Stau și privesc supuși din lumea de dincolo. E mai puțină aglomerație aici decât în cer. Chiar adorabil locul ăsta. Dar mă întreb cum e în lumea oamenilor. Ce fac? Chiar cred în noi? Chiar ne venerează?
- S-a întâmplat ceva, războinica mea? Întreabă Infernum în timp ce mă cuprinde de la spate.
- Mă întreb cum e în lumea oamenilor. Ce fac ei? Oare ne venerează?
- Pot aranja eu asta. Ne deghizăm în oameni și mergem în lumea lor.
- Serios?! Nu e riscant?
- Chiar deloc. Am fost de câteva ori acolo!
- Atunci bine.
Ne deghizăm în oameni și cât ai bate din palme ne trezim în mijlocul unui drum.
- Unde suntem? Întreb.
- Bun venit în lumea oamenilor! Spune și arată spre ființele care vorbesc unele cu altele , cumpără lucruri și se plimbă.
Mă uit uimită la ei. Oare pot să simtă? Pot să plângă? Pot să râdă că noi zeii?
- Vrei să îți arăt ce au făcut pentru noi zeii.
- Ce au făcut pentru noi?
Mă i-a de talie și mergem. Ajungem la o curte unde se află două clădiri. La cea din stânga e un ospăț mare, iar la cea din dreapta e veselie.
- Aici e templul mâncări și templul fericiri. Au fost construite în onoarea lui Cibus și Beati.
Mai mergem puțin și ajungem la o altă curte cu alte două clădiri în ea. Cel din stânga este foarte luminos, iar la cel din dreapta sunt mulți puiuți de animale, copii și alimente de tot felul.
- Aici e templul soarelui și templul fertilități. Construite în onoarea fratelui tău Solis și al soției lui Fertilitatis.
Mai mergem puțin și ajungem la altă curte cu alte două două clădiri. În cel din stânga stau niște oameni și vorbesc , iar la al doilea sunt viețuitoare marine.
- În stânga e templul lui Prudens , iar în dreapta e templul lui Magna.
Mai mergem și vedem altă curte cu alte două clădiri. În una se varsă apă, iar în celălalt se văd lumini în întuneric.
- Aici sunt templele lui Tempestas și templul surori tale Mensis.
Mai mergem și vedem altă curte. În clădirea din stânga templul e luminos , iar în celălalt sunt flori de tot felul.
- Aici este templul tatălui tău și templul mamei tale.
Ajungem la altă curte , dar de data asta intrăm în ea. În stânga clădirea este întunecată și luminată de foc, iar cea din dreapta este plină de arme.
- Acolo e templul meu, iar acolo este templul tău.
- Al meu?
- Ai vrea să intrăm?
- Sigur.
Intrăm în clădire și ne așezăm într-un grup de copii care privesc o femeie tânără ce poartă o robă violet.
- Mă bucur că ați venit copii! Spune femeia.
- Ne bucurăm și noi , Preoteasă Katherine! Spun copii la unison.
- Eu sunt Marea Preoteasă a lui Jikoku. Știți cine e Jikoku?
- Eu știu! Este zeița războiului! Spune un băiețel.
- Așa e! Corect! Astăzi v-am invitat să vă spun povestea ei! Ați dori să o ascultați?
- Da! Spun copii la unison.
- Totul începe când zeița pământului , Ida, naște cel de-al treilea copil, pe Jikoku. A privit-o pe micuța Jikoku, apoi s-a prefăcut în pământ.
Preoteasa arată către niște picturi de pe pereți. Picturile arată toată viața mea.
- Jikoku creștea. Era foarte pricepută la arme și luptă. Ieșea în fiecare dimineață cu armăsarul ei alb, Akuma și trăgea cu arcul în țintele desenate pe copaci uscați. Frați ei, zeul soarelui și zeița lunii, nu puteau ține pasul cu ea. Chiar a ajutat-o și pe zeița mării într-o luptă, devenind prietene bune. Tatăl ei, zeul cerului, a încercat să o mărite cu mai mulți zei, printre care și zeul fierarilor, zeul comerțului, zeul ciobănitului și zeul timpului. Dar ea nu îi iubea. A fost singură până la întâlnit pe zeul lumii de dincolo. El se îndrăgostise de ea, ea la rândul ei se îndrăgostise de el . S-au și logodit în Grădina Vocilor Pierdute. Au trăit liniștiți până au fost prinși de Pacem, zeița păcii și inamica lui Jikoku. I-a pârât și a pus-o pe Jikoku să îl omoare pe Infernum. Dar ea a refuzat pentru că îl iubea. Din cauza acestui lucru tatăl ei a aruncat-o din cer. Ar fi murit dacă Infernum nu o găsea și nu o ducea la palatul său. Jikoku a mâncat un măr roșu din grădina lui Infernum și a astfel a aparținut lumii de dincolo. La nunta lor a participat aproape toți zeii, înafară de tatăl ei care nu a iubito de când s-a născut. După ce spiritele rele au atacat cerul și iar lumea de dincolo a fost apărată , bona ei i s-a alăturat. Jikoku în sfârșit simțea că e vie. Evadase din închisoare în care era.
