Cap. 54

230 14 0

de adelinat17

de adelinat17

Capitolul LIV
Imediat după plecarea lor, Elizabeth ieşi din casă pentru a încerca să-şi recapete dispoziţia
sau, cu alte cuvinte, pentru a stărui fără contenire asupra unor teme care să i-o strice şi mai rău. Purtarea domnului Darcy o uimea şi o contraria.
"De ce a mai venit oare, dacă a venit numai pentru a sta mut, grav şi indiferent?" se tot întreba.
Nu putu să-şi răspundă în vreun fel care s-o mulţumească.
"A continuat să fie amabil, agreabil cu unchiul şi mătuşa mea cînd era în oraş; de ce nu şi cu mine? Dacă se teme de mine, de ce a venit aici? Dacă nu-i pasă de mine, de ce a stat tăcut? Ce om sîcîitor! Sîcîitor! Nu vreau să mă mai gîndesc la el".
Fără să vrea îşi respectă hotărîrea puţin timp pentru că Jane, care venise după ea, se apropia cu o privire veselă ce dovedea că dînsa era mai mulţumită decît Elizabeth de musafirii
lor.
― Acum, că a trecut această primă întîlnire, spuse ea, mă simt perfect liniştită. Îmi cunosc
puterile şi venirea lui nu mă va mai stingheri niciodată. Mă bucur că va lua masa la noi, marţi. Atunci se va vedea în mod public că, de ambele părţi, ne vedem numai ca nişte cunoştinţe obiş- nuite şi indiferente.
― Da, foarte indiferente, într-adevăr, spuse Elizabeth rîzînd. Oh! Jane, ai grijă!
― Scumpa mea Lizzy, nu mă poţi crede atît de slabă încît să mai fiu, acum, în pericol.
― Cred că te afli în marele pericol de a-l face să fie mai îndrăgostit de tine decît oricînd. Nu i-au mai văzut pe domni pînă marţi; şi, în acest răstimp, doamna Bennet lăsă frîu liber
tuturor proiectelor de fericire pe care gentileţea şi amabilitatea obişnuite ale domnului Bingley le reînviaseră în cursul unei vizite de o jumătate de oră.
Marţi se adunaseră la Longbourn foarte mulţi invitaţi; şi cei doi domni, care erau aşteptaţi cu cea mai mare nerăbdare, sosiră, spre cinstea lor de sportivi, foarte exact. Cînd se îndreptară spre sufragerie, Elizabeth urmări nerăbdătoare, să vadă dacă Bingley se va aşeza la locul care îi revenise în toate petrecerile din trecut, lîngă sora ei. Mama sa, prudentă, stăpînită de aceleaşi gînduri, se abţinu să-l poftească să se aşeze lîngă dînsa. Cînd intrară în cameră, el păru să şovăie; dar s-a întîmplat ca Jane să privească în jurul ei şi să surîdă. Hotărîrea fu luată. Bingley se aşeză singur lîngă dînsa.
Elizabeth privi către prietenul lui cu un sentiment de triumf. Darcy suporta cele petrecute cu o nobilă indiferenţă; iar dînsa ar fi avut motive să-şi închipuie că Bingley primise încuviinţarea lui de a fi fericit, dacă nu l-ar fi văzut întorcîndu-şi privirile înspre domnul Darcy, cu o expresie de panică pe jumătate rîzătoare.
Purtarea lui faţă de Jane, în timpul prînzului, era de natură să dovedească o admiraţie care, deşi mai rezervată decît înainte, o convinse pe Elizabeth de faptul că, dacă ar depinde numai de dînsul, fericirea Janei şi a lui ar fi grabnic realizată. Deşi nu îndrăznea încă să conteze pe urmări, se bucura totuşi observîndu-i purtarea. Era singura bucurie cu care se putea lăuda, căci nu era deloc într-o bună dispoziţie. Domnul Darcy se afla departe de ea, la celălalt capăt al mesei. Şedea lîngă mama ei. Ştia că această situaţie nu putea să le facă plăcere nici unuia dintre ei şi nici să-i pună într-o lumină favorabilă. Nu era destul de aproape pentru a auzi ceva din conversaţia lor; dar vedea cît de rar îşi vorbeau şi ce rece şi ceremonioasă le era atitudinea, de cîte ori o făceau. Lipsa de gentileţe a mamei sale o făcea pe Elizabeth să simtă şi mai dureros tot ce-i datorau; şi uneori ar fi dat orice pe lume pentru privilegiul de a-i spune că bunătatea lui nu era nici necunoscută şi nici neapreciată de toţi membrii familiei sale.
Spera că în seara aceea vor găsi prilejul să se apropie unul de altul; că vizita nu se va termina fără să-şi poată spune ceva mai mult decît puţinele cuvinte pe care le rostise la sosire. Momentele de nelinişte, penibile, petrecute în salon înainte de venirea domnilor, fură atît de stupide şi plicticoase, încît deveni aproape nepoliticoasă. Aştepta clipa cînd vor intra ca pe singura şansă de care depindea toată mulţumirea ei din seara aceea.
"Dacă acum nu va veni către mine, îşi spunea Elizabeth, voi renunţa la dînsul pentru totdeauna".
Domnii intrară; şi el păru că va răspunde aşteptărilor fetei, dar vai! doamnele se grămădiseră prea strîns în jurul mesei unde domnişoara Bennet prepara ceaiul şi Elizabeth turna cafeaua, încît lîngă dînsa nu era un singur loc în care să poată încăpea un scaun. Iar cînd domnii se apropiară, una dintre fete se aşeză şi mai lipit de ea şi-i spuse în şoaptă:
― N-am să las domnii să ne despartă; sînt hotărîtă. N-avem nevoie de nici unul dintre ei, nu este aşa?
Darcy se îndreptă către un alt colţ al camerei. Elizabeth îl urmări cu ochii, pizmui pe toţi acei cărora le vorbea, abia avu răbdare să servească pe careva cu cafea şi apoi se supără îngrozitor pe ea însăşi pentru eă era atît de stupidă.
"Un bărbat care a fost respins o dată! Cum am putut să fiu atît de nebună încît să aştept ca dragostea lui să revină? Există oare vreun bărbat care să nu se revolte împotriva unei astfel
de slăbiciuni cum ar fi a doua cerere în căsătorie adresată aceleiaşi femei? Nu există jignire mai oribilă pentru sentimentele lor".
Se învioră totuşi puţin cînd îl văzu aducîndu-şi singur înapoi ceaşca de cafea şi se folosi de prilej pentru a-l întreba:
― Sora dumneavoastră încă se află la Pemberley?
― Da; va rămîne acolo pînă la Crăciun.
― Şi e singură de tot? Prietenii domniei sale au plecat toţi?
― Doamna Annesley este cu dînsa. Ceilalţi au plecat de trei săptămîni la Scarborough. Elizabeth nu mai găsi nimic de spus; dar dacă el dorea să stea de vorbă cu dînsa, poate că
ar avea mai mult succes. Rămase totuşi cîteva minute lîngă ea, tăcut; în cele din urmă, cum

tînăra de lîngă Elizabeth începuse iar să-i şoptească ceva, se îndepărtă.
După ce s-a strîns serviciul de ceai şi s-au aranjat mesele de cărţi, toate doamnele s-au
ridicat şi Elizabeth speră din nou să-l vadă apropiindu-se de ea, dar speranţele i-au fost toate răsturnate cînd îl văzu căzînd victima doamnei Bennet, în goana ei după jucători de whist şi, după cîteva clipe, aşezat la masa de joc. Pierdu orice speranţă de a mai avea vreo bucurie. Erau fixaţi pentru toată seara la mese de joc diferite şi nu mai avea nimic de nădăjduit decît ca ochii lui să se îndrepte atît de des către colţul unde se afla dînsa, încît să joace tot atît de prost ca şi ea.
Doamna Bennet plănuise să-i oprească pe cei doi domni din Netherfield pentru cină; dar, din nefericire, trăsura lor trăsese la scară înaintea tuturor celorlalte şi nu avu prilejul să-i reţină.
― Ei bine, fetelor, exclamă dînsa, cum rămaseră între ele, ce aveţi de zis de ziua de azi? Cred că s-au petrecut toate cît se poate de bine, vă asigur. Prînzul s-a prezentat cum n-am mai pomenit de mult. Vînatul a fost fript tocmai la ţanc şi toţi au spus că n-au mai văzut vreodată o pulpă atît de grasă. Supa a fost de cincizeci de ori mai bună decît cea pe care au avut-o săptămîna trecută la familia Lucas; chiar şi domnul Darcy a recunoscut că potîrnichile erau remarcabil de bine pregătite şi îmi închipui că el are cel puţin doi-trei bucătari franţuji. Şi Jane, draga mea, nu te-am văzut niciodată mai frumoasă. Doamna Long spunea şi ea la fel, fiindcă
am întrebat-o dacă era adevărat sau nu. Şi ce crezi că a mai spus? "Ah! Doamnă Bennet, o s-o vedem la Netherfield pînă la urmă!". Aşa a spus, într-adevăr. Sînt convinsă că doamna Long este una dintre cele mai bune făpturi care au existat vreodată; iar nepoatele ei sînt fete foarte binecrescute şi deloc frumoase. Îmi plac enorm.
Pe scurt, doamna Bennet era într-o dispoziţie extraordinară. Văzuse în purtarea lui Bingley faţă de Jane atît cît să fie convinsă că, pînă la urmă, fiica ei îl va lua; şi cînd era bine dispusă, speranţele pe care le nutrea pentru familia ei erau atît de departe de orice raţiune, încît se simţi dezamăgită cînd nu-l văzu venind, în ziua următoare, pentru a-şi prezenta cererea în căsătorie.
― A fost o zi tare plăcută, spuse domnişoara Bennet Elizabeth-ei. Musafirii păreau să fie atît de bine aleşi, atît de potriviţi. Sper că vom mai putea fi des împreună.
Elizabeth zîmbi.
― Lizzy, nu trebuie să faci asta. Nu trebuie să mă bănuieşti. Asta mă umileşte. Te asigur că m-am obişnuit să mă bucur de conversaţia lui ca de a unui tînăr agreabil şi cu bun-simţ, fără să mai doresc altceva în afară de asta. Sînt perfect convinsă, din purtarea lui de acum, că nu a avut niciodată intenţia să-mi solicite dragostea. Totul se datorează numai faptului că este binecuvîntat cu atîta amabilitate şi că e mai dornic de-a face plăcere celor din jur decît oricare alt om.
― Eşti foarte cruda, îi răspunse Elizabeth, nu-mi dai voie să zîmbesc, dar mă provoci tot timpul s-o fac.
― Cît de greu este să fii crezută uneori! Şi cît de imposibil, alteori! Dar de ce-oi fi voind să mă convingi că simt mai mult decît recunosc eu?
― Iată o întrebare la care cu greu aş şti cum să răspund. Tuturor ne face plăcere să dăm lecţii, cu toate că nu-i putem învăţa pe ceilalţi decît ceea ce nu merită să fie ştiut. Iartă-mă; şi dacă stărui în indiferenţa ta, nu mă lua pe mine drept confidentă.