Călătoarea

Capitolul 15

- Ce !? strig eu , nevenindu-mi sa cred ce tocmai am auzit.

Camber priveste scurt in jurul nostru , apoi isi pune mana pe spatele meu , conducandu-ma mai departe de restul persoanelor adunate in luminis. Mergem printre copaci , peste tot fiind intuneric. Lumina masinilor nu mai ajungea aici. Dar ce conteaza intunericul , Camber si Leon sunt frati !

- Eu si Leon suntem frati , dupa cum ti-am spus. zice Camber , privind copacii inalti. Totul s-a intamplat cu mult timp in urma. Mama era Om de Stiinta. Eu aveam doi ani cand ea a trebuit sa plece din Amaris pentru un an intreg cu alti Oameni de Stiinta pentru niste cercetari. Cred ca iti dai seama ce s-a intamplat. In calatorie l-a intalnit pe Ethan si... Stii tu , asa s-a nascut Leon. Tata a aflat de asta , insa a ramas impreuna cu mama de dragul meu. Ethan a ramas singur cu un copil. Desigur , pe atunci nu aveam idee ca am un frate.

- Cum te-ai intalnit cu Leon ? intreb eu curioasa.

- Trecusera vreo cincisprezece ani de cand mama s-a intors din calatorie. Ea a... murit din cauza unui sofer idiot ce a trecut la rosu. M-am transformat , la propriu , in tine. Eram indiferent si rece , am renuntat la antrenamente si nu mai faceam nimic pentru a fi un Razboinic excelent. Asta pana cand Leon m-a gasit , pentru ca el stia de la Ethan de existenta mea. Atunci mi-a explicat totul si mi-am mai revenit din starea in care intrasem. Iar eu am de gand sa fac acelasi lucru cu tine. spune Camber zambind.

- Da , sigur. pufnesc eu. Si ce o sa faci ?

- Nu stiu daca ai observat , insa cu mine nu mai esti indiferenta. ranjeste el. Hai sa ne intoarcem pana nu pleaca toti.

Raman cu gura cascata la spusele lui Camber. Are dreptate , chiar nu am observat cat de tare m-am destins in fata lui. Clipesc des , simtind mana lui Camber luand-o pe a mea si tragandu-ma dupa el. Ma stramb si il urmez.

- M-ai vrajit ca sa iti cad in capcana atunci cand ne-am intalnit prima data , nu-i asa ?

- Aveam o bagheta magica si nici nu ai observat. spune Camber zambind.

- Aha , unde ? intreb eu pufnind.

- In pantalo... In buzunarul pantalonilor ! spune el rapid dupa privirea seaca pe care i-am aruncat-o.

Imi dau ochii peste cap si ma departez de el , mergand spre masina lui neagra. Langa ea ne astepta brunetul , adica celalalt Razboinic. El il saluta pe Camber.

- Eu sunt Kaleb. zice el , intinzandu-mi mana.

"Stiu" voiam eu sa spun , insa m-am abtinut.

- Antea. mormai eu , dand mana cu el.

Un sunet puternic se aude , eu nereusind sa identific sursa sunetului. Un Razboinic tipa "Plecarea !" , asa ca toate persoanele se indreapta spre masini. Camber se aseaza pe locul soferului , iar eu ma asez langa el chiar daca stiam ca prietenul lui vrea sa stea acolo. Ii zambesc fals lui Kaleb , el asezandu-se pe bancheta din spate cu un oftat. Ma bucur ca stie sa nu se puna cu o Calatoare. Am un pumnal si doua pistoale , l-as putea pune la pamant in doua secunde. Ma las pe spate pe scaun , relaxandu-ma inainte de o noapte lunga. Camber porneste motorul masinii , trecand in viteza prin padure. Privesc pe geam , Camber si Kaleb discutand despre niste antrenamente plictisitoare.

- Deci , Antea. incepe Kaleb. De cand ti-ai inceput misiunile in trecut ? Am auzit ca sunt foarte grele.

- De la unspe' ani. spun eu neinteresata , privind in continuare pe geam.

- Frate , eu la unsprezece ani stateam toata ziua pe telefon. surade Kaleb.

- Eu pe atunci plecam deja la sala. se lauda Camber.

- Chiar ? Eu ti-as da maxim un an de antrenamente. rajesc eu.

Camber ma priveste urat , marindu-mi ranjetul de pe fata.

- Voi doi pareti apropiati. zice Kaleb.

- Neah. spunem eu si Camber in acelasi timp , apoi ne privim incruntati.

O tacere stanjenitoare se lasa intre noi. Camber era atent la drum , eu priveam pe geam , iar Kaleb nu am idee ce facea. Privesc confuza in spate cand Razboinicul scoate o injuratura.

- Mi-am uitat pumnalele acasa ! striga Kaleb furios.

- Trebuia sa iti amintesti de ele mai devreme. Suntem la mai putin de un kilometru de Abingora si nu ne mai putem intoarce inapoi. spune Camber.

Kaleb murmura ceva printre dinti , apoi pufneste enervat.

- Minunat. maraie el.

Camber priveste ganditor padurea , apoi isi scoate din buzunarul pelerinei pistolul lui si il intinde spre Kaleb.

- Tine asta. Ma descurc si fara pistol. zambeste el.

- Multumesc frumos. Iti raman dator pe viata. spune Kaleb recunoscator , luand pistolul.

Camber parcheaza masina langa celelalte , apoi iesim toti trei afara , mergand spre micul grup de persoane.

- De aici mergem pe jos. Am face prea mult zgomot cu masinile. spune un Razboinic pe care nu il cunosc. Ne reintalnim aici peste trei ore. Grupati-va cate doi si hai sa mergem !

Cate doi ? Dar noi suntem trei ! Privesc incruntata multimea , vazand ca un Om de Stiinta a ramas singur. Kaleb pare si el sa observe asta , pentru ca se indreapta spre el. Eu si Camber am ramas impreuna. Toate persoanele incep sa mearga silentios inainte. Imi amintesc deodata ca mi-am luat doua pistoale , iar Camber nu are niciunul. Il iau pe Razboinic de brat , oprindu-l. El ma priveste confuz.

- Esti un idiot bun la suflet ! Regula principala a Calatorilor este sa nu pleci niciodata intr-o misiune fara sa ai macar o arma. Invata de la noi.

Scot cel de-al doilea pistol si i-l dau. Camber isi mareste ochii surprins.

- Daca il pierzi , o sa te omor si o sa iti las cadavrul in Abingora. il amenint eu.

- Multumesc ! spune Camber , luand atent pistolul.

Razboinicul se apropie de mine si ma imbratiseaza strans. Zambesc si il mangai incet pe spate. Camber se departeaza putin de mine si ma saruta pe obrazul stang , eu simtind cum imi tremura picioarele. Rosesc puternic , Camber ranjind in coltul gurii.

- Idiotule ! exclam eu , departandu-ma de el.

Incep sa merg in fata , apropiindu-ma de restul grupului. Camber surade , venind in stanga mea si luandu-ma de mana. Continuam sa mergem in spatele grupului inca vreo cinci minute pana ajungem in fata unor ziduri inalte , din piatra. Sigur nu ne puteam catara peste ziduri , au cel putin zece metri ! Razboinicii se aduna , susotind ceva despre cum sa putem trece peste. Privirea mi se indreapta spre un tufis des ce creste chiar langa zid. Merg incet spre el , simtind cum amintirile imi zboara printre ganduri. Ma asez pe vine langa tufis , dandu-i crengile la oparte. Acum zece ani , am scapat din Abingora trecand prin gaura de dupa tufisul asta. Iar acum o sa intru inapoi acolo , in Iadul ala... Oftez si atrag atentia grupului nostru , aratandu-le gaura din zid. Ma tarasc prin ea , simtind cum imi tremura mainile. Ma ridic in picioare , privind cladirile sumbre si atat de cunoscute mie. Bine am revenit in orasul care mi-a distrus jumatate din viata.