Menajeră

4

De cum m-am întors la apartament, aceeași plictiseala își reîncepuse domnia. Aveam prea mult timp liber și prea putine lucruri de făcut. Ma uitam pe pereți și începusem sa admir locul in care trăiam. Era un apartament destul de mic. De cum intrai aveai in stânga singura camera, unde și dormeam. In dreapta era un hol mic ce despărțea o bucatarie micuța și o baie. In dormitor nu prea erau multe lucruri. Un pat lipit de perete și un dulap. Cu toate acestea, camera avea balcon de unde puteai admira orașul.

Nu am deschis niciodată dulapul, de vreme ce nu aveam prea multe haine. Când m-am reîntors la liniștea apartamentului meu, de plictiseala, am decis sa umblu prin dulap. Mare mi-a fost surprinderea când am găsit niște cărți vechi și abandonate. In alte circumstanțe, acele cărți mi-ar fi stârnit interesul mai mult, dar in acel moment nu erau cel mai placut lucru. Nu aveam habar sa citesc, asa ca am răsfoit puțin fiecare carte. Un miros intrigant îmi înfunda nările. Era placut.

Oboseala își făcuse in sfârșit apariția. M-am întins pe pat și nu dura mult pana am adormit. A doua zi se întâmplase același lucru. Eram in întârziere. De fapt, mereu intarziam. Încă de când eram mică nu ma puteam organiza îndeajuns de bine încât sa ajung la timp. Am ajuns cu cincisprezece minute mai tarziu decât trebuia. La cât m-am plimbat cu o zi in urma, reușisem sa îmi amintesc drumul de la apartament la conac. Când am intrat in casa, nimeni nu mi-a mai dat importanta. Nimeni in afara de bucătăreasa care se apropie de mine și îmi vorbi tăios:

   -A zis șeful ca vrea sa vorbească cu tine. Îl gasesti in birou. Sper ca nu a uitat ce i-am spus ieri. Nu am mai văzut niciodată o persoana care sa curețe mai oribil niște cartofi amărâți decât tine. Mi-ai dublat munca! Oricum ma bucur ca ai lucrat aici cu noi. Au fost doua zile de chin, zâmbi ea.

   -Bine, am raspuns scurt și nepăsător.

   Chiar nu ma interesa. Auzisem și lucruri mai oribile. Eram atât de obișnuita cu ele încât pentru mine, astfel de remarci, nu ma mai afectau deloc. Am urcat scările gândindu-ma la scopul pentru care m-a chemat. Făcusem ceva gresit? Oare chiar atât de deranjat era de faptul ca întârziase și in acea zi? Nu curățasem îndeajuns de bine prin casa? Am batut încet la usa. Mi-a spus sa intru și nu am stat pe gânduri. Am deschis usa.

   -Îți cam place sa intarzii. Buna dimineata! pufni el ca intotdeauna.

   -Uhm... buna dimineata? spun derutata.

   -Toată dimineata mi s-a plans bucătăreasa! Nici nu mai stiu cum o cheama, zâmbi el. V-ati batut prin bucatarie ieri? Nu te înghite deloc.

   -Habar nu am, am spus eu. Nu prea am vorbit cu ea.

   -Ma rog, pufni el. Dacă aveți probleme sa ma anunți. Acum ieși de aici. Îmi suna telefonul, îmi explica el.

   Am ieșit din camera aceea mai confuza decât atunci când am intrat. M-a chemat degeaba, nu mi-a spus nimic. Credeam ca am făcut ceva rău, dar in realitate probabil avea doar chef de vorba. M-am simtit usurata când i-a sunat telefonul. Sa stau la povesti cu șeful meu nu mi se părea o idee prea buna. La capătul holului, cineva ma privea. Era Chloe. Puteam sa îmi dau seama de la distanța destul de mare dintre noi ca era furioasa. Îmi facu semn sa ma apropii de ea.

   -Ce imbecil! exclama ea după ce am închis usa camerei ei. Ma enerveaza atitudinea lui din ce in ce mai mult. Crede ca dacă sta la o vorba cu tine îmi demonstrează mie ceva? Nu.

   Nu aveam nicio idee despre ce vorbea. Pur și simplu stăteam acolo și ascultam frustrările lui Chloe cu privire la fratele ei.

   -Oricum! exclama ea răutăcioasă. Mai am câteva luni de stat aici. O sa vadă el.