LANDON | 2

38. "Aș putea să trăiesc în greșeală"

     

          Perspectiva lui Landon...

         E deja trecut de ora 3 dimineața. Mă simt atât de prost și atât de vinovat, încât aș putea să-mi iau viața în momentul ăsta, dar știu că asta ar răni-o mai tare decât o simplă întoarcere. Mai iau o gură din whisky-ul meu, apoi dau să mă ridic, dar mă așez la loc fiindcă sunt atât de amețit încât nu pot să stau pe propriile picioare. Mă ridic din nou, apoi rămân așa. În timp ce picioarele mi se dezmorțesc, mă uit în jur, dar nu văd absolut nimic. Toată lumea e încă afară, fiindcă bass-ul muzicii îmi duduie în piept, iar vocile lor se aud de aici.
       Îmi pun mâna pe buzunar, unde știu că zace telefonul de două ore. Îl scot buimac, apoi aprind ecranul, dar pe degeaba. Nu e niciun mesaj sau apel pierdut de la Scarlett. Nici nu știu de ce mai aștept să mă contacteze ea. Eu ar trebui să o fac, dar sunt atât de laș. Am fost atât de prost fiindcă am lăsat-o să plece, din nou. Am promis că nu o să ne mai certăm din nimicuri, iar eu de data asta am exagerat. Știam că deja era nervoasă datorită faptului că Eloise a apărut cu mine în mașină, iar gelozia mea a dus la extrem.
        Caut prin agenda telefonică numele ei, apoi apăs pe "Sună". După patru tonuri, speram să aud vocea ei, dar căsuța vocală intră, rugându-mă să las un mesaj.

            – Letty...scuze. Am fost un laș, fiindcă te-am lăsat să pleci și recunosc asta. Îmi pare atât de rău. Să știi că te iubesc și ești tot ce am mai bun pe lume! o spun cu un nod în gât. Te rog, mai dă-mi o șansă și îți promit că o să-i omorâm pe ambii dobitoci ce ne-au stricat petrecerea... Somn ușor în continuare și să știi că mi-aș dori să te strâng în brațe acum!

            Închid, apoi arunc telefonul pe podea. Mă îndrept spre geam, balansându-mă de pe un picior, pe altul. Nu văd nimic din cauza întunericului infernal, dar focul imens mă lasă să-i zăresc părul blond al lui Eloise. Îmi vine să o strâng de gât pe toanta aia. Am fost atât de prost că am acceptat să stea cu mine în mașină și trebuia să o refuz pe loc.

       
       Perspectiva lui Scarlett...

     
           –...Somn ușor în continuare și să știi că mi-aș dori să te strâng în brațe acum!

         Mesajul vocal se închide, iar ochii mei la fel. Nici nu mai pot să plâng. Ne-am certat de atâtea ori, de fiecare dată am fost rănită de câte un fapt prostesc de-al lui, iar lacrimile parcă mi-au secat.

          Oftez adânc, apoi mă îndrept către singurul lucru care-mi luminează camera: fereastra. O deschid, iar un val de aer rece îmi zbârlește pielea. Îmi sprijin coatele de marginea de lemn a ferestrei, apoi îmi îndrept privirea spre lună. Îmi strâng buza între dinți și oftez din nou. Las geamul așa, apoi mă întorc și fac pași mici până la marginea patului. Dau pătura subțire, apoi mă așez și o trag peste mine.
      Privirea mea se duce din nou către lună, apoi pleoapele mele devin grele, până ajung în punctul de a adormi.

            >De dimineață...<

      Razele călduroase ale soarelui mă obligă să îmi deschid ochii, dar mă întorc pe cealaltă parte a corpului, iar mâna mea se izbește de saltea. Un icnit se aude imediat, iar ochii mei se deschid instant.
     
         – Ce cauți în camera mea? strig la el, iar chicotitul lui răsună ca o melodie în urechile mele.

          – Bună dimineața și ție, Scarlett! privirea lui se mută pe ochii mei, iar eu mă uit în altă parte, fiindcă nu vreau să-i văd privirea și să mă înmoi.

         Mă ridic din pat, iar le se ridică cu spatele de pe pernă, privindu-mă cum mă duc spre dulap.

            – Ai...primit mesajul meu de aseară? mă întreabă cu vocea tremurândă.

             – Îți mai aduci aminte că mi-ai trimis un mesaj aseară? mă întorc spre el, iar capul său se lasă în jos.

              – L-am ascultat de prea multe ori ca să-mi dau seama cât de prost am fost fiindcă te-am lăsat să pleci, spune și se ridică de pe pat, apoi vine spre mine.

            Respirația mea se taie pentru două secunde, apoi expir chinuit. Încep să scormonesc din nou prin dulap.
            Mâna sa se așează pe umărul meu, iar degetele sale îmi freacă pielea gentil.

          – Îmi pare așa de rău, îmi șoptește în ureche.

          Sincer nu știu ce să zic. Vreau să rămân tare, dar deja mă scurg pe picioare.

           – Nu...

         Mă întoarce cu fața la el, dar îmi las capul în jos. Degetul său arătător se mută sub bărbia mea și ridică fața.

            – Te rog, iartă-mă! se uită în ochii mei adânc și mă simt atât de slăbită.

       Stau câteva momente să mă gândesc. Inima spune da, iar creierul nu.

           – Nu! spun, apoi plec de lângă el.

            – Scarlett, știi că dacă de fiecare dată când ne vom certa și vei pleca, nu vom rezolva nimic.

             – Vreau doar să îmi limpezesc gândurile! îi spun calmă, apoi mă uit la el cum își freacă fruntea.

– Putem să o facem împreună și vom rezolva totul prin discuții...

– Începe tu! îi sugerez, iar el se încruntă.

– Eu o fac de fiecare dată. Dacă am face-o în felul meu, ne vom împăca mai repede decât crezi! rânjește la mine, dar eu dau ochii peste cap. Haide, Letty! Era doar o glumă! îmi spune, apoi face câțiva pași spre mine.

Trec pe lângă el, apoi mă îndrept spre pat. Îmi așez hainele pe care le-am luat din dulap, în așa fel încât să nu le șifonez. Mă întorc și dau nas în nas cu el, la propriu. Buzele sale se lipesc de ale mele imediat, iar mâinile sale îmi capturează talia, trăgându-mă mai aproape de el. Pieptul meu se unește de al său, iar mâinile mele îi înconjoară gâtul, făcând sărutul mai apăsat. Buzele sale le frământă pe ale mele, iar ochii mei se închid, lăsând vraja să mă inducă în eroare. Nu trebuia să fac asta.

          – Până și asta e o greșeală! spun, dezlipindu-mă de buzele lui.

          – Aș putea trăi într-o greșeală, doar ca să-ți simt gustul buzelor, Scarlett! spune uitându-se în ochii mei.

          Buzele sale se unesc din nou de ale mele. Face pași mici spre pat, iar eu merg cu spatele până simt marginea din lemn a patului în spatele genunchilor. Mă prăbușesc în pat, iar corpul său e deasupra mea.
           Îmi prinde ambele mâini, apoi le așează deasupra capului meu. Buzele sale coboară pe gât, apoi pe piept și pe umeri. Îmi dă drumul la mâini, iar mâinile mele îi prind marginea maioului său negru, dându-i-l peste cap. El face la fel cu al meu, iar acum sunt pe jumătate dezbrăcată, fiindcă aseară am dormit într-un maiou și o parte din lengeria intimă.
      Mâinile mele se duc spre cureaua sa, dar scârțâitul ușii mă întrerupe.

       – Scarlett? Ești aici?