Exilat

Amor

"O inimă frântă, un urlet în tâmplă, un suflet s-a stins. O poza ștearsă, o dragoste falsă, ura a învins."

    Diminețile vieții mele se prezintă șifonate de zorii argintii, de parcă ar fi îmbătrânit în lăgărul eternității fără de leac. Priveam nedumerit în neant de parcă m-aș fi aflat acasă, absurd. Atunci mi-am dat seamă că "acasă" nu semnifică un loc, ci o persoană. "Acasă" era Camille. O liniște funestă se abate acum asupra a tot ceea ce este și cuprinde demonii din mine. În imediata mea apropiere se afla singurul om căruia i-am permis să îmi pătrundă printre coaste, singurul meu felinar în drumul întunecat ales de mine către murirea sufletului. Doarme lin și lipsită de expresie, fără regrete față de aceste așternuturi care ascund secretele în păcat lipsite de reproșuri. O privesc nenumărate clipe și tot ceea ce vreau să fac este să rămân aici, pentru veșnicie. Clipele-mi sunt numărate, insă, din clipe se construiește veacul, nu?

    Camille persistă să stea în mrejele minții sale încețoșate cât timp o incâlcește pe a mea cu prezența sa, probabil eternă.

    Tot ceea ce îmi doresc acum, este să ies din această lume metafizică și să ajung, într-un fel sau altul, în interiorul viselor sale, să mă reîncarnez în privirile ei somnoroase din miezul nopții și să îi spun cât de mult o iubesc, și cât de mult îmi doream sa fie aici. Aș vrea să ruginesc aici, lângă ea. Să ruginim împreună.

    Pleoapele cicatrizate încep să i se agite, urmând să deschidă ochii aproape amorțiți. Îi simt mirosul, pentru un moment îi evit privirea, mă uit în tavan și aștept să se deschidă aceste hotare dintre noi. Hotare pe care eu aleg să le pun, deși, o iubesc din tot sufletul. După "veacul" de liniște care s-a azvârlit între noi în dimineața-mi mototolita, Camille rupe tăcerea.

– Știu că nu dormi
– Știu că știi, zic eu, sictirit.
– Ce ai? Pari distant.
– Nu știu, încă nu realizez că ești aici. Încă nu realizez că, deși, sunt o persoană monstruoasă, ai ales să fi aici.

    După ce se apropie de mine periculos de mult, îmi zvârlește mâna în gât, așezată peste mine. Îmi răspunde cu o privire satanică, ca și cum ar trece din nou prin stadiul de transformare om-vampir. Îmi spune fără să se cotească sau să aleagă o cale de ocoliș pentru ce urma să îmi transmită.

– Mereu am să fiu aici, mereu am fost, și mi-aș fi dorit să fi fost dintotdeauna. Am acceptat să fiu ce sunt acum pentru tine, pentru a îți fi alături, nu contează ce faci, cu cine faci sau cum faci atâta timp cât te va duce pe drumul pe care tu l-ai ales. Oricare ar fi decizia ta, jur solemn să îți fiu alături.

     I-am auzit vorbele întortocheate, puteam sa îi simt bătăile inimii crescând când îmi spunea toate aceste lucruri, de parcă ar fi vrut să mi le spună de mai mult timp, dar ceva o reținea.
    Am închis ochii timp de câteva secunde, satisfăcut de ceea ce aveam să aud. Puteam simții cum își aluneca mâinile sculptate pe suprafața pieptului meu. Respirația nu mai ținea cu mine, începuse să mi se taie iar sufletu-mi îndrăgostit spera să se întâmple asta de mult timp. Buzele ei fine erau pe cale să se incâlcească cu ale mele, în numele morții, în numele nostru. Noi reprezentam moartea, dar ea era singura persoana pentru care aș fi murit pentru a doua oară.

    Câteva minute mai târziu, un urlet pătrunzător s-a auzit din grădina casei, atmosfera Californiei se schimbase, parcă soarele se supărase și îi întoarse spatele planetei, fiindcă se întâmplase ceva ce nu trebuia vreodată să se întâmple. Am alergat în goană spre grădină, împreună cu Camille. Șocat de ce urma să văd, am paralizat, nu mă mai puteam mișca, însă o puteam auzi pe Camille, cum o striga în mod repetitiv pe Tessa. Lilith este și ea aici, pare că se luptă. Grădina în care duceam luptele cu mine devenise cu adevărat o arenă de luptă.

    Odată cu venirea noastră, parcă nu numai eu mă blocasem, parcă totul se blocase. Vântul nu mai bătea ca altă dată, frunzele stejarilor care înconjurau grădina stăteau neclintite, îngrozite probabil, să nu ia parte la luptă. Cascada alăturată părea că înghețase iar cele două dădeau ceea ce era mai bun pentru a pune capăt vieții celeilalte, o viață inutilă în viziunea lor. Este terifiant... Lilith pare să îi dea o lovitură fatală Tessei...Camille repetă în fracțiunile astea de secundă numele Tessei,  picioarele mă lasă și încep să îmi pierd conștiința.

    Când m-am trezit, Camille zăcea la pământ, întinsă ca și cum ar fi fost izbită din înaltul cerului.
   Tessa și Lilith au dispărut... Oare, cine și-a găsit sfârșitul? Sufletu-mi e rănit când te văd așa, iubire. Nu pot suporta gândul să te știu așa, neajutorată pentru a doua oară. Dar... Sunt aici, trezește-te... Și spune-mi tot ce simți. Răzbunarea va fi a mea. Promit.

Pregătiți-vă, al vostru James.