Călătorul

Capitolul IX - Temnicerul

    Urmară câteva secunde de linişte. Apoi, undeva în faţa Călătorului, ieşind bucată cu bucată din spatele unui scut de camuflaj, o siluetă umanoidă îşi făcu apariţia. O armură metalică ce învelea parcă un trup uman. O voce robotizată se auzi din direcţia ei:

    - Ţintă identificată! Prizonier A16392016CX! Obiectiv primar: distrugerea subiectului! Obiectiv secundar: capturarea subiectului! Procesare... Obiectiv primar imposibil de îndeplinit! Subiectul A16392016CX trebuie capturat!

    - Te repeţi precum un gramofon stricat! îi strigă Călătorul. Ai putea să mai schimbi placa din când în când.

    Armura nu-i răspunse. Îşi întinse mâna spre Călător, iar din încheietura ei îşi făcu apariţia o ţeavă, asemeni celei de la pistolul pe care-l avea Călătorul. Robotul rămase neclintit, aşteptând reacţia celui aflat în faţa sa.

    Se studiau, fiecare aşteptând mişcarea celuilalt. Două siluete, două pete de culoare imortalizate într-un tablou. O imagine care prinse viaţă cu sfidarea Călătorului. Cu viteză fulgerătoare, scoase pistolul de la centură şi trase în direcţia robotului.

    În mai puţin de o fracţiune de secundă, proiectilul de lumină se sparse de metalul de un albastru întunecat al armurii. Energia glonţului se prelinse pe toată suprafaţa ei, în final fiind absorbit de aceasta.

    Trebuia să se aştepte la acest lucru. În ultima lor luptă, proiectilele abia dacă reuşiseră să-l rănească. Acum deveniseră total inutile. După cum arătau lucrurile, armura de metal a robotului primise îmbunătăţiri, iar gloanţele de energie atât de distructive deveniseră nimicuri de care se apăra cu atâta uşurinţă. Urma să fie o luptă grea. Călătorul simţea asta.

    Alergă în stânga, căutând refugiu în spatele unei stânci, încercând în acelaşi timp să scape de tirul ca de mitralieră al armei robotului. Stânca se dovedi un adăpost firav, proiectilele de energie muşcând bucăţi uriaşe din ea. Şi arma robotului părea mai puternică. O confruntare directă cam ieşea din discuţie.

    Trebuia să-l încetinească cumva, aşa că luă un dispozitiv asemeni unei farfurioare de la centură şi îl aruncă în direcţia armurii. Acesta atinse pământul, scoţând un sunet ascuţit. Călătorul ştia că acel dispozitiv crea un câmp electromagnetic ce interfera cu sistemele robotului. Era momentul să acţioneze.

    Ieşi hotărât de după ceea ce mai rămăsese din stâncă şi vru să se îndrepte spre armură. O explozie puternică îl aruncă la pământ, şi în doar câteva clipe realiză că îi lipsea braţul stâng cu tot cu omoplat. O durere cruntă îl făcu să se arcuiască spasmodic şi să urle de durere.

    Undeva lângă el, se afla şi ceea ce mai rămăsese din braţul smuls de explozie. Se dezintegra rapid în particule de praf, în timp ce era cuprins de aceeași lumină albă care-l înconjurase în timpul Nebuniei. Pe când aceasta dispăru, o altă lumină îi regeneră braţul lipsă. Nu luase în calcul faptul că robotul ar fi găsit o modalitate prin care să se apere de acel puls.

    Goliath, profitând de greşeala Călătorului, sări în aer şi se prăvăli asupra lui precum un vultur spre pradă. Acesta evită la timp pumnul ce formă un mic crater la contactul cu solul, aruncând bucăţi mari de pământ şi praf în toate direcţiile. Din fericire, Călătorul era învăţat cu aceste momente de durere extremă şi îşi revenea în simţiri repede.

    Dacă nu ar fi fost aşa, ar fi devenit de mult prizonier, fiecare luptă testându-i mereu limitele. Dar toate aceste confruntări împotriva lui Goliath îl învăţaseră multe, iar printre cele mai importante lucruri era acela că nu era de neînvins.