Clișeul Dragostei

25

Au trecut 2 saptamani însă nu a mai făcut nici macar un semn de atunci, imi este frică.
Intru in salon si mă apropii de el.
-Hei iubitule ,noi suntem bine,tu?
Sti ce mult se misca?Sunt foarte activi.

Au început să se miște si să mă inmpungă asa ca i-am luat Si lui mana si am pus-o peste burta mea.

-Uite iubitule,mișcă! Te rog,întoarcete la noi,te iubesc asa de mult,nu mă lasă singură.
Si atunci degetele lui s-au mișcat peste burta mea si ochii i se deschid dar sunt impinsă afară si o vad pe Marta care imi sopteste ca o să fie bine.

Încă de mică asteptam mereu să vină să se joace cu fratele meu sau sa vina cu părinții lui la cină ca să îl văd.Inca de la 10 ani cand mergeam in tabere sau vacante împreună,mă aranjam si mama râdea de mine.
Era mereu coltul meu de fericire si era nevoie de un zâmbet oferit mie ca să mă simt specială.
Este adevarat am fost rănită de el mult Dar niciodată nu am încetat să îl iubesc.Suntem predestinati să fim împreună...si acum.Acum ar trebuii sa ma simt cea mai fericita femeie,am pe drum niste bebelusi ai mei si ai lui.Sunt rodul iubirii noastre .Însă nu,mă simt foarte rau,fara el nu mă simt bine,nu pot să accept că el nu o să mai fie lângă mine.

Stau pe hol si mă rog.Mă rog sa fie totul bine.Peste zeci de minute așteptând pe ușa salonului iese Marta si la cuvintele ei incep sa plâng si imi las fata in palme.S-a intamplat.

Capitol scurt însă dureros...revin cu unul nou cat mai repede.