"Holul faimei "

Prolog

-Vrei asta cu adevărat? O întreabă antrenorul Rostov.

-Da...raspunse fata pe un ton stins, era epuizata, atât fizic, cat si psihic. Simțea ca orice ar face niciodată nu va fi suficient.

-Nu te-am auzit! Vrei sa-ti îndeplinești visul?! Striga si mai tare, facandu-o sa-i înghețe sângele in vene.

-Da! Ii replică firm. Nu a renunțat la tot pentru nimic.

-Treci acolo si repeta pirueta pana îți iese perfect! O executase de zece ori, dar niciodată antrenorului nu i se păruse suficient de bine, era un perfecționist, ii placea ca elevii sai sa reușească imposibilul. Se ridica de pe podeaua rece si lua poziția.

- 1, 2, 3...1,2,3 ...se auzea vocea domnului Rostov, care ii număra fiecare mișcare. Stai dreapta, unde îți este gratia?! O balerina este eleganta in mișcări, emana gratie, este precum un glob din cel mai scump cristal, îți este teama ca atunci când il atingi să nu crape.

-Falina, vin-o aici! O chema bărbatul. Stai jos! Fata ii urma ordinele si se așeze lana el.

-Ce s-a întâmplat cu tine? De 4 ani de când te antrenez, niciodată nu ai fost așa de distrasa, de neîndemânatică.

Falina își lăsa privirea in podea, astăzi se împlineau 4 ani de când renunțase la el, pentru a-si îndeplini visul. Avea remușcări, nu înceta să se întrebe ce s-ar fi întâmplat daca nu ar fi facut-o.

-Nimic, nu ma simt bine.

-Mai avem fix 1 luna pana la audiție, daca vrei sa primești rolul trebuie sa muncești de 10 ori mai mult decât ai face-o in mod normal. Nu te lăsa, mai ales acum, când ești așa de aproape.

Antrenorul avea dreptate, in ultimii patru ani de zile a muncit mult, dimineața era la facultate, iar apoi la sala, unde se antrena pana la epuizare. Weekend-urile si le petrecea la cafenea, se angajase ca ospatarita pentru a-si permite costumațiile pentru concursuri. La 22 de ani câștigase numeroase concursuri, atât naționale, cat si internaționale.

-Voi face orice! Spuse hotărâtă. Era visul vieții ei sa joace in Lacul Lebedelor, mai ales ca spectacolele se desfășurau in L.A. Asta avea sa fie consolarea ei.

-Asta e luptătoarea mea. Antrenorul era un bărbat cam la 55 de ani, fost campion international, o cunoscuse pe fata când mersese sa-si viziteze sora, Falina se antrena cu aceasta. A văzut ca are un mare potențial si a luat-o sub aripa sa, altfel aceasta nu si.ar fi putut permite vreodată sa acopere costurile lecțiilor.

-Du-te acasă si odihneste-te, maine vom munci dublu, de acord?

-Da! Spuse zâmbind, încerca sa fie optimista.

***

Mergea pe strada luminata doar de felinare, vântul ii încurca frumosul par saten. Era frig, își afunda fata in gulerul paltonului negru pe care il purta, serile de noiembrie ii trezeau o nostalgie aparte. In aceasta luna își pierduse iubirea si părinții, matusa ei, Katia, o crescuse de când avea un an. Niciodată nu se căsătorise, o proteja pe Falina ca pe propriul copil, daca trebuia sa facă vreun compromis, nu-i pasa, i-l facea, orice pentru micuța ei. Fata nu putea sa nu se gândească la el. Circumstanțele ii ceruseră sa aleagă, ori își îndeplinește visul si își urmează marea pasiune, baletul, ori renunța la tot pentru el. Bătălia dintre inima si rațiune nu a fost niciodată mai crancena, dar ea a ieșit învingătoare.

***

-Matusa, sunt acasă !

-Hai la masa, draga mea! Vocea iubitoare a ființei care i-a fost mereu aproape se auzea din bucătărie.

-Nu mi-e foame! Ma duc la culcare, noapte buna!

-Noapte buna, micuțo. Ii raspunde femeia.

In oricare alta seara, Katia s-ar fi certat cu ea, dar nu si astă-seară, știa ce se întâmplase acum 4 ani in aceasta zi, 5 noiembrie.

Fata a mers, lipsita de orice poftă de viață, si s-a spălat, stand in faza oglinzii a inceput sa-si analizeze înfățișarea. Ochi verzi, par saten, ten creol, buze roz pal, nimic special, din punctul ei de vedere. S-a cufundat intre așternuturile moi si a adormit cu gândul la el.

-Iarta-ma!

-------

New story !! Idee spontana ! :)) cum vi se pare pana acum?! A stârnit interes, curiozitate?