Crystal-Forever young (În lucru)

9.Scrisoarea

Dimineata m-am trezit destul de tarziu. Alarma nu sunase. Bine, nici nu era pusa. M-am uitat la ceas si 11:30. AM INTARZIAT! D ce nu m-a trezit mama? Nu m-ar lasa niciodata sa dorm pana la ora asta. Nici in vacanta nu dorm atat.

Am sarit din pat si am inceput sa ma invart prin camera mai ceva ca un titirez. UNDE-MI SUNT HAINELE? DE CE NU-MI GASESC PERIA DE PAR? CINE MI-A FURAT PANTOFII? M-am oprit brusc, iar un gand ma strafulgera. O, Doamne, mama ma trezeste mereu, cand trebuie sa plec la scoala. Si de ce e atat de liniste? In casa asta nu e  niciodata liniste! Daca s-a intamplat ceva?

Am coborat scarile mai rapid ca Uraganul Katrina, si am intrat val-vartej in bucatarie. In bucatarie unde, ce sa vezi? Mama rasfoia niste reviste si bea cafea. STAI! MAMEI NU-I PLACE CAFEAUA!!! Waw asta-i cu adevarat ciudat. Mai mult de-atat, acum ar trebui sa tipe si sa ma intrebe cum am putut sa dorm pana la ora asta, sau daca e in toane bune, macar sa imi reaminteasca pe un ton ingrijorator de ironic   ca am intarziat. Dar nu. Ea isi ridica privirea din revista si imi spuse binedispusa:

-'Neata, Crysy!

-...mama?! Esti...bine? Bei cafea.

-Stiu scumpo nu...

-Cum ai putut sa ma lasi sa dorm atat? E zi de scoala, mama!!!

-Scump...

-Am intarziat! Jane a plecat? De fapt, desigur ca aplecat cu Vanessa. Si totusi de ce nu m-ai trezit?

-Eveline!

-Da?

-E sambata. Azi nu trebuie sa mergi la scoala. 

-Cum?

Cum sa fie sambata azi? Nu se poate sa fie sambata! Ieri a fost joi, iar azi e vineri, logic! iau telefonul mamei un search pe Google si azi e...

-Sambata! Da...da, e sambata, deci. Stiam asta!

Mama incepu sa rada( Nu ca eu as fi facut alteceva ) si continua:

-Jane e in camera ei, iar Vanessa a plecat aseara tarziu.

Deodata tonul ei deveni serios. Imi intense mana si ma trase pe un scaun langa, ea dupa care imi spuse:

-Crystal, tu ce ai de gand sa faci?

-Eu? Ce am de gand sa.......immm...nu stiu!

Chiar nu stiam. De fapt acum nu mai stiam nimic. Se intaplasera prea multe lucruri prea repede, iar eu luasem prea multe decizii pripite fara sa am timp sa analizez intreaga situatie. O situatie ampla, ca un labirint din care eu pare ca nu voi mai gasi iesirea. Mama,insa vroia un raspuns mai exact de-atat, si continua:

-Ce ai de gand sa faci? Acum ca a aparut Vanessa, mai esti asa hotarata sa lupti?

-Pai...nu stiu...Adica nu cred ca mai am pentru ce ...dar tot vreau sa fiu sigura ca ma lasa in pace.

-Si ai de gand sa mergi pur si simplu la ei sa le spui asta?

-As putea? Am intrebat plina de speranta. Speranta ca totul se va termina curand. Am ridicat privirea si am privit-o pe mama, iar in ochi i se citea o seriozitate care ma facu sa continui dezamagita: Nu, nu cred...S-ar putea sa avem nevoie de un plan. In fond, nu vreau decat sa stau linistita cu adevarata mea familie, sa-mi vad de viata mea, mai nou de scoala si sa scap odata pentru totdeauna de familia aia Rodriguez si de copii lor cu aptitudini speciale in ale spionajului.

-Dar poate vroiau doar sa te protejeze!

-Nu, mama. Tata mi-a explicat destul de clar cum sta cu intelegerea aia. Si daca isi doresc ei chiar atat de mult sa ma protejeze, n-au decat. S-o faca, dar cat mai departe de mine. Oricum, daca se gandeau la binele meu pana acum imi uitau si numele.

-Intr-un fel ai dreptate, dar nu stiu ce sa mai cred.

-Nici eu...

Am stat asa cateva minute. Asa in liniste profunda. Amandoua ne gandeam la atat de multe si totusi defiecare data cand vroiam sa spunem ceva, realizam ca am ramas fara puterea sa mai scoatem o vorba. Exact atunci cand credeam ca nu mai avem nimic de spus, mama reincepu discutia:

-Crysta, tu vrei sa lupti pentru libertatea ta. Adica sa faci familia Rodriguez sa renunte la intelederea aia nescrisa de la nasterea ta, nu?

-Da.

-Si totusi ai nevoie de un plan.

-Simplu.

-Prefect. Si care-i ma rog planul?

-Inca nu m-am gandit la asta.

Si ca de fiecare data, aparu salvatorul meu, tata mai exact, aducand corespondenta. Lasa multimea de plicuri pe masa si incepu sa se uite prin ele, oprind din fericire discutia mea cu mama 

-Crys, asta-i pentru tine. Spuse intinzandu-mi un plic ce aducea mai mult a invitatie la bal.

-Ai idee de unde poate fi? Am intrebat dupa ce am luat plicul si l-am privit-o suspicioasa. Nu mai primise asa ceva pana atunci.

Am deschis plicul si am scos o...INVITATIE? Poate era vreun bal la scoala? Poate mergeam cu Zack!!! O, Doamne, Crystal, tie in mijlocul unui razboi iti arde de baluri? Si cu cine?!! Am deschis invitatia si m-am uitat la literel frumos alineate scrise intr-o nota oficiala. M-am hotarat sa pun capat suferintei provocate de curiozitatea mea foarte dezvoltata si sa citesc:

"Crystal Eveline Reed, esti invitata la Madrid, pe data de 25 iulie, deoarece m-am hotarat sa-ti destainui si cel din urma secret de planeaza asupra trecutului tau. Sunt sigur ca vrei sa aflii ce s-a intamplat cu adevarat atunci cand te-ai nascut. Sper ca esti pregatita deoarece asta iti va schimba definitiv intreaga existenta. Noua ta viata, va necesita antrenamentul tau complet, iar Zack a fost desemnat pentru asta. Te asteptam, asadar in casa noastra de la Madrid la data stabilita. 

                                                                                                                                   semnat                  

                                                                                                                                          Angel Rodriguez"

M-am sprijint cu o mana de masa, ne-mai-avand incredere in propriile picioare, si am rostit socata catre parinti mei:

-Mama!? Tata!? Se auzi glasul meu stins.

-Da?! Spusera ei speriati de expresia mea si de probabilitatea ca in urmatoarele minute sa lesin.

-Mergem la Madrid! Am continuat eu si le-am intins scrisoarea.

Dupa ce au privit-o au incremenit la fel ca si mine. In mod cert nici ei nu stiau care este "Ultimul secret".

Am urcat scarile incet, mi-am cautat hainele, care se dovedisera mult mai aproape decat pareau dimineata, m-am imbracat cu o pereche de blugi negri si un maieu alb cu dugi albastre si m-am incaltat cu veritabila mea pereche de pantofi albastri cu toc, dupa care am iesit pur si simplu din casa si am inceput sa ma plimb prin imprejurimi cu speranta de a ajunge intr-un final in parc.

Acum mai mult ca niciodata simteam nevoia de-a-mi pune ordine in ganduri. Ce secret? Zack probabil nu stie. Sigur nu stie. Singura cale este sa merg la Madrid. Si voi merge. Ovoi face cu riscul de a cadea in cea mai mare capcana din viata mea. Cu siguranta acea intalnire imi va schimba definitiv viata. Nu stiu, insa in ce sens...