"Holul faimei "

Capitol 27

-Nu ti se pare ca este cam tarziu pentru scuze? Ma intreba serioasa, ochii ei fiind imbracati cu o mantie de gheata.

-Se spune ca niciodata nu e prea tarziu pentru a-ti recunoaste greselile si pentru  a le indrepta.

-Unele greseli nu pot fi iertate, imi spune, ochii ei fixandu-i, inca, pe ai mei. Ce inseamna asta, nu ma va ierta? Aiden, ce vrei, nu inteleg?

-Vreau sa vorbim! Te vreau pe tine!

-Eu nu vreau, uneori prea tarziu chiar este prea tarziu. Mi-ai spus totul cand ne-am vazut ultima data. De ce nu incerci sa-ti refaci viata, sa ma lasi in pace, am inteles…ma considerii o femeie de speta joasa, dar nu inteleg ce mai vrei acum, mi-a spus si s-a indepartat de mine, corpul meu racindu-se la despartierea de ale ei. Nu am mai asteptat nici o clipa, am urmat-o. Cu pasii rapizi, am vazut-o cum se indrepta catre el, i-a soptit ceva la ureche. M-am apropiat de ea, iar ce a facut m-a uimit. Si-a luat plicul de pe masa si s-a venit spre mine:

-Haide, vom lamuri asta pentru totdeauna.

***

 Drumul cu masina a fost o tortura continua, nu a vrut sa-mi adreseze nici un cuvant, privirea ii era atintita pe geam. Noaptea era una destul de calduroasa, se vedea ca a venit primavara. Luna era mai stralucitoara ca nicioadata.

-Am ajuns, i-am spus, parcand in fata hotelului. Am coborat si i-am deschis portiera, apoi i-am inmanat cheile masinii valetului.

-Vino, i-am spus is i-am prins mana intr-a mea, nu a reactionat.

Am urcat cu liftul la etajul 9, apoi am strabatut holul lung pana la apartamentul meu. Am deschis usa, folosind cartela, iar dupa aceea am poftit-o inauntru.

-Vrei sa bei ceva?

-Nu, multumesc! Ceea ce vreau e sa terminam cu tot haosul asta, de fiecare data cand am incercat sa inchiei acest capitol al vietii mele, mereu apare ceva ce ma impiedica sa o fac.

-Imi pare rau, ii spun si ma apropii de ea. Stateam unul in fata celuilalt ca doua statui de ceara.

-Aiden, de fiecare data cand se intampla ceva, pur si simplu credem ca doar prin comuna actiune de a cere scuze totul e ingropat si uitat, nu mai pot. Stiu, te-am ranit, dar nu te-am ranit doar pe tine, am facut asta si cu mine, dar mi-a luat ceva timp  sa realizez, iar cand am facut-o, nu am vrut sa ma intorc, din simplul motiv ca am crezut ca ti-ai refacut viata, iar prezenta mea va distruge totul, incuzandu-ma pe mine, am avut dreptate, se pare. Apoi, tu ai vrut sa te razbuni pe mine, ai reusit, tu nu vezi ca tot ce am avut ne-a ranit, relatia noastra, daca se poate numi asa, nu a fost una normala, sanatoasa, dimpotriva, a fost toxica.

-Nu uita ca am avut parte si de cele mai frumoase si speciale momente impreuna.

-Dar oare compenseaza toata suferinta prin care am trecut? Vrei sa stii de ce am acceptat sa ma culc cu tine?

-Spune-mi! i-am cerut prompt.

-Am  vrut sa inchei tot ce avea legatura cu tine, am vrut sa trec peste, am vrut sa ingrop toata iubirea pe care ti-am purtat-o, presimteam ca vrei sa te razbuni pe mine, am vrut sa-ti implinesti razbunarea, ca sa te poti vindeca si tu, dar uite ce s-a intamplat.

Am ramas complet socat, tot ce spunea avea sens.

-Ma mai iubesti? O intreb, uitandu-ma in adancul sufeltului ei, ochii sunt singura cale prin care poti face asta.

-Crezi ca mai conteaza asta?

-Da!

-Nu mai conteaza, tot ce vreau e sa ma vindec!

-Stii foarte bine ca unele boli sunt incurabile!

-Aiden…

-Te iubesc, imi pare rau ca nu te-am crezut! Te iubesc, m-am saturat sa stau departe de tine, il iubesc si pe el, si imi duc mana pe burtica ei, unde se afla rodul relatiei noastre.

-Poftim? Cum poti sa spui asa? Acum crezi ca este copilul tau?

-Sunt aboslut convins ca este copilul meu! Stiu ca oamenii se schimba, dar esenta nu va fi putea fi schimbata niciodata. Schimbarile sunt temporare sau in functie de situatiile in care te aflii.

-Aiden, nu mai vreau sa traiesc asa, nu mai pot, imi doresc un viitor stabil pentru copilul meu.

-Corectie, copilul nostru! Atunci, acorda-mi o sansa, hai sa fim impreuna, unde a fost foc, cenusa a ramas, iar la noi, flacara nu s-a stins niciodata, dimpotriva, e mai puternica, iar tu stii asta!

Hey, hey! Imi cer scuze ca am postat asa greu, dar vacanta a trecut super repede, pregatiri de sarbatori, apoi scoala, teste si proiecte cu gramada=oboseala.

Ps: Stiu ca este scurt, dar prefer sa fie acesta asa, vor mai urma doua, adica penultimul capitol, apoi epilogul, si vreau sa fie mai lungi!

Va pup si mult succes la scoala!