4 saptamani. O luna in care viata lui a fost supusă unui sir lung de furtuni interioare, de bătălii intre inima si ratiune. Inima lui e ca o corabie care se avanta intr-un ocean tulburat, plin de valuri apocaliptice. Zilele si le petrecea mereu la birou, iar noptile, acasa sau la apartamentul fratelui sau, se pare ca e adevarat, singurul sprijin necondiționat pe care-l primesti, in afara de cel de la părintii tai, este cel de la fratii tai.
Statea pe fotoliul din livingul fratelui sau si sorbea, absent, dintr-un pahar din cel mai scump si pur bourbon existent.
-Nu esti bine, ce se intampla, ai decis ce vei face, nu-mi place sa te vad asa! Ii replică fratele sau care savarsea aceeasi actiune .
-Nu stiu, copilul acela poate fi al meu, iar pe ea, am jignit.o, probabil ma uraste.
-Inca o mai iubesti ? Totul are o rezolvare, pana la urma.
-Da, am incercat sa o uit, sa-mi sterg amintirile cu ea, s-o îndepărtez din inima si capul meu, dar a fost degeaba, mereu exista o forta, un fel de magnetism care ma atrage catre ea. E imprimată în pielea mea, in sufletul meu, in fiinta mea. Credeam ca timpul m-a ajutat sa ma vindec, dar a fost un simplu ecou al dorintei mele, totul s-a reîntors la normal cand am revăzut-o. Ipotetic totul are o rezolvare, dar practic, uneori e imposibil. Cum reusesc s-o scot din mine ?
-Mai este o rezolvare, te-ai gandit la ea ?
-Mda, dar ar fi la fel ca un razboi cu morile de vant.
-Uneori, morile se mai si strica. Eu zic sa incerci, oricum, nu prea ai ce sa pierzi.
-Poate ai dreptate.
-Cred ca am gasit si ocazia perfecta.
-...hh?? Despre ce vorbesti? Il privi Aiden cu un interes debordant.
-Nu mai stii ca acum o saptamana ai primit o invitatie la o gală sau ceva de genu' în NY, ei bine, ai sansa sa o găsesti si sa va lămuriti problemele.
-O sa ma gandesc la asta.
-Nu te mai gândi atata, viata e ca o lumânare, niciodata nu vei stii cand va sufla o rafală de vânt si o va stinge. Lupta pentru ceea ce vrei, ai o singura viata, lupta pentru fericirea ta.
-Cat de emotionat, frate! Spuse Aiden, râzând.
-Am incercat si eu sa fiu filozof.
***
Noaptea se stinse, iar zorii zilei se revarsara peste Orasul Îngerilor. Cobori rapid din pat, isi arunca cateva haine în troler si iesi spre aeroport. Deseară va începe lupta cu soarta. Start!
---------
Da, e scurt. Am incercat ceva si din perspectiva lui. Vreau sa va urez un "Crăciun fericit'!, alaturi de familiile voastre, multa iubire, sanatate si etc, nu sunt prea buna la facut urari.
Ps. Sper ca ati fost cuminti, ca sa vina Mosu' la voi, cu tone de ciocolata, bineinteles, ca doar nu exista cineva caruia sa nu-i placa?! :)) + ce va doriti voi.
CITEȘTI
"Holul faimei "
RomanceDescrierea povestii va pleca de la urmatorul citat :"Spui că iubești ploaia, dar folosești umbrela când mergi prin ea. Spui că iubești soarele, dar cauți umbra când strălucește. Spui că iubești vântul, dar închizi fereastra când bate. De aceea sunt...