Intre vis si realitate

11. Nu am vrut sa devin vampir

Nicio data nu am vrut sa devin vampir, si uite ca totusi am devenit. Oare de ce? Ca mi-am dorit sa fiu cu Stefan pentru eternitate? Dar acum nu mai are rost ca nu mai suntem impreuna. Mereu ma gandesc la el. Stiu ca nu ar trebui pentru ca acum sunt cu Damon. Dar  Stefan mai face inca parte din viata mea.

-Te iubesc Elena.

Am deschis ochii si langa mine pe perna era Damon zambindu-mi. Ultima data cand il vazusem asa il uram. Dar acum..... il iubesc.

-Si eu te iubesc Damon. De ce viata e atat de nedreapta?

-La ce te referi?

-Nu ma lua in seama. Am gandit cu voce tare.

-La ce te referi?

-Nu conteaza.

-Pentru mine conteaza. Te rog spune-mi.

Atunci buzele lui s-au intalnit cu ale mele si am inceput sa ne sarutam. In acele clipe uitam de tot. Uitam ca sunt vampir, uitam unde ma aflu, cu cine ma aflu, uit de parintii mei, uit de fratele meu, uit pana si de Stefan.

Era atat de frumos cand uitam de tot, cand eram undeva intre vis si realitate. Exact ca atunci cand visam. Imi e atat de dor de acele zile cand visam fosta mea viata. Nu am crezut ca o sa imi fie dor de ele. Dar uite ca s-a intamplat. Damon se desprinse din sarut iar realitatea s-a reinstalat. Nu aveam puterea sa il privesc in ochi si sa ii spun adevarul. Dar trebuia sa ii spun adevarul. Trebuia sa fiu sincera cu el, am aceasta obligatie fata de el. El a fost acolo pentru mine.

Am pus capul pe pieptul lui iar el m-a sarutat pe cap si m-a luat in brate. Am inchis ochii iar lacrimile au inceput sa imi curga pe obraji. Le-am sters repede ca sa nu isi dea Damon seama ca plang. Dar era prea tarziu. Deja aflase.

-Hei, e ok. Daca nu vrei sa imi spui nu ma supar.

-Trebuie sa iti spun. Trebuie sa fiu sincera cu tine. Nu te mai pot minti.

-Elena......

-Te rog asculta-ma. Sper sa ma poti ierta. Dar eu..... eu ma gandesc  mereu la ... Stefan.

-Elena.

-Nu il pot uita.

-Nui nimic. Te inteleg. Cat timp ai fost Katherine ai fost indragostita de el. Apoi ca Elena tot de el te-ai indragostit. A facut parte din viata ta. E in regula. Nu te urasc. Mai ales ca acum l-ai parasit pentru mine. Adica era de inteles. Eu sunt o varianta mult mai frumoasa a lui. Adica sunt editie limitata. Arat ca un adonis.

-Bine aici nu am cum sa te contrazic. Ma duc sa imi iau ceva de mancare din bucatarie. Vi cu mine?

-Nu, eu o sa imi continui somnul de frumusete.

Am coborat din pat si m-am imbracat cu o camasa de a lui Damon ca nu aveam habar unde am hainele. Am deschis usa si am coborat pe scari. Am mers in bucatarie si mi-am pregatit micul dejun. Cu siguranta lui Damon nu ii trebuie mancare asa ca am sa ii duc felul lui preferat de mic dejun. Un pahar de wisky si o punga de sange. Asa ca am pornit spre barul din sufragerie cu tava de mancare dupa mine. Am pus un pahar de wisky pe tava si cand m-am intors sa urc scarile m-am impiedicat de ceva si era sa cad. Dar un brat m-a prins de spate si tava a cazut pe jos. Ma asteptam sa il vad pe Damon, dar cand am deschis ochii era el. Era Stef al meu. Eram inclinata usor pe spate, el avea o mana in jurul mijlocului meu si era aplicat peste mine. Privirile noastre erau inlantuite. Respiratia imi era sacadata si cu siguranta eram rosie toata. De ce trebuia sa mai am sentimente pentru el. De ce trebuia sa il iubesc atat de mult.

-Esti ok?

Ma uitam la el si nu stiam ce sa ii raspund.

-Esti bine?