E un fapt acceptat (de mine ) că majoritatea oamenilor, (voi spre exemplu) sunt proşti de respiră pe gură. Dacă m-aş căca în palmă şi l-aş modela ca pe plastilină într-o formă umanoidă, probabil ar fi mai deştept decât 95% dintre voi. Acuma toţi o să râdeţi că vă consideraţi în ăilalţi 5 %. Ei bine, nu, nu sunteţi.
Da’ ce facem când vrem să ne simptem deştepţi dom’le? Că trebuie să ne simptem şi noi deştepţi, ca doar estem oameni!
Pasul 1. Înconjoară-te de idioţi. Cu cât sunt mai cretini oamenii din jur, cu atât mai deştept o să ai impresia ca eşti, prin comparaţie. E bine să ai şi idioţi în familie. Dacă ai un frate bătut în cap, spre exemplu, de mic o să ţi se para că eşti genial. La fel, poţi să te pui în bancă cu prostul clasei. Totuşi, ideal este să găseşti oameni doar vag mai proşti decât tine; să te crezi deştept, dar nu extrem de deştept, ca să nu dai în grandomanie supremă. Spre exemplu io când mă duc la ţară, fac o supradoză de proşti şi am impresia că ar trebui deja să pot să mut obiecte cu puterea minţii. Sunt în aşa hal de proşti oamenii de pe acolo că ţi se pare că dacă ei, cu creierul lor neted pot să meargă şi să respire în acelaşi timp, deja tu ar trebui să ai puteri nebăuite. “Ce rată de 3 fără un sfert să aştept mamaie? Deja mă deplasez prin dimensiuni paralele propulsat doar de voinţă!” Trebuie găsit un balans, să fie ceva mai deştepţi, dar, dacă au replică la afirmaţiile tale ai mers prea departe. Caută mai proşti.
Pasul 2. Scrie poezii. Nu contează despre ce, câte, unde, cum şi de ce. Scrie poezii şi spune la toată lumea că eşti surmenat de atâtea poezii scrise. Merge şi cu făcut fotografii.
Pasul 3. Fă-ţi blog. La cât de mare şi prost e internetul, tot se va găsi cineva să îţi zică că eşti genial. Fă-l moderabil şi şterge toate părerile care nu zic că eşti genial. Scrie pseudointelectualităţi pe el: poeziile şi fotografiile de mai sus, filozofeli din categoria “cum e viaţa atunci când nu e” sau descrieri insipide ale unor concepte ca artă, tristeţe, relaţii inter-umane, ipocrizie, că oamenii una zic şi alta gândesc şi cât de grea e viaţa şi cât de neînţeles eşti tu. Atitudinea trebuie să fie de vexare detaşată, cu un iz de “uite cum observ eu banalităţi şi găsesc în ele nuanţe fine şi adevăruri noi”. Povesteşte ceva din viaţa ta şi apoi meditează pe baza evenimentului. Merge mereu.
Pasul 4. Întreabă oamenii care vor să te fută dacă eşti deştept/deşteaptă. Tot timpul o să zică “da”, chiar dacă ai bale în bărbie de cretin. Oamenii care vor să te fută te văd mai deştept decât eşti. De aceea părerea lor contează.
Pasul 5. Bagă citate peste tot, mai ales în blog. Găseşte citate pline de generalităţi, care nu înseamnă nimic clar şi foloseşte-le în conversaţie. Dacă nu au un sens clar, par înţelepte şi merg oriunde. Nu-i nimic dacă uitaţi cine a zis ceva. Spuneţi că a fost Oscar Wilde. Omul era genial şi oricum, dacă nu a zis-o el, s-a gândit la ea şi putea să o zică oricând. “Inteligenţa se naşte din mirare” – Oscar Wilde. Jur cu mâna pe inimă ca poţi să bagi această frază scurtă în ORICE conversaţie.
Pasul 6. Scarpină-te în bărbie 6 secunde înainte de a zice ceva. Efectul e amplificat de părul facial. De aia un bărbat pe gânduri va părea mereu mai deştept decât o femeie pe gânduri. De aia am io cioc.
Pasul 7. Când eşti cu prietenii şi treci pe lângă o librărie, intră şi răsfoieşte două-trei cărţi vădit interesat. Nu le cumpăra. Spune că vroiai doar să vezi dacă e ceva nou în ediţia asta, că tu ai una mai veche acasă. Daca te grăbeşti, măcar uită-te în vitrină câteva clipe la cărţi. Dacă ai intârziat undeva, trânteşte un “scuze, am intrat puţin într-o librărie şi am pierdut noţiunea timpului”
Pasul 8. Trei cuvinte: PIPĂ, PIPĂ, PIPĂ. Femeile, din păcate, sunt imune de efectul de elitism dat de suptul unui cotor de pipă. Trist.
Pasul 9. Filme şi muzică indie.
Pasul 10. Lasă barurile. Mergi în CEAINĂRII. Acolo comandă o CAFEA şi citeşte DILEMA VECHE. Sau măcar uită-te la poze. Încruntat ca şi cum chiar te concentrezi.
