Menajeră

13

   -Glumeam, omule! Nu am nevoie de ea. E doar o îngrijitoare, cum spuneai și tu. Am atâtea femei lângă mine, mă descurc.

   -Aha, și pufni plicticos. Hai să mergem, Julian. E aproape miezul nopții. Tu poți pleca în curând, îmi zise mie și plecă.

Eram nerăbdătoare să plec. Nu mă potriveam locului.

-Nu am întârziat mult, nu-i așa? se auzi o voce cunoscută.

-Chloe! am spus bucuroasă.

-Ți-am promis că voi fi aici. Văd că totul e în regulă aici. Nicio ceartă, nimeni nu vomită, nimeni nu se încuie in camere. Straniu aș spune, pufnește ca fratele ei.

   Avea părul ondulat care îi cădea natural pe umeri. Era machiată frumos. Două codițe negre împreună cu genele lungi date cu rimel negru îi scoteau în evidență ochii mari și verzi. Obrajii erau de o culoare roz, iar buzele ei erau evidențiate de luciul de buze transparent. Era îmbrăcată într-o rochie scurtă, satinată neagră cu bretele subțiri. La gât avea un colier micuț care totuși strălucea în lumina aceea slabă. Ținea într-o mână o pereche de tocuri înalte care probabil o obosiseră.

   Mă bucuram enorm să o văd. Era un chip cunoscut printr-o mulțime de oameni necunoscuți mie. Lângă ea trecea timpul mai rapid.

   -Ce ai făcut zilele astea? mă întreabă curioasă, privindu-mă fix.

   -Prea multe, i-am răspuns tristă.

   I-am povestit tot ce mi se întâmplase, iar ea doar asculta liniștită. Nu mă întrerupea cu întrebări niciodată, dar puteam remarca empatia din ochii ei. La un moment dat, mă prinse de mână în semn de recunoștință.

   -Stai liniștită, draga mea. E pierderea lui în totalitate. Dacă nu a avut ochi pentru tine, e problema lui. O asemenea șansă nu se va mai ivi vreodată. Cât despre tine, din experiența aceasta poți doar să înveți și să treci peste. Vor mai apărea ocazii, chiar când te aștepți mai puțin. Îți spun un secret. Nici primului băiat de care m-am îndrăgostit nu mă plăcea. Acum uită-te la mine! Sunt apreciată de altcineva și pot spune că mă bucur că sentimentele acelui băiat nu au fost reciproce. Azi iubesc pe altcineva mult mai tare. Nu fi tristă, draga mea, îți mai spun o dată. Hai să mergem în curte să vedem artificiile, e aproape fix.

   Eram atât de bucuroasă că aveam o persoană ca Chloe în viața mea. Cu doar câteva cuvinte îmi făcuse ziua mai bună. Mă simțeam mult mai bine. Am ieșit în grădină unde am numărat împreună ultimele secunde din acel an.

   -La mulți ani, îmi spuse îmbrățișându-mă când au apărut artificiile. Mă bucur că te-am cunoscut, îmi faci zilele mai frumoase. Sper să fii prietena mea mereu.

   -Mereu, îți promit.

   De dimineață am ajuns mai târziu la conac. Mă așteptam la dezordinea pe care o găsisem și la mulțimea de persoane adormite din sufragerie. Așteptam cuminte în bucătărie să plece rând pe rând persoanele necunoscute. Odată cu prima mea zi din noul an urma să înceapă și un scurt concediu. Fusesem zilnic la muncă și eram nerăbdătoare să mă odihnesc două săptămâni. Eram foarte obosită.

   În jurul orei douăsprezece am început curățenia anevoioasă. Îmi făceam treaba singurică, fără să fiu deranjată. Chiar când mă pregăteam să plec coborâse la parter domnul Stefan obosit de la atâta distracție. Avea cearcăne sub ochi și era îmbrăcat în niște haine șifonate. Mă privea fără emoție. Probabil era prea obosit ca să facă vreo remarcă tipică lui.

   -Pleci deja? mă întrebă. Cât e ceasul, continuă el după ce i-am răspuns printr-o mișcare a capului.

   -E aproape cinci, domnule.

   -Cinci? spuse foarte mirat. Am dormit ca un porc, am pierdut toată ziua. În orice caz, concediu plăcut! Odihnește-te cât ai timp, mă îndemnă el.

   -Mulțumesc.

   Am plecat de acolo bucuroasă că voi avea timp pentru mine. Speram doar să nu mă plictisesc prea tare.