- "Te duci cumva spre războiului oglinzi?
Sânge, iarbă, pământ și trupuii moarte
Amintește- ți de mine când vei lupta
Ca să ști, că ai fost iubirea mea
Spune-i să îmi facă o sabie din alamă
Sânge, iarbă, pământ și trupuii moarte
Fără suflare sau puls
Își v-a da seama că ai fost iubirea mea
Spune-i să îmi găsească un loc umbros
Sânge , iarnă ,pământ și trupuii moarte
Între câmp și întunericul pădurii
Atunci își v-a da seama că ai fost iubirea mea
Spune-i să mă pună în sicriu
Sânge, iarbă, pământ și trupuii moarte
Și să pună pământ peste el
Atunci își v-a da seama că ai fost iubirea mea"
Am învățat acest cântec de la Angel. Mi-l cânta mereu când eram mică, așa că l-am învățat și eu. Cântecul sună în ecou . Încă sunt pe pietre și sângerez puternic. Oamenii nu pot ucide zeii, dar zeii între ei da.
Acum sunt singură. Tata nu m-am iubit niciodată. Asta pentru că am ucis-o pe mama. Închid ochii și aștept ca războiul să moară.
- Jikoku?! Aud o voce cunoscută.
Deschid pleoapele grele și îl văd pe Infernum , fugind spre mine. Acesta mă i-a în poala sa. Scâncesc puțin din cauza dureri.
- Cine?! Cine ți-a făcut asta?!
- Tata....m-a aruncat din cer. A aflat de noi și m-a pus să te omor, dar am refuzat și uite așa m-a alungat din cer. Spun înecându- mă .
Infernum vede sângele ce se prelinge din corpul meu.
- Jikoku.... sângerezi...
- Ba nu sângerez. Sunt doar mici zgârieturi....
Sunt așa de obosită. Încerc din răsputeri să nu închid ochii, dar s-au închis.
- Jikoku?! Trezește-te! Nu e amuzant! Te rog, războinica mea! Trezește-te! Ești puternică! Trebuie să te trezești! Am nevoie de tine!
