Călătoarea

Capitolul 2

Deschid ochii confuza, auzind toata agitatia de afara. Clipesc des si ma ridic din pat, mergand precauta pana la geam. O multime de persoane, majoritatea fete, tipa fericite si aplauda. "Percy s-a intors!", "Percy Brown a venit in Amaris". Cine naiba e Percy Brown si de ce toate fetele saliveaza dupa el? Oftez exasperata si ma departez de geam. Imi iau din dulap hainele obisnuite, adica tricoul, blugii si pelerina, toate negre. Plec in baie si fac un dus scurt, apoi imi spal dintii. Ma analizez in oglinda, apoi imi dau ochii peste cap. Arat ca o fantoma. Imbrac hainele ca sa imi acopar corpul slab si cele cateva cicatrici capatate in trecut. Imi prind parul intr-un coc dezordonat si ies din baie. Incalt bocancii mei negri, apoi ies afara. Incep sa merg spre casa lui Ethan. Vreau sa vad daca trebuie sa plec in trecut sa gasesc ceva. Decat sa stau toata ziua si sa ascult fetele tipand, mai bine plec in trecut.

Doua fete aproape ma dau jos cand au trecut pe langa mine. Pufnesc enervata, insa ele continua sa fuga in fata. Privesc in departare, vazand spre ce alearga toate fetele. Un barbat inalt, cu parul pana la umeri si imbracat in negru sta in fata fetelor. Cel mai important e ca barbatul e in totalitate alb. E Calator. Presupun ca asta e faimosul Percy Brown. Analizez imprejurimile, vazand ca fanele lui sunt tinute la distanta de cativa Razboinici. Ce arogant!

Ma indrept spre casa lui Ethan ce e foarte aproape, insa il zaresc pe Percy privindu-ma. Il privesc plictisita, el zambind in coltul gurii.

- Salut!

Imi intorc capul, vazandu-l pe Razboinicul de ieri. Camber parca era numele lui. El vine spre mine, zambindu-mi. Il ignor, continuand sa merg.

- Pleci la Ethan? Eu acolo ma duc. zice Camber.

- Da. mormai eu.

- Pot sa stiu numele tau? intreaba Camber curios.

- Pot sa stiu de ce te intereseaza? intreb eu incruntata.

- Sunt curios. zice el.

- Antea. spun eu, dandu-mi seama ca nu o sa inceteze cu intrebarile daca nu afla ce vrea.

- Frumos nume. zice Camber.

Pufnesc si urc cateva trepte, apoi bat in usa casei lui Ethan. Din nou, acelasi robot deschide usa si ne saluta. Merg pe hol pana in living, insa nimeni nu e acolo. Plec in bucatarie, vazandu-i pe Ethan si Leon aranjand masa. Camber da mana cu Leon si se aseaza langa el, insa eu stau in picioare.

- Ai vreo misiune pentru mine? intreb eu direct.

- Scuze, Antea. Inca ma ocup de laptopul pe care mi l-ai adus ieri. Nu imi trebuie nimic azi. zice Ethan.

Imi musc obrazul frustrata. Chiar va trebui sa ascult toata ziua fetele tipand?

- Stai la masa cu noi! propune barbatul zambind.

Oftez si ma asez pe un scaun intre Ethan si Camber. Nu am nimic mai bun de facut. Macar asa imi ocup timpul cu ceva. Ethan imi aduce un pahar cu suc si doua clatite. Ii multumesc scurt, apoi incepem cu totii sa mancam.

- Uite ce am creat eu! spune Leon mandru si scoate ceva din buzunar.

Baiatul scoate un fel de pumnal ce are manerul de lemn, lama argintie si varful lamei despicat in doua.

- Ala e cumva cutitul pe care il caut de o saptamana? intreaba Ethan enervat.

- N-Nu. se balbaie Leon.

- Realizezi ca nu o sa poti injunghia pe cineva cu chestia aia? intreb eu zambind ironic.

- Nu e pentru... injunghiat oameni. spune Leon inghitind in sec.

Dau din umeri, incercand sa ma scot din situatia inconfortabila in care m-am bagat. Aici e de vina mintea mea sadica. Nu ma gandesc ca un pumnal poate avea alta functie decat injunghiatul persoanelor. Leon continua sa imi arunce priviri speriate. Ma abtin din a-mi da ochii peste cap. O bataie in usa si niste pasi ce se indreapta spre bucatarie intrerup linistea stanjenitoare. In camera intra insusi Percy Brown, renumitul Calator de care nu am auzit niciodata.

- Ethan, preferatul meu ! striga Percy si isi deschide bratele.

Ethan zambeste si il imbratiseaza scurt, apoi ii strange mana. De data asta chiar imi dau ochii peste cap. Percy se aseaza cu noi la masa, mai exact langa mine. Imi trag scaunul mai aproape de Camber, Razboinicul aratand la fel de dezgustat ca mine. Percy ma priveste urat, dar zambetul ii revine pe fata.

- Am descoperit o noua tactica de a distruge oamenii pierduti. Calatoresc in trecut si impiedic nasterea lor, iar ei dispar in prezent. povesteste Percy, Ethan ascultandu-l cu atentie.

Oamenii pierduti sunt persoanele ce traiesc in Abingora, orasul vecin cu Amaris. Acesti oameni nu fac parte din vreo categorie ca noi. Nu le place sa lucreze pentru orasul lor. Acesti oameni pierduti ne urasc si ne considera abominatii ale naturii. Dar cel mai mult urasc Calatorii. Privesc pierduta un perete. Am amintiri oribile in Abingora. Parintii mei sunt oameni pierduti.

- Hei, esti bine? intreaba Camber in soapta, luandu-ma de mana.

Abia acum realizez ca ochii imi sunt plini de lacrimi. Clipesc des, stergandu-mi ochii discret. Ethan, Percy si Leon vorbeau intre ei. Asta inseamna ca nu m-au vazut. Camber imi strange mana, privindu-ma ingrijorat. Nu pot sa cred ca m-a vazut fiind atat de slaba. Inspir adanc si imi trag mana din stransoarea lui, ridicandu-ma in picioare. Ies din bucatarie fara sa spun nimic, apoi deschid usa si ies afara. Observ cateva fete stranse in jurul casei. Le ignor si incep sa alerg spre casa. Amintirile rele isi fac loc printre gandurile mele, eu scuturandu-mi capul. Asa e mereu. Cateva saptamani traiesc in pace, apoi imi amintesc din nou de parintii mei si de Abingora si de toate lucrurile oribile de acolo. Cred ca nu o sa scap niciodata de trecutul meu.

- Antea, stai! aud pe cineva strigand, insa nu ma opresc.

Cineva ma apuca strans de brat si ma intoarce. Il vad pe Camber ce sta in fata mea. Baiatul se apropie de mine si ma imbratiseaza. Imi maresc ochii socata. Nu tin minte cand am fost imbratisata ultima data...