Exilat

Încurcături

Stau la masă cu Tessa și discutăm despre recuperarea mamei mele, despre Lilith. Tessa încearcă din răsputeri să își dea seama cine este personajul ambiguu care-i părea atât de cunoscut.

Parcă peste fericirea care apăruse acum câteva zile în viața mea, s-a pus un nor care nu cred că va mai pleca curând. Aveam dreptate însă, odată cu venirea lui Lilith, cerul s-a întunecat, soarele s-a ascuns după norii aproape purpurii, boii au început să zbiere, de parcă ar fi simțit durere, măcelăriți de creaturi ale nopții. Iarba n-avea să mai crească uniform pentru ca se ofilise, toți stejarii din grădina tatălui meu par a se da bătuți în curând iar păsările nu mai piruiesc în miez de zi, ca alte dați. Cu cât stă mai mult aici, cu atât totul se amplifică, totul se duce de râpă, și am o surdă impresie că dacă nu o oprim, următorii care se vor veșteji, suntem noi.

Trebuie să mă duc la universitate, mă îmbrac, îmi pregătesc ghiozdanul și trec prin holul care duce spre sufrageria care despărțea camera mea de ieșire. Pot observa un raft cu cărți, pe care cu siguranță nu-l mai văzusem până acum. Observ îngerul meu păzitor stând pe canapea, acolo unde l-am lăsat.

Tessa citește amănunțit dintr-o carte pe care a primit-o de la străbunica ei. Încearcă să descifreze cine poate fi Lilith. Pe moment mă izbește o idee. Dacă Lilith, nu este un demon polimorf... Și de fapt pretinde a fi unul? Dacă este ceva mai mult?

- Tessa, un demon polimorf își poate schimba aspectul pe care îl împrumută? Și ce caută o mini bibliotecă în holul nostru?
- Nu știu, James. Par a fi dicționar de demoni? Am mai întâlnit o sigură dată așa ceva. Caută în "mini-bibliotecă" o carte despre așa ceva, dacă găsești.
- Și încearcă să-ți amintești ceva despre el, nu știu, orice. Ceva care ar putea sa ne ajute.
- Cred că știu cum să ne dăm seama dacă Lilith este un demon polimorf, spune ea, dezgropând un zâmbet.
Creatura pe care am întâlnit-o eu în trecut nu stătea dezlegată de un obiect personal al persoanei căreia i-a luat forma. Dacă îi găsim obiectul ăsta... care poate fi o brățară, un colier, eu știu, orice. Și dacă chiar este ceea ce presupunem noi, la îndepărtarea obiectului de trupul său, revine la forma sa de demon.

- În regulă. Tessa, trebuie să plec, nu am mai fost la Universitate de câteva zile. Trebuie să par normal. Nu pot risca să fim descoperiți de cineva.
- Bine. Eu o să mai fac niște cercetări. Distrează-te.
- Te sun mai încolo. Mă îndrept spre plecare iar Tessa revine la ale ei. Un sentiment de recunoștință se abate asupra mea. Mă opresc și ma întorc spre ea.
- Tessa?
- Da?
- Mulțumesc pentru tot. Zâmbește și își clatină capul.

Am plecat apoi spre Universitate. Ajuns, observ o domnișoară foarte drăguță lângă întrare, are păr brunet spre albăstrui, ca și strugurii de septembrie, ochi căprui și foarte suplă, îmbrăcată într-un costum galben de majoretă, cu un ghiozdan în spate. Vorbește cu un tip roșcat, destul de făcut. Părea a fi tipul ăla din toate filmele, fotbalist, de care toate tipele din școală sunt îndrăgostite, insă el este un "bad-ass". Pot sa înțeleg că se ceartă, sau mai degrabă că el o ceartă pe ea. Îmi întorc capul pentru o secundă, ca apoi să rămân încremenit de ce urma să văd în fața ochilor. Parcă timpul se oprise. Vedeam cu încetinitorul cum palmă lui se apropie spre fața ei. Mi-am folosit viteza pentru care eram recunoscuți cu scopul de a-i opri mâna. M-am așezat în fața ei și i-am spus pe un mod violent:

- Data viitoare când mai ridici mâna la ea, îți promit că ai să rămâi fără ea.
- El cine este? Vreun alt amant de-al tău? Urla el, ignorând-mă. Apoi s-a îndepărtat privind cu răutate ce se întâmplă în urma lui. Părea rănit, plouat. La fel ca un cățel când îi iei hrana din față, sau atunci când are nevoie de afecțiune. Odată cu plecarea lui, am rămas doar eu cu ea. Ne priveam în ochi unul pe altul și încercam să înțelegem chimia care se napustise asupra noastră. Am tăcut câteva secunde. Fata îmi întinde mâna prietenos:

- Mulțumesc frumos. Nu știu ce s-ar fi întâmplat dacă nu ai fi intervenit.
- Prietenul tău?
- Fostul.
- Eu sunt James.
- Anastasia, încântată. Dar nu te chema Joseph? Asta este ceea ce mi-a zis mama mea.

Am înțeles ideea. Era fiica lui Lilith. Fie Anastasia nu știa ce se întâmplă defapt, fie, încerca să îmi dea plasă.

- Joseph este fratele meu geamăn, locuiește cu tatăl meu. Eu doar ce m-am mutat aici.
- Înțeleg. Acum trebuie să plec. Poate-ți fac un tur al școlii mai încolo, James.
- De ce nu?... O privesc din spate cum se îndepărtează spre un grup de majorete. Să nu știe, oare, adevărul?

Cu siguranță nu am să cad în capcană, de ce să cad în groapa lor, în loc sa cada ei? Îmi pare rău, Anastasia, nu astăzi.

Al tău, James.