Călătoarea

Capitolul 38

- Stii ca nu ar trebui sa vorbesti la telefon cand conduci, nu-i asa? intreb eu, imbracandu-mi paltonul.

- Pentru tine risc. se aude vocea lui Camber prin telefon.

- Felicitari! Tocmai ai castigat o palma de la mine pentru replica aia. zic eu, dandu-mi ochii peste cap.

- Macar incercam si eu sa fiu romantic. ofteaza el.

- Nu trebuie sa fii romantic. spun eu.

- Nu trebuie? Azi dimineata te-ai suparat pentru ca nu te-am imbratisat!

- Shh, aia a fost o greseala. zic eu rosind.

Aud o masina parcand in fata casei mele, asa ca inchid apelul si ies din camera. Arunc o privire prin casa ca sa ma asigur ca totul este in regula, apoi ies afara. Masina neagra a lui Camber e chiar in fata mea. Deschid usa, asezandu-ma pe scaunul pasagerului. Baiatul imi zambeste si ma saruta scurt, apoi porneste motorul. Masina trece in viteza pe langa case si copaci, Camber conducand relaxat. Privesc pe geam, totul in jur fiind intunecat. Pe cer incep sa apara primele stele.

- Ai observat ca in aproape toate misiunile in care suntem impreuna afara e noapte? intreaba Camber.

- Sper ca nu ti-e frica de intuneric. ranjesc eu.

- Eu sincer ma ingrijorez pentru oamenii care te vad si cred ca esti o fantoma. spune el.

- Ha, ha. Oamenii pierduti o sa moara fara sa ii atingi cand o sa te vada.

- Sunt intimidant. ranjeste Camber, dand sugestiv din sprancene.

- Intimidant? Nu chiar. Prost? Da.

- Tocmai ai facut rezumatul vietii tale in cinci cuvinte. zice baiatul.

- Hei! Asta a durut! strig eu indignata.

Camber ranjeste si da din umeri. Baiatul isi pune mana dreapta pe coapsa mea. Pufnesc si ii indepartez mana, punand-o pe volan.

- Nu vreau sa mor inainte sa vad naveta lui Niall. spun eu serioasa.

Glumeam, voiam doar sa il fac gelos pe Camber.

- Nu ai incredere in soferul din mine? intreaba el ranit.

- Chiar vrei sa iti raspund? intreb eu amuzata.

Camber ofteaza si se concentreaza la condus. Observ cum trecem pe langa tot mai putine case, asta insemnand ca iesim din Amaris. Gandurile imi sunt confirmate cand un semn mare cu denumirea orasului taiata apare in dreapta noastra. Padurea din jurul nostru incepe sa fie tot mai deasa. Peste cateva minute, Camber parcheaza masina langa o alta masina verde neon. Ma incrunt confuza.

- E masina lui Kaleb. rade Razboinicul de langa mine. Acum cativa ani a pierdut un pariu si a fost nevoit sa isi vopseasca masina in verde. Ma crezi sau nu, Kaleb isi iubeste masina acum mai tare decat atunci cand era neagra.

- Ai prieteni ciudati. constat eu, iesind afara.

Eu si Camber incepem sa mergem in fata. In departare se vad niste lumini puternice. E probabil naveta. Imi strang mainile la piept si ma apropii de Camber. Peste tot e intuneric, iar drumul nu se vede bine. E destul de infricosator. Oftez usurata cand ajungem in fata navetei. Luminile ei arunca umbre in jurul nostru. Naveta e neagra, cu detalii gri si albe, iar dupa parerea mea, arata ca un OZN. Cu un clic scurt, niste scari metalice coboara din naveta. Camber ma impinge usor spre ele cand vede ca ezit, asa ca le urc rapid, baiatul urmandu-ma. Ajungem intr-un hol dreptunghiular, luminat puternic. O usa deschisa se afla in capatul holului. Merg spre ea, auzind pasii lui Camber in spatele meu.

O camera mare se arata in fata noastra. Cateva scaune se afla in stanga si dreapta. In fata se afla ceva ce seamana cu o masa plina de butoane si alte chestii. Cele mai spectaculoase sunt geamurile gigantice prin care se vede totul. Zambesc scurt. Camber trece pe langa mine si da mana cu Niall si Kaleb ce stateau relaxati pe niste scaune.

- Hei, Antea! zice Niall fericit.

- Hei. zic eu absenta, analizand in continuare interiorul navetei.

Ma apropii de Camber care avea in mana o sticla de apa. Niall se apropie de panoul de comanda si incepe sa tasteze ceva. In scurt timp simt cum naveta incepe sa se miste usor. Observ ca ne indepartam incet de sol. Ma apropii curioasa de un geam, vazand in departare blocurile inalte ale Amarisului. Naveta se roteste usor, indreptandu-se spre Abingora.

- Cred ca o sa vomit. murmura Kaleb.

Baiatul se departeaza de geam tinandu-si mainile pe abdomen, fiind putin palid. El fuge rapid din camera, pasii lui auzindu-se de-a lungul holului.

- Are frica de inaltimi? surade Camber.

- Probabil. rade Niall.

Zambesc si ma asez pe scaunul cel mai aproape de geam, fiind fascinata de luminile orasului in care traim.

- Inca nu pot sa cred ca ai acceptat planul. zice Niall, privindu-ma scurt. Nu ti-e teama ca ceva rau o sa se intample?

- Neah, am facut lucruri mai periculoase si n-am patit nimic. spun eu.

- Cum ar fi? intreaba Camber, luand o gura de apa.

- Pai, acum ceva timp am sarit de la al patrulea etaj...

Camber se ineaca brusc cu apa, apoi incepe sa tuseasca zgomotos. Ranjesc amuzata si ma fac mai comoda in scaun. Peste cateva momente baiatul isi revine.

- Esti nebuna!? striga el, privindu-ma cu ochii mari.

- Ceva de genul. zic eu razand.

- Cum sa faci asta!?

- Eh, important e ca sunt vie. ranjesc eu.

Saritura asta a fost nesabuita, insa nu aveam alta scapare. Am facut-o in ziua in care scapasem din Abingora. Obisnuiam sa stau intr-o camera mica la ultimul etaj din conacul parintilor mei. Pe cand draga mea familie era ocupata sarbatorind cu niste prieteni, eu am avut timp sa reusesc sa sar. Am avut noroc ca am cazut pe niste mormane cu frunze si nu mi-am rupt nimic. La cat de slaba eram imi puteam rupe orice os din corp.

- Hei, esti bine? ma intreaba Camber, punandu-si mainile pe umerii mei.

- Da. spun eu rapid, alungand gandurile inutile din capul meu.

Razboinicul se aseaza langa mine si isi pune bratele in jurul meu, imbratisandu-ma ingrijorat. Oftez si imi las capul pe umarul lui. Arunc o privire spre geam, vazand destul de aproape zidurile inalte din Abingora. Ma stramb si imi abtin un pufnet. Hai s-o facem si pe asta.