Clișeul Dragostei

23

Zilele treceau ca vântul și mama era tot mai palidă,refuzam să plec de lângă ea.Era vulnerabilă.

Relatia mea cu Max avea 2 saptamani.
Și mergea mai bine ca oricand,apeluri cat mai des si cadouri trimise.

-Mamă,esti bine? Stiam ca este o intrebare banală dar ce as putea să fac....

- Da,sunt bine Melia,nu mă mai dadaci atat.

-Mamă,nu vreau să plătești ceva,doar atat.

-Melia nu stiu cand dar momentul despărțirii se apropie cu pasi repezi si nu putem împiedica.Nu vreau să te simți rau si să te intristezi însă nu pot sa nu mă bucur stiind că scap de lumea aceasta,voi fi in liniste si mă voi întâlni cu tatăl tău.

-Mamă nu... nu spune asta...nu vreau să mori... spun si mă duc lângă ea in pat si o îmbrățișez,o pup pe frunte si ea cu glasul ei slăbit imi spune:
-Promite-mi că nu o sa mai pleci de aici si o să fi alături de Max deoarece te iubeste,inca de cand erai bebelușă el venea la tine si se juca,cand ai mers la grădiniță el a fost primul care te-a pupat pe obraz,el a fost mereu primul care ti-a oferit un trandafir de Ziua Îndrăgostiților si tot el a fost cel care venea la 00:00 alături de noi sa iti zica La Multi Ani.
Se simte iubirea voastră si simt ca va fi veșnic simt că urmează ceva ce o să vă sudeze pe veci.
Melia,ai fost mereu o fiica puternică,asemeni mie,frumoasa si descurcareata însă in primul rand deșteaptă si mereu ai stiu sa te ridici si să obții ceea ce iti propui,m-ai facut extrem de mândră si astept să imi vad nepoții si să îi veghez de acolo de sus.
Te iubesc,va iubesc.

Si cu astea corpul i-a coborât,pieptul nu ii mai ridica si a devenit rece.

-O Mama,si eu te iubesc! Plâng si o strâng în brațe puternic.

Asta a fost,mama mea a murit și eu am aflat o veste ce s-a dovedit a fi una minunata.Sunt însărcinată.Dumnezeu ne fura  si tot el ne dă.
Astăzi au trecut 2 luni de la înmormântare si tot azi am de gand să îi spun lui Max că sunt însărcinată.

Casa a ramas a mea,asa ca am abordat niste ideei pe care eu le aveam pentru casa visurilor mele si am facut asta in casa mea,casa mamei.Însa am refuzat categoric să dau jos tablourile sau să adun totul din camera mamei,nu.Camera era închisă cu o cheie si nimeni nu intra decât eu cand mi se făcea dor intram pentru a simtii mirosul ei.

După ce m-am îmbrăcat intr-o rochiță lila,am coborât unde Max mă aștepta,urma să ne mutăm acasa la mine definitiv însă in momentele astea cu redecorarea am stat si la el si la mine.De ceva timp am schimbat proiectul si am spus sa mai faca o cameră caci o să avem nevoie.
El săracul,nu înțelegea da,recunosc m-am jucat putin cu el dar merită asteptarea.

-Iubito,ce vrei sa mănânci?
-Mmm...imi arunc privirea prin meniu însă nimic nu îmi face plăcere pana undeva.Degetul meu s-a oprit pe murături,clar nu conteaza ce mănânc însă vreau neaparat murături.

-Murături! Asta vreau,murături.

Incepe să râdă si ospatarul s-a oprit lângă noi.

- Ce ati dori?domnule?

-Eu as vrea Somon și vin alb.
-Doamna?
-Murături,înghețată,clătite,cartofi prăjiți,piept de pui la grătar,si ... (cum nu pot sa beau alcool trebuie să aleg suc) un fresh de portocale.

-Aaa...ok altceva?

- Nu... atât doar sa nu uitati de murături.

Imi arunc privirea spre Max si acesta mă privește îngrijorat,uimit si amuzat.

- Ce? Imi este foarte foame!

El ridica mâinile și se așează mai bine pe scaun.

20 de minute a trebuit să astept să vină toata mâncarea.Manacam atât de repede însă parca nu puteam sa astept sa termin un fel de mâncare ca băgăm în gura altul.

După ce am mâncat Max se uita la mine amuzat ca mai apoi să înceapă să râdă însă destul de incet cat sa nu întoarcem toate privirile spre noi.

- Ce?Ce este?

- Ce se intampla cu tine?

-Pai,iubitul meu,vreau să te anunt că oficial SUNT GRAVIDA!!!

- Eu...tu...esti...sigura?
Mii de emotii i se vedeau pe chip.

- Da,stiu de 2 luni.

-Și de ce nu mi-ai zis?  Spune el si se încruntă.

-Asteptam momentul potrivit!

Ne retragem,și mergem pe șoseaua liberă si ne zâmbim și  ne facem planuri cu ce nume sa punem sau ce ne dorim.

Totul a fost întrerupt de niste faruri care se apropiau si noi am iesit cu masina de pe șosea și ne-am izbit de un copac.

-Iubito,esti bine?
Melia?
Nu...iubito...nu raspunde-mi spune in timp ce imi da palme peste față.

-Max?Max?

-șhhh...gata,esti bine?

Imi ridic mana  din poală si atunci simt că raman fara aer.Pe picioare si pe mâini aveam sânge,pe frunte aveam sânge.Sangeram si nu puteam să nu mă agit si să plâng.

Oare atât a durat? Atat au durat clipele de fericire? Totul se sfarsea acum? Nu,nu se poate.

Însă putina dramă deoarece viata nu poate să fie roz....
Va pup
                           Carina