Cap. 2

2.4K 78 0

de adelinat17

de adelinat17

Capitolul II
Domnul Bennet a fost printre primii care s-au dus la domnul Bingley. Avusese tot timpul intenţia să-i facă această vizită deşi, pînă în ultima clipă, o asigurase pe soţia sa că nu se va duce; şi, pînă în seara zilei în care făcuse vizita, ea nu ştiuse nimic. Atunci i se dezvălui totul în felul următor: văzîndu-şi cea de a doua fiică ocupată eu dichisitul unei pălării, domnul Bennet i se adresă deodată astfel:
― Sper că-i va plăcea domnului Bingley, Lizzy.
― Nu sîntem în situaţia de a şti ce îi place domnului Bingley, răspunse mama înciudată, deoarece nu-i putem face o vizită.
― Dar uiţi, mamă, spuse Elizabeth, că-l vom întîlni la reuniuni şi că doamna Long a promis să ni-l prezinte.
― Nu cred că doamna Long va face aşa ceva. Are ea însăşi două nepoate. E o femeie egoistă, falsă, nu dau doi bani pe ea.
― Nici eu, spuse domnul Bennet, şi mă bucur că nu vei avea nevoie de serviciile ei.
Doamna Bennet nu binevoi să dea vreun răspuns; dar, incapabilă să se stăpînească, începu să dojenească pe una dintre fete.
― Nu mai tot tuşi, Kitty, pentru numele Domnului! Ai puţină milă de nervii mei. Îmi calci pe nervi.
― Kitty nu-i deloc discretă cu tusea ei, spuse tatăl. Tuşeşte cînd nu trebuie.
― Nu tuşesc de plăcere, spuse Kitty necăjită. Cînd are loc balul tău viitor, Lizzy?
― De mîine în două săptămîni.
― Da, aşa e, întări mama. Şi doamna Long nu se va întoarce decît în ajun, aşa că-i va fi
imposibil să ni-l prezinte pentru că nu-l va cunoaşte nici ea.
― Atunci, draga mea, s-ar putea să ai superioritate faţă de prietena dumitale şi să i-l
prezinţi dumneata ei.
― Imposibil, domnule Bennet, imposibil, cînd eu însămi nu-l cunosc. Cum poţi fi atît de
sîcîitor?
― Apreciez prudenţa dumitale. O cunoştinţă de două săptămîni este, cert, foarte puţin. Nu
poţi cunoaşte adevărata fire a unui om după numai două săptămîni. Dar, dacă noi nu îndrăznim, altcineva o va face; şi, la urma urmelor, doamna Long şi nepoatele sale trebuie să-şi
încerce şi ele norocul, şi de acea, cum domnia sa va considera faptul că renunţi să-ţi facă acest oficiu drept un act de gentileţe, voi prelua eu această sarcină.
Fetele îşi priviră tatăl încremenite. Doamna Bennet spuse numai: "Prostii, prostii"!
― Care poate fi sensul acestei exclamaţii emfatice? se repezi el. Consideri formalitatea prezentării şi importanţa care i se dă drept o prostie? Nu prea pot fi de acord cu dumneata în chestiunea aceasta. Ce spui, Mary? Căci tu eşti o domnişoară cu idei profunde, ştiu, citeşti cărţi serioase şi scoţi citate din ele.
Mary ar fi dorit să spună ceva foarte inteligent, dar nu ştiu ce.
― În timp ce Mary îşi pune ideile la punct, continuă el, să ne întoarcem la domnul Bingley. ― M-am săturat de domnul Bingley, replică soţia sa.
― Îmi pare rău să aud aşa ceva; dar de ce nu mi-ai spus-o mai înainte? Dacă ştiam acest lucru azi-dimineaţă, desigur, nu i-aş fi făcut vizita. Ce ghinion! Dar cum i-am făcut într-adevăr această vizită, nu mai putem să-l evităm.
Uimirea doamnelor fu tocmai ceea ce dorise el, uimirea doamnei Bennet depăşind, poate, pe a tuturor, deşi, după ce primul val de bucurie trecu, ea le declară că tot timpul se aşteptase la asta.
― Ce bun ai fost, dragul meu Bennet! Ştiam eu că te voi convinge pînă la urmă. Eram sigură că-ţi iubeşti fetele prea mult ca să nu iei în consideraţie o asemenea cunoştinţă. Vai, ce încîntată sînt! Şi ce farsă grozavă, să te fi dus azi-dimineaţă şi să nu ne spui un singur cuvînt pînă acum.
― Acum, Kitty, poţi tuşi cît vrei, spune domnul Bennet şi, rostind aceste vorbe, părăsi camera, sătul de exaltarea soţiei sale.
― Ce tată minunat aveţi, fetelor! spuse ea, după ce se închise uşa. Nu ştiu cum i-aţi putea mulţumi îndeajuns pentru bunătatea lui; ca şi mie, de altfel. La vîrsta noastră nu este prea plăcut ― pot să v-o spun ― să faci mereu cunoştinţe noi; de dragul vostru însă nu ştiu ce n-am face! Lydia, puişorul meu, deşi eşti cea mai mică, sînt sigură că domnul Bingley va dansa cu tine la balul următor.
― Oh! făcu Lydia energică, n-am nici o grijă, căci deşi sînt cea mai mică, eu sînt cea mai
înaltă dintre toate.
Restul serii l-au petrecut întrebîndu-se cît de repede va întoarce domnul Bingley vizita
domnului Bennet şi plănuind cînd să-l invite la masă.