Little space ( Larry Stylinson )

➷♡➹Capitolul 1➷♡➹

     Pov. Harry

     Stau pe balustrada de la un bloc abandonat, împreună cu prietenii mei, mâncând semințe și bând bere.

      -Io... Ce dracu, Harry? La cine te gândești?

      -I-a mai taci.

      - Bă... Mergem la petrecerea
curvei ? O să fie și băutură. ~spune râzând, un prieten de-al meu, Leo. ~

      -Și mâncare.~urla Niall începând să danseze ,dansul mâncării. ~

      Rădeam ca ultimul drogat de Niall. Mereu mânca tot ce prindea pe la petreceri... Chiar , puteai să spui ca era un obsedat al mâncării, i se potrivea de minune citatul ăla: " Mâncarea e viața mea "
      În rest, e un băiat de treabă (de gașca). Iubea animalele se e foarte copilaros. E copilașul nostru, chiar dacă e mai mare ca și mine si Leo.
Se pare că voi merge la petrecerea acelei fufe. Nu suport fetele ca și ea ... Se îmbracă cu fuste mini și tocuri de 20 de centimetri ca să atragă bărbații. Nici nu mai zic de machiajul lor, sau mai bine zis tencuiala.

      -Io... Harry...Aduci masina lu' tactu? ~ întreabă Zayn, unul din prietenii mei cei mai buni.~

      - Normal... De fapt, ce dracu? ... Îmi i-au masina cu care concurez la curse...

      - Da, mă... E o minunăție.

     Și chiar nu aveam de obiectat, aveam un Lamborghini Aventador și pe deasupra, e și verde. Am ales-o, fiindcă e una dintre mașinile cele mai rapizi din lume, iar culoarea, ei bine... A fost ca un bonus.
      Am câștigat atâtea curse cu ea... Nu aș putea să o înlocuiesc. Din păcate nu i-am pus un nume, însă va veni și acea zi.
      Sunt scos din ganduri, atunci când telefonul începe să-mi sune. Îl scot nervos din buzunar și raspund, râstindu-ma la acel cineva care m-a scos din gandurile mele.

        ➷ Convorbire telefonică➹

      - Ce vrei?

      -Harry?

      -Ce vrei ,tată? ~spun dându-mi ochii peste cap. ~

      -Te-am sunat să-ți spun că nu voi veni acasă în seara asta.

      - Aha... Perfect. ~ spun, gândindu-mă deja la o posibilă petrecere. ~

      -Și să nu te gândești că vei da o petrecere... Nu vreau, iar să mă sune vecinii...

      - Mda... Atât? ~spun pe un ton arogant. ~

      -Da... Să ai g-

         ➷     Sfârșitul  convorbiri➹

       Însă , acesta nu a putut să-și termine proporția ca i-am închis în fața.

      - Ce-a vrut? ~ întreabă Leo, curios~

      - Nu te interesează.

      - Mda... Același, Harry de acum câteva minute.

      -Haha...

     Mă ridic sub privirile curioase ale prietenilor mei și cobor pe scările blocului, mergând spre motor, care mă aștepta cuminte, dornic de o nouă cursă.
      Mă așez cu grijă pe motor, și-mi pun casca mea verde cu inscripții de foc, pornind spre cimitir. Nu-mi vine să cred că am uitat de aniversarea tristă, de 5 ani ... De când s-a întâmplat cumplitul accident de mașină al mamei... Puteam să o salvez, însă am fost mult prea papă lapte ca să o fac. A fost lucrul pe care-l regret cel mai mult... Putea fii aici cu mine... Povestindu-mi o întâmplare din copilăria ei... Însa, Dumnezeu a vrut să o ia... S-o ducă într-un loc mai bun.
      Stiu că e sus și că mă veghează... Știu c-am dezamăgit-o mult... Am devenit regele pistei... Cum a fost și ea... I-am preluat locul... Și pot spune cu mâna pe inima, că sunt mândru de mine că am reusit.
      Ultima dată când am participat la o cursă, pe bune...cu ea...A fost , când aveam doar 13 ani... Totul s-a întâmplat într-o fracțiune de secundă... Mașina era cu susul în jos și în mai puțin de 10 minute exploda...Eram un copil curajos, de fapt așa spunea mama... Nu am avut curajul să s-ar în mașina, care se află în flăcări... Nu am putut... Eram paralizat... Picioarele nu mai voiau să facă nici un pas... Iar când în sfârșit am reusit să mă dezmorțesc ... Era prea târziu... Mașina explodase, chiar în fața mea... Iar odata cu ea si mama mea...
      Am fost în depresie un an... A fost o perioadă groaznică, mă invinovățeam pentru ce-a pățit ea... Chiar și acum o mai fac...
      Fără să-mi dau seama, mă aflam în fața cimitirului abandonat... Nu am mai fost pe aici de aproape un an...
Parchez motorul și-mi dau casca jos de pe cap...înaintând spre mormântul neatins al mamei... Nu-mi vine să cred, că tata nu a venit... Pun pariu că iarăși, are treburi mai bune de facut...
      Mă așez în genunchi lângă piatra funerară, lipindu-mi fruntea de ea, amintindu-mi de mama.

       -Îmi pare rău, că nu ti-am adus florile tale preferate, însă am venit pe grabă și am uitat de ele... Și-mi pare rau, că nu am mai venit pe la tine, doar că...Mi-a fost greu... Poate era mai bine, să fi murit și eu în acel accident...Știu că te dezamăgesc spunând asta, dar nu mai suport mult... Am vorbit cu Gemma... A spus că îi e dor de tine si că-i pare rău că nu a putut venii... Mamă, dacă mă auzi... Te rog trimite-mi un miracol... Un motiv pentru care să trăiesc... Mi-e greu să-ti spun asta, dar... Am încercat să mă sinucid... Știu, e un lucru egoist, însă nu am avut pe nimeni aproape... Eram, doar eu si singurătatea... Eram disperat...
       Lacrimile curgeau siroaie pe chipul meu, acum palid... Imi era greu, să vin aici și să o văd acolo... Și cel mai tare mă doare că tata nu a putut veni. Ea e cea mai importanta, nu munca lui...
Pentru a doua oară, azi, telefonul începe să sune, spărgând liniștea din jur .

        ➷Convorbire telefonică ➹

       -Da? ~spun încercând să ascund că am plâns. ~

       - Io... Harry... Ce faci?

       - Bine, Niall... S-a întâmplat ceva, de m-ai sunat?

       -De fapt s-a întâmplat. A venit Damon de la părinții lui și vrea să mergem la o petrecere.

       - Nu stiu, ce să zic .

       - Te rog... Promit că nu o să se mai întâmple ca data trecută.

       - Normal, ca nu o să se mai întâmple...

       -Dar ce-am făcut atât de râu?

       - Oare, Niall? Ai mâncat până ai facut intoxicație cu mâncare și ai vomitat pe fata a cui era petrecerea.

       - N-a fost așa de râu...

       - Eu cred ca a fost... Adică, aproape mureai dracului lângă mine...

       - Dar nu s-a întâmplat asta... Așa că, vino.

       - Vin... Dar dacă se mai întâmplă, te castrez. ~spun râzând. ~

       - Da, boss... Ne vedem la petrecere .

       - Mda... Pa.

         ➷Sfârșitul convorbiri ➹

       Mă ridic de lângă piatră funerară și imi întorc privirea spre poza mamei.

      - Mamă... Trebuie să plec... Imi pare rău ca am stat atât de puțin, însă trebuie să am grijă de Niall, Zayn și Leo... Pentru că ceilalți sunt marii... Se pot descurca singuri... Acum trebuie să plec... Te iubesc...

       Mă întorc spre poarta mare și neagră a cimitirului și pornesc spre ea cu pași mărunți... Inainte să-mi pun casca, imi mai întorc o dată privirea spre cimitir...
        O singură lacrimă, imi mai brăzdează chipul, dar o sterg rapid, punându-mi casca și urcând pe motor.

      -Pa, mama... O să mă întorc, cat de curând .

       Pornesc motorul și parcurg distanta de la cimitir până acasă, cu o viteză... Uriașă...
       Iubesc să simt adrenalina cum îmi curge prin vene. Viteza... De fapt iubirea față de viteză, am moștenit-o de la mama... O adeptă a curselor... Idolul meu în viața.
       Stiam ca viteza mă poate ucide, dar voiam să cred că, doar mi-ar da o lecție.

______________➷♡➹_____________

            Acest capitol îi este dedicat lui Razvan910.

                                                    Bye. ♡