LANDON | 2

7. "Îngerul războinic"

     Kawasaki-ul.

        Nu puteam privi în sus. Nu voiam să cred că putea fi ea. Dacă mai avea cineva un motor ca al ei?

      Îmi fac curaj și îmi ridic privirea încet, de la gleznele ei goale, în sus, până la talie, observând niște pantaloni cu imprimeu de armată, apoi m-am uitat mai sus, spre pieptul ei acoperit de mâinile sale încrucișate. Tricoul ei alb și mulat pe talia îngustă este acoperit de o jachetă verde cu imprimeu asemănător ca al pantalonilor, apoi...spre fața ei. Îmi vine să cad în genunchi și să o admir doar cum stă rezemată de motorul cu nuanțe albăstri. Părul ei blond e mutat de vântul care abia adie într-o parte și în alta, făcând-o să arate că un înger puternic și luptător.

    Îi zâmbește fetei cu care vorbește, iar eu îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu m-a văzut, fiindcă așa o pot admira mai mult. Dacă își va muta privirea spre mine, m-aș putea sfărâma în mii de bucățele.

     - Am o surpriză pentru tine! îmi șoptește Jack în ureche, apoi arată cu degetul spre îngerul războinic din fața mea, iar picioarele mele se înmoaie instant când privirea ei se îndreaptă spre mine.

     De parcă totul se mișcă cu încetinitorul. Zâmbetul ei dispare, iar eu simt cum mi se sfâșie inima din cauza reacției sale. Ce credeam? Că o să vină spre mine, alergând, să se prindă cu brațele de gâtul meu, apoi să mă sărute lung și apăsat? Ai prea multe vise, Landon. Prea multe.

    Cu fiecare pas pe care-l fac spre ea prin mulțimea imensă, îmi face inima să o ia la trap. Ochii ei sunt fixați pe ai mei, doar simțind cum fiecare rază de soare mă străpunge. Cum poate să-mi facă asta? Cum poate să mă doboare? De ce nu am simțit asta când am văzut-o și la petrecere? Dar...e imposibil. Nu era ea. Normal că nu era ea imbecilule! Și de la depărtare îi pot vedea nuanța albastră a ochilor ei perfecți. Nu îmi pot lua privirea de pe a ei. Mă simt ca polul Nord al magnetului. Polul Sud îl atrage fără remușcări. Dacă și-ar desface brațele, jur că aș sări în brațele ei și i-aș săruta buzele perfecte. Mă simt ca și cum aș fi un puști de 14 ani, care e atras nebunește după o adolescentă înțepată. Cum e posibil...?

    Oftez adânc când privirea ei se lasă în jos, studiind atent șireturile adidașilor negrii și plini de praf. Dar nu asta contează...contează că am făcut încă o dată contact vizual cu blondina al cărei nume nu e "Eloise". Tot anonimă rămâne, iar dacă nu mă prezint acum...nu o voi cunoaște niciodată. Dar dacă aș avea curaj...aș face-o.

    Acum, cred că sunt la un metru de ea, iar privirea ei se mută înapoi pe a mea, cum a făcut-o prima dată când ne-am văzut și m-a amenințat.

    - Ce faci aici? cuvintele mele ies fără să vreau, dar nici pe departe tremurânde, ba chiar serioase. 

    Ea își dă ochii peste cap, iar mă abțin să îmi imaginez lucrurile de noaptea trecută. Asta trebuia să mă enerveze, nu?

    - Exact pentru ce ai venit și tu.

      Face un pas în față, apropiindu-se mai mult de mine, iar eu am tras aerul printre dinți de parcă cineva îmi înfige o mulțime de cuțite în stomac.

    - O cursă? mai fac și eu un pas.

    - Exact! face și ea un pas, acum fiind la jumătate de metru de mine, iar toți din jurul nostru sunt tăcuți ca naiba.

   - Pe motor? ridic o sprânceană, iar ea chicotește ușor.

   - Rămâne de văzut...blondi...

      Se întoarce pe călcâie, iar eu reacționez într-un fel neobișnuit. O apuc de încheietura mâinii, iar ea își întoarce capul imediat și se uită la încheietura ei strânsă, apoi la mine așteptându-mi vorbele pe care nici eu nu le știam. Imediat întrebarea pe care am vrut să i-o pun de prima dată îmi vine în gând.