe care îl văzusem cu o zi în urmă; a treia era să mă întorc pe furiș la conac și să împrumut o matură o oră. Am ales a treia variantă. Am alergat până la conac de parcă eram la maraton. Nu eram surprinsă când am văzut că e liniște, majoritatea angajaților plecaseră în același timp cu mine. Am intrat pe ușa din spate, m-am descălțat repede și am intrat în debara. Norocul meu era că debaraua era fix lângă ușa din spate. Am luat mătura și am fugit spre casă exact cum am venit. Nu mă gândeam că am furat ceva, nu mă așteptam ca Stefan sau Chloe să caute din senin o mătură prăpădită. Când am ajuns acasă, zăpada începuse deja să se topească. Am strâns-o rapid și apoi am lăsat mătura în același loc din care am luat-o. Eram foarte mândră de mine că nu am fost văzută de nimeni. Toată aventura mea din acea zi îmi furase toată după-amiaza. Nici nu observasem când am ajuns pentru a treia oară acasă, în acea zi, că se înserase deja. Îmi petrecusem restul zilei citind.

Trei săptămâni trecuseră într-o clipă. Mă împrietenisem cu Tommy, învățatul mergea ca pe roate, la muncă nu aveam probleme, iar întâlnirile mele cu bătrânul Steve erau momentele mele favorite din săptămână. Alături de el am descoperit talentul meu înnăscut la desen, iar Steve îmi cumpărase deja materiale necesare pentru desen. Spunea des că nu am voie să renunț la noua mea pasiune.

   Era deja a doua jumătate a lui decembrie. Fusese cel mai mare chin pentru mine și Carla să amenajăm conacul de Crăciun. Ne era foarte greu deja să facem totul amândouă, iar Stefan refuza să mai angajeze câteva menajere. Nu ne era deloc ușor să întreținem un conac întreg doar noi două, dar aveam noroc că, în mare parte, toată lumea ținea curat. Prin toată lumea îl excludem pe Stefan care oriunde punea mâna, se făcea mizerie, dar nu aveam ce să îi spunem.

   În acea zi, stăteam de vorbă cu Carla în sufragerie. Uitându-mă la ea, puteam observa oboseala din ochii ei. Suspectam că e însărcinată.

   -Abia aștept Crăciunul, îmi zicea ea zâmbind. Vin părinții mei și părinții soțului meu. Vom face o masă mare. Deja le-am luat cadouri. Azi trebuie să merg să iau și eu un brad. De unde îmi sugerezi să iau unul? Nu aș vrea să fie prea scump, dar nici vreun brad uscat și pe moarte.

   -Habar nu a sincer, i-am răspuns. Ai încercat la târgul central? Am auzit ca au unele bune acolo.

   -Nu am încercat acolo niciodată! Mulțumesc pentru propunere, îmi zâmbi elegant. Mai tare îți mulțumesc că ești dispusă să stai aici singură de sărbători. Ești un înger! Chiar nu știu ce mă făceam fără tine!

   -Nu ai de ce! E mult mai important să îți petreci sărbătorile cu familia.

   Deși nu voiam să recunosc nici atunci, tânjeam după o familie. În adâncul meu, eram geloasă pe colega mea că are parte de o familie frumoasă cu care își poate petrece sărbătorile. Îmi doream și eu asta. Voiam să am o familie căreia să îi gătesc, să îi ofer cadouri, să îmi petrec timpul. Îmi ardea sufletul gândindu-mă la asta și tocmai de aia uram sărbătorile, pentru că îmi aminteau asta.

   -Charlotte, vii puțin? șopti Chloe de după colț.

   -Da.

   -Ce părere ai de rochia asta? mă întrebă atunci când mă apropiasem de ea. Îmi arăta o rochie neagră cu bretele, în V, care îi venea probabil până la genunchi.

   -E frumoasa? Unde vrei să o porți? am întrebat.

   -De Crăciun. Mă duc la părinți și le voi prezenta iubitul meu.

   -Crezi că vor fi de acord?

   -Normal. Vor fi înnebuniți de faptul că îi vizitez așa că vor accepta orice. Mi-aș fi dorit să vină și Stefan, dar ce să faci! E cel mai mare căpos din lume.

   Nu înțelegeam care era problema dintre Stefan și părinții lui. Nu își vorbeau deloc, cel puțin Stefan refuza. Știam de la Chloe că părinții lui încercau din răsputeri să dea de el, dar el îi ignora complet. Probabil nu își dădea seama cât de norocos e să îi aibă.

   -Poate într-o zi se vor înțelege, am zis nostalgică.