Călătoarea

Capitolul 25

Ma las pe vine in fata patului si privesc atenta sub el , mijindu-mi ochii ca sa vad mai bine. In afara prafului , nu zaresc nimic folositor. Pufnesc si ma ridic in picioare enervata. Am cautat in toata camera ceva ce poate servi drept arma folositoare , dar nu am gasit nimic ! Percy nu e atat de prost precum il credeam. S-a gandit la faptul ca o sa incerc sa scap , ca orice om normal ! Imi incrucisez mainile la piept si privesc suparata podeaua. Nu am un geam in camera , nici macar nu stiu unde sunt. Oftez si ma las pe spate pe micul pat , inchizandu-mi ochii. Mintea imi e incapabila sa faca un plan de evadare cand nu am idee ce ma asteapta dupa acea usa. Poate acolo e Percy ce e gata sa ma omoare doar ca sa il raneasca pe Camber !

Imi deschid ochii cand aud ecoul unor pasi pe hol. Ma ridic in sezut si astept. Pasii se opresc in fata usii camerei in care stau. Printre gratii zaresc fata persoanei mele favorite din intreg universul , Percy. Imi dau ochii peste cap. Sunetul unor chei imi atrage atentia. Usa este deschisa lent. Sar in picioare si ma indrept rapid spre iesirea din camera asta blestemata. Percy pune rapid o tava pe podea , apoi incuie usa. Ma opresc in mijlocul camerei , privindu-l pe Calator cu pumnii stransi din cauza nervilor. Surad ironica atunci cand vad bolul cu supa si farfuria cu salata de pe tava.

- Tu chiar crezi ca eu o sa mananc ce imi aduci tu ? pufnesc eu.

- N-as incerca sa o otravesc pe cea pe care-o iubesc.

- Cea pe care-o iubesti ? Delirezi ! strig eu. Nu ti-ar strica o vizita la medic.

- Mananca. Esti slabita. spune Calatorul , ignorandu-mi remarca.

- Asa tratezi tu persoanele pe care le iubesti ? Tinandu-le inchise ca pe niste animale ? marai eu.

- Daca te-ai comporta mai frumos , ai primi o camera mai comoda.

Ma incrunt , apoi ma aplec brusc , luand de pe tava o furculita. Ma apropii de usa si arunc furculita printre gratii. Percy era atat de socat incat nu a reusit sa reactioneze , furculita lovindu-l in frunte. Calatorul se da in spate , privindu-ma socat.

- Te urasc ! tip eu.

- O sa platesti pentru asta. zice Percy enervat.

Baiatul imi arunca o ultima privire , apoi se intoarce si pleaca , pasind apasat pe podeaua din piatra. Expir zgomotos aerul tinut in plamani , strambandu-ma enervata.

- Stii , chiar merita lovitura aia.

Zaresc capul ciufulit al lui Leon printre gratii. Creatorul ma priveste amuzat , avand un zambet tamp.

- De ce , Doamne , nu l-am omorat cand aveam ocazia ? mormai eu , dandu-mi o palma peste fata.

- Daca vrei sa faci asta acum , ar trebui sa astepti. Percy lucreaza cu oamenii pierduti la nu stiu ce proiect. zice Leon.

- Tu de unde stii ? intreb eu uimita.

- Am fost aici cu cateva ore mai mult decat tine. Sunt Creator si sunt atent la toate detaliile. Auzisem niste conversatii dintre Percy si cativa barbati. Au zis ca au gasit solutia. Nu stiu la ce se refereau.

- Deci Percy a mintit intreg Amarisul ca omoara oamenii pierduti in misiuni , pe cand el punea ceva la cale cu ei. constat eu. Sper sa moara in chinuri.

- Incep sa cred ca e adevarat cand oamenii spun ca toti Calatorii sunt nebuni. murmura Leon , inghitind in sec.

- Nu e prima data cand mi se zice asa. ranjesc eu.

*  *  *

Timpul e pretios. Unii oameni ar da orice sa aiba la dispozitie mai mult timp. Secundele , minutele si orele trec cu viteza luminii si vietile se scurg din oameni. Toata viata am incercat sa nu irosesc timpul pe nimicuri si sa incerc sa fac cat mai multe lucruri folositoare. In urma cu vreo trei luni eram organizata , rece si super serioasa. Uite-ma acum , incercand sa deschid o usa cu o lingura.

- Nu o sa functioneze ! spune Leon exasperat.

- Nu poti sti pana nu incerci. zic eu , chinuindu-ma cu saraca lingura.

- E ca si cum ai incerca sa mananci supa cu furculita !

- Ai incercat vreodata sa taci ? intreb eu ironica.

- Nu inteleg cum Camber te poate suporta.

- Simplu. Nu o face.

Ranjesc , chiar daca el nu ma poate vedea. Leon ofteaza. Tacerea se asterne peste noi , intrerupta ocazional de scartaitul usei. Peste cateva minute de incercari esuate , pufnesc si arunc lingura prin camera. Ma sprijin suparata cu spatele de usa.

- Ti-am spus eu ca nu o sa functioneze. ciripeste Leon.

- Eu macar incerc ! zic eu indignata.

Deschid gura ca sa vorbesc in continuare , insa sunetul deja cunoscut al pasilor ma intrerupe. Probabil ca e Percy. Raman lipita de usa , avand pe fata o expresie plictisita. Imi maresc deodata ochii cand o idee minunata imi trece prin cap. Ma ridic in picioare si merg rapid spre pat , luand de sub perna tava din fier pe care am ascuns-o acolo. Pasesc pana langa peretele din dreapta usei si ma asez pe vine asteptand. Daca stau langa perete , Percy nu ma poate vedea printre gratii. Iau o gura mare de aer cand aud niste chei. Usa se deschide incet , acoperindu-ma. Percy intra in camera , privind confuz spre pat atunci cand nu ma vede. Strang tava in maini si sar in picioare. Calatorul tresare , insa nu are destul timp ca sa reactioneze pentru ca il lovesc cu tava in fata. Baiatul se clatina si cade pe podeaua tare. Ranjesc si ma aplec , luandu-i cheile din mana. Ies din camera si incui usa in urma mea , lasandu-l acolo pe Percy. Ma intorc pe calcaie si deschid usa de la camera lui Leon. Creatorul ma priveste bulversat. Il apuc de brat , tragandu-l in afara camerei. Incep sa merg de-a lungul holului rapid , Leon tarandu-se in spatele meu.

- Cum naiba ai facut aia ? intreaba Creatorul.

- Se numeste eficienta. Invata de la mine. ranjesc eu.

In fata noastra apar niste scari ce duc in jos. Incepem sa le coboram , sperand din tot sufletul sa nu ne intalnim cu nimeni. Cand ajungem la capatul scarilor , usi din lemn se intind in dreapta si in stanga noastra. Fiecare usa are cate un nume scris pe ea. Eu si Leon ne oprim in fata usii pe care scrie "Percy Brown". Analizez precauta holul , apoi apas clanta usii si intru. In fata ochilor imi apare un birou micut , cu rafturi pe pereti si o canapea in fata unui geam. Observ pe spatarul unui scaun o pelerina neagra. Zambesc fericita si o iau , imbracand-o rapid. Imi verific buzunarele , vazand ca am la mine doar pumnalul si cateva pietricele albe care nu imi sunt de folos acum. Nu conteaza , ma multumesc si cu asta !

- Antea ? Ar trebui sa ne grabim. spune Leon din pragul usii.

- O secunda. zic eu , privind atenta foile si dosarele de pe birou.

Iau rapid un ghiozdan negru de pe canapea si indes in el dosarele imprastiate pe birou. O sa le studiez acasa. Arunc ghiozdanul pe un umar , apoi eu si Leon iesim pe hol. Incepem sa alergam in fata unde erau alte scari. Le coboram in graba , speriati ca o sa fim prinsi de cineva. Ajungem la parter. Mergem apasat spre usa masiva in dreapta noastra. Leon da sa o deschisa , insa usa nu se misca din loc.

- E incuiata. spune el speriat.

Imi strang pumnii si privesc in spatele nostru. Nu e nimeni acolo , insa poate veni cineva foarte curand. Inspir si expir adanc , apoi ma apropii de un geam. Imi ridic mana si lovesc geamul cu cotul , el spargandu-se in sute de bucatele. Ii fac semn lui Leon sa vina , apoi imi iau avant si sar afara. Solul era la maxim doi metri de geam , deci nu e o distanta atat de mare. Cand am ajuns cu picioarele pe pamant , am analizat imprejurimile conacului in care am stat pana acum. Inghet , realizand unde suntem. Abingora.