Menajeră

7

   -Să ma ia naiba! Apartamentul ăsta arată la fel de părăsit cum îl știam! Mai bine intram aici când ți-am cumpărat chestiile alea atunci când ai venit la noi. Trebuia să te stimulez că altfel chiar nu vrei să evoluezi. mă critică Chloe dezamagita atunci când intră in 'casa' mea. Nu ți-ai dat silința deloc. Știi că te pot ajuta oricând cu orice, nu? Sper că nu e vorba de bani.

   -Nu. Doar nu am știut ce să fac pe aici, atât.

   -Stefan nu a comentat nimic când a venit aici?  mă întrebă, încruntându-și sprâncenele.

   -Abia mă mutasem aici. Putem să începem? am zis repede ca să nu îmi mai pună întrebări ce mă oboseau.

   -Ah, da. Pentru asta am venit.

   Eram puțin uimită de faptul ca această fată era cu capul în nori. Probabil era și prima oară când o vedeam așa. Totuși, în acel moment, nu prea mă interesase atât de tare ce se petrece cu ea. Mă uitam pe fereastră ca să nu îi văd privirea încruntată. Deși, mi-ar fi plăcut să o mai privesc. Nu mai văzusem o persoană atât de frumoasă și nu mă puteam sătura din a o privi constant. În acea zi era îmbrăcată foarte lejer. Avea părul prins în cel mai banal mod. Purta un tricou bej și niște pantaloni lungi albi. Pe degete, în schimb, avea multe inele. Era prea devreme ca să îmi dau seama că erau din aur. Cu toate acestea, admiram luciul ispititor al acelui metal prețios. Amândouă eram cu capul în altă parte. Nu dădeam randament.

   -La dracu'! exclamă ea dintr-odată, luându-mă prin surprindere. Nu înaintăm deloc. Iartă-mă, dar mă gândesc la altele azi.

   Nu am îndrăznit să o întreb ce o deranja, deși eram foarte curioasă. Mai exact, am lăsat-o baltă. Chloe se uită în telefon și tresare.

   -Nemernicul! spune și pleacă grăbită. Ne vedem mâine, spune închizând ușa de la intrare.

   Din nou singură. Eram deja de o lună acolo, iar eu tot nu îmi puteam găsi un hobby. Îmi plăcea de obicei să repet ce mă învăța Chloe, dar în ziua aia chiar nu mă puteam concentra deloc. Încercasem, dar degeaba. Creierul meu nu funcționa. M-am plimbat prin casă ca o nebună. Chiar nu puteam găsi nimic. Am coborât la etajul doi și am sunat la apartamentul 7. Pentru o secundă nu îmi dădeam seama ce fac. Ușa se deschise într-un timp foarte scurt. Tommy stătea în fața mea. Când mă văzu, un zâmbet sincer îi apăru pe față.

-Bună! Nu mă așteptam să... știi tu... să te văd aici atât de repede. Ce mai faci?

-Bună. Mă întrebam dacă ești liber. Chiar nu am ce face acasă și mă gândeam că poate pot pierde timpul cu tine.

-Azi e ziua ta norocoasă! Trebuie să plec la baschet, dar după mergem să bem un suc. Poți veni sa mă vezi jucând și apoi te iau cu mine acolo.

Am dat din cap, iar el mi-a zis că vine să mă ia în cincisprezece minute. Am așteptat cuminte în fața blocului. Așa cum mi-a promis, a apărut la timp. Pe tot parcursul drumului am aflat mai multe lucruri despre el. Era student în anul 2 la economie, dar din cauză că se născuse într-o familie săracă, lucra la o benzinărie noaptea. Avea o iubită pe nume Melissa pe care o ținea secret față de prieteni și chiar familie. Ce mi-a plăcut la el erau adidașii. Erau colorați și foarte bine întreținuți.

   Nici nu mi-am dat seama cât de repede am ajuns la teren. Terenul era într-un parc murdar. Liniile care delimitat terenul de baschet erau șterse, coșurile nu aveau plase, iar panourile erau pline de graffiti-uri care erau de neînțeles pentru că erau desenate unele peste altele. Gardul din sârmă ce înconjura terenul era învechit, pe alocuri rupt din cauza bruscărilor lui, în alte părți din cauza ruginii. În colț erau așezate două bănci din lemn putrezit, amplasate pentru jucători. Pe teren erau cinci băieți. Privirile lor mă ardeau. Știam că nu înțeleg ce caut eu acolo.

   -Ehe, ți-ai găsit și tu în sfârșit porumbiță, Tommy? zice un tip care ținea mingea în mână.

   -Ești mai idiot pe zi ce trece. Ea e Helen, vecina mea de la etajul 5. Am invitat-o sa ne vadă cum jucăm.

   -Da, da. Ca de obicei găsești tu scuze. Hai să jucăm.

  Jucau baschet 3x3 din câte îmi povestise Tommy pe drum. Nu era prima dată când vedeam. La orfelinat copiii încercau să joace o imitație a acelui joc, mult mai dezorganizată. Fusese foarte captivant jocul și îmi puteam da seama cât de implicați erau cu toții în acel joc. I-am privit cu admirație ca un copil mic pe tot parcursul jocurilor, pentru ca au jucat trei meciuri. Când au decis să se oprească, erau toți transpirați. I-am lăsat să stea pe bănci ca să se odihnească. După vreo cinci minute în care nu a vorbit nimeni nimic, Tommy spune, iar toți ceilalți râd de entuziasmul lui:

   -Gata, e timpul să ne relaxăm!

   Nici nu se vedea că au alergat după minge. Cât timp am mers spre restaurant toți râdeau și povesteau despre implicarea fiecăruia în joc. Îi priveam amuzată și puțin uimită de faptul că nimeni nu îi ținea ranchiună altcuiva. Fie că au pierdut sau au câștigat, s-au distrat. Când am ajuns la restaurant, m-am așezat în colț, la perete, iar in stânga mea era Tommy.

   -Fac eu cinste azi, îmi spune el mândru. Tu data viitoare. Știi ce să îți iei?

   -Nu prea, am zis rușinată.

   -Atunci îți voi comanda ce îmi comand eu de obicei. Îi spune chelneriței ceva, iar apoi se întoarce la mine. Bun. E timpul să îți prezint gașca. Lângă mine e Josh, el aduce mingea mereu. În fața ta sta Luc. Cel care arată similar lui e Fred, fratele lui geamăn. Între gemeni stă Clive, iar între Fred și Josh e Sam. Știu că îți e greu să ții minte toate numele astea, dar stai liniștită, o vei face la un moment dat. Noi ne vedem de două ori pe săptămână, marțea și miercurea. În fiecare miercuri bem un suc și ne distrăm aici. Suntem clienți fideli.

-Deci, Helen, continuă Josh după ce termină Tommy, ești studentă undeva? Pari de vârsta noastră.

-Am douăzeci și unu de ani. Nu sunt la facultate, nu prea îmi permit.

  -Uau, chiar ești de vârsta noastră! Dar... știi tu... ai vreun iubit? mă întrebă tot el.

   Am clătinat din cap, iar el zâmbi mândru. Restul serii am stat cu ei, am râs la glumele lor, am mai aflat lucruri despre oraș, despre viața lor la facultate. Mi-a plăcut maxim să stau cu eu. Înainte ca eu și Tommy să ne despărțim de ei, le-am promis că voi veni și în săptămâna următoare să îi văd. Se vedea că lor le plăcea compania mea și eu pe a lor.

   Tot drumul până la bloc am vorbit despre ziua ce era pe cale să se sfârșească. Ne-am luat la revedere când am ajuns la ușa lui, iar eu am mai urcat trei etaje. Acolo am fost surprinsă de faptul că Chloe stătea pe jos, rezemată de ușa mea, îmbrăcată la fel ca acum câteva ore. Singura diferență era ghiozdanul pe care îl avea lângă ea.

   -Ce dracu' ai făcut până acum? Aștept de două ore aici! pufnește clar deranjată.

   -Scuze, dar nu știam că vei veni înapoi, îi răspund cu o voce tremurândă.

   -Așa e, iarta-mă. Nu ar trebui să îmi descarc nervii pe tine. Lasă-mă să dorm aici, doar în seara asta. Mâine plec la prima oră, zice brusc.

chiar am uitat ca am asa ceva aici. de aia nu am postat 6 luni. scuze!!!