LANDON | 2

46. "Minune"

        

       Perspectiva lui Scarlett...

          
        Un oftat adânc îmi golește plămânii de aerul ținut cu atât de multă fericire. Lacrimile mele încep să-mi cadă. Mă aplec încet spre podea, făcând contact cu aceasta, iar Landon a rămas surprins pentru moment. Nu pot să cred că tatăl meu încă trăiește! Știam eu că nu va renunța la mine așa de ușor și că nu mă va dezamăgi, dar a făcut-o, m-a făcut să cred că am rămas doar o ființă neajutorată și nu înțeleg de ce. Tatăl meu e un om puternic, care și-a croit un drum excelent, în viață și care își rezolva problemele cu încetul, dar acum, habar nu am ce l-a apucat. Să mă mintă că își pune capăt zilelor, doar ca o metodă să mă părăsească, fiindcă mi-a pus prea multe piedici în viață. Nu, e total greșit! E tatăl meu, și l-aș ierta pentru tot ce face, fiindcă el m-a crescut, și m-a făcut să ajung cine sunt acum. Sunt capabilă să-mi construiesc o familie și să-mi obțin un loc de muncă, toate datorită lui și sfaturilor sale părintești.

        - Iubito? Ești bine?

       Nu am realizat că Landon mi-a cuprins fața în palmele sale și se uită în ochii mei, iar eu decât îl priveam și nu simțeam nimic, doar golul din sufletul meu.

         - Da...sunt doar...toate sentimentele m-au copleșit și am știut cum să reacționez ca să mă descarc mult mai rapid.

          - Puteai să mă iei în brațe și te linișteam eu! îmi explică, în timp ce-mi șterge o lacrimă de pe obraz.

          Buzele sale îmi sărută fruntea afectuos, iar ochii mei se închid din instinct. Îl iubesc atât de mult, fiindcă îmi e mereu alături și fiindcă e atât de grijuliu.

          - Trebuie să văd cu ochii mei dacă tata mai trăiește sau nu! Trebuie să mergem acum și să-...

           - Letty! mă întrerupe chiar când voiam să mă ridic. E prea târziu, iubito! Haide să mâncăm, să ne culcăm și mâine de dimineață la prima oră vom merge acolo și vom vedea ce se petrece! îmi mângâie el părul, încercând să mă liniștească.

           - Asta e problema! Nu pot să dorm până nu voi fi sigură că tot ce se întâmplă e adevărat! Iubitule, te implor! îl rog din priviri, iar el își ferește privirea și pufnește zgomotos.

            - Bine, dar vin cu tine! mă anunță, iar eu îi zâmbesc și aprob din cap.

         Ne ridicăm amândoi de jos, oprim tot prin bucătărie, apoi plecăm spre cuierul plin de haine. Punem câte ceva pe noi, ne încălțăm și ieșim pe ușă, imediat închizând-o.

***

       Perspectiva lui Landon...

        Îi înțeleg dorința. O înțeleg că își dorește că afle tot ce se întâmplă și să conducă ea toată ancheta, dar părerea mea era să-i lăsăm pe polițiști și pe șerif să-și facă treaba.
        Parchez mașina în spatele uneia de poliție. Imediat, Scarlett coboară din mașină și începe să alerge spre casa înconjurată de polițiști. Dintr-o dată, văd că se oprește, iar atunci e momentul când cobor din mașină și zăresc silueta unui bărbat la câțiva metri în fața ei. Începe să alerge, strigând un mare "tată", din toți rărunchii. Era chiar tatăl ei. Bărbatul o prinde în brațe, iar ea își înconjoară mâinile în jurul gâtului său, strângându-se unul pe altul cu putere. Dacă o strânge așa, de ce Doamne iartă-mă și-ar fi dorit să plece și să o lase să se descurce singură?
         Mă apropii și eu de toată scena din fața mea, apoi mă așez lângă șerif, salutând-l politicos printr-o strângere de mână.

       - Când a apărut domnul Jefferson? îl întreb, iar el își îndreaptă atenția spre mine.

        - Cu puțin timp înainte să apăreți și voi, tinerilor! Urma să vă anunțăm, dar ne-a rugat să nu o facem, pentru că el dorea să își anunțe fiica personal printr-o vizită. Dar, ați venit voi și nu a mai putut face asta.

       Dau din cap afirmativ, înțelegând. Mă uit din nou la cei doi, care și acum stau îmbrățișați și vorbesc.

        Perspectiva lui Scarlett...

        - De ce? De ce ai vrut să mă părăsești? Puteai să vi în New York, ori veneam eu în San Francisco, și discutam normal, ca doi oameni normali, ca tată și fiica. Nu știi cât am putut să sufăr zilele astea și câte lacrimi amare am vărsat! A durut atât de tare, încât începeam să mă închid în mine. Am anulat până și nunta, din cauza faptului că urma înmormântarea ta și nici măcar nu știam unde îți e trupul. Te-am căutat în continuu și nu știam unde naiba să mă mai duc. Avem speranțe că ești în viață, iar când șeriful a spus că s-ar putea să trăiești, m-am prăbușit la podea și mă rugam la Dumnezeu că mi s-a îndeplinit dorința! Tată, tu ești cel mai puternic om, pe care l-am cunoscut în viața mea. De ce a trebuit să îmi dai așa veste? De ce a trebuit să mă anunți că te sinucizi?

          - Nu știu, Scarlett. Eram disperat. Voiam să plec din viața ta, fiindcă ți-am cauzat deja prea multe dezastre și te-am oprit din a face anumite decizii care ți-au fost benefice în final. Acum ești fericită și capabilă să îți obții ceea ce-ți dorești și nu am mai vrut să intervin și să-ți stric toate planurile, așa că am făcut lucrul ăsta prostesc și prea dramatic. Ești fiica mea, și nu meriți să treci prin așa ceva! Să știi că te-am iubit și te voi iubi mereu, mai mult decât oricine altcineva ar putea să o facă! Te implor să mă ierți că te-am făcut să suferi în halul ăla și că totul s-a terminat așa brusc, dar să știi că regret din tot sufletul și-...

       - E bine, tată! Acum totul e bine! Suntem bine și fericiți! Să lăsăm totul în urmă și să o luăm de la capăt, ca o familie perfect normală, ce spui?

          Mă uit în ochii tatălui meu, care sunt plini de lacrimi, la fel ca ai mei. El afirmă din cap, apoi mă strânge din nou în brațe. Privirea mea fuge spre Landon, care zâmbește fericit, privind imaginea din fața lui.

          
***

     După ce toată situația s-a încheiat, polițiștii și-au închis cazul imediat după ce au aflat unde era tata ascuns. În tot acest timp, el fusese plecat din oraș, în căutarea unui cadou pentru mine. Am aflat de la el că urma să mă anunțe că e în viață, printr-o vizită în ziua următoare. I-am povestit următoarele lucruri pe care le-am planificat și despre faptul că Landon m-a cerut în căsătorie, iar nunta noastră va fi luna viitoare. A fost fericit să audă asta, și bineînțeles când a auzit că e invitat și că mă va conduce la altar, m-a strâns în brațe mai tare ca niciodată. Era extrem de fericit, chiar dacă la început a vrut să mă despartă de el, fiindcă nu a avut o impresie tocmai bună. Cred că toți tații sunt așa la început! I-a cerut scuze și lui Landon, despre faptul că a încercat să mă îndepărteze de el, iar iubitul meu, fiind bun și înțelegător, i-a acceptat scuzele, apoi i-a strâns mâna.
       M-am bucurat că mi-am vizitat casa din nou și m-am bucurat și mai tare, când gândul "căsătorie" mi-a cutreierat mintea.