Povestea începe cam aşa:
Un vis. O simplă fată. Prietenie adevărată.
Klara,căci despre ea este vorba, era o fată normală înainte de începerea liceului.
În prima zi de liceu, pe când intra în noua ei clasă, a dat nas în nas cu Jordan-pe atunci nu știa că acesta o va ajuta enorm de mult-. Cei doi nu și-au spus nimic unul altuia. Nici măcar nu se priveu,de parcă nu s-ar fi întâmnplat nimic. Au intrat in clasă. Klara a rămas în urmă, iar pe când vroia să se așeze într-o bancă,a văzut că nu avea unde. S-a uitat atentă prin clasă, iar singurul loc liber era lângă Jordan. Klara nu avu ce să facă așa că se așezase lângă acesta. Nici de data asta nu și-au vorbit.
Timpul a mai trecut, iar, de fiecare dată când se întâlneau, pe fața niciunui nu se citea nicio urma de interes unul față de celălalt.
Până într-o zi,când,ceva s-a întâmplat. Dintr-o dată,când Jordan intra in clsa, s-a dus țintă la banca lui pentru a vorbi cu Klara. Acesta,din cauza distanței dintre cei doi, nu știa cum să o abordeze. Dar și-a făcut curaj și a intrebat-o:
-Hei! De ceva timp tot vroiam sa te intreb ceva,dar nu știam cum...
-Mda.. Ce? A spus Klara impacientată, deoarece,înafară de Karin,nu mai avea nicio altă prietenă.
-Nu te-am mai văzut niciodată pe aici! De unde vii?
-Ți-aș spune dacă aș ști... Dar nu știu... Și lacrimile au început să-i acopere întreg chipul. Din fericire, nimeni nu a râs de ea deoarece e o fată tăcută și nimeni nu o bagă în seamă...
-Cum nu ști?
-Nu știu.. Din câte am auzit la orfelinat, am avut amnezie... Nu-mi cunosc părinții, și nici nu știu dacă am avut vreodată așa ceva.
-Sigur ai avut... Întotdeauna ai avut. I-ai avut mereu acolo.. În inima ta.
-De ce ai ținut morțiș să știi asta.. Eu nu știu nimic despre tine
-Știi mai multe decât crezi. Și cu aceste cuvinte conversația lor s-a terminat.
