Călătoarea

Capitolul 17

In momentul in care Camber m-a sarutat , mi-am dat seama ca simt ceva diferit. Toata viata m-am luptat sa supravietuiesc si sa nu ma las doborata de alti oameni. Era un sentiment atat de placut si de strain mie , incat m-am lasat dusa de val. I-am dat voie lui Camber sa faca ce vrea el. Simt bratele Razboinicului aducandu-ma mai aproape de el , caldura corpului sau invaluindu-ma. Imi asez mainile tremurande pe umerii sai , simtind cum el adanceste sarutul. O rafala de vant rece ne loveste pe amandoi , facandu-ne sa tremuram de frig. Camber se departeaza putin de mine , apoi ma imbratiseaza strans. Zambesc si ma lipesc de el. Asa se simte fericirea.

- Tocmai am avut primul noatru sarut langa doua cadavre. Nu cred c-am sa uit vreodata momentul asta. zice Camber razand.

- Si imi zici mie ca sunt psihopata ? intreb eu pufnind.

- Nu am spus ca eu nu sunt nebun , iubire.

- Mai vorbeste-mi romantic inca o data si o sa simti cum e sa fii batut de o fata. spun eu incruntata.

Ma ridic in picioare si ma intorc pe calcaie , incepand sa merg spre strada principala. Camber ofteaza in spatele meu si ma urmeaza , stand aproape de mine. Ma stramb cand imi dau seama ca m-am oprit din plans si ca am uitat complet ca acum Camber stie despre faptul ca am trait in Abingora. Oftez , lasandu-mi umerii in jos. Sper ca Razboinicul nu imi va dezvalui trecutul. Am incredere in el , dar nu vreau sa risc nimic.

- Stii ce de oamenii pierduti urasc Calatorii ? ma intreaba Camber din senin.

Baiatul vine in stanga mea , punandu-si o mana dupa umerii mei. Pufnesc si ii indepartez mana , facandu-l sa isi dea ochii peste cap.

- Presupun ca stii despre legenda regelui Hendrix , cel ce a contribuit la aparitia celor doua orase. Pai , acest rege chiar a existat si toate legendele despre el sunt reale. Oamenii pierduti il urau pentru pedepsele primite din cauza lui si il urasc pana si acum. povesteste Camber , privind atent strada din fata noastra.

- Okay , dar ce legatura are regele cu cei ca mine ? intreb eu.

- Hendrix era Calator. El a avut un copil Calator , iar cel din urma a avut cativa copii dintre care doi erau Calatori. Din cauza lui Hendrix , Calatorii au continuat sa se nasca. Cei mai multi dintre ei au ramas in Amaris , insa cativa Calatori au ajuns si in Abingora unde au fost omorati cu cruzime. Mai putin unul.

- De unde stii toate chestiile astea ? intreb eu uimita.

- Razboinicii trebuie sa stie motivul pentru care lupta cu oamenii pierduti. zambeste Camber.

- Povesteste-mi in continuare ! spun eu curioasa.

- Informatiile importante au un pret. zice el ranjind.

- Ce vrei in schimb ? intreb eu oftand.

- Un sarut.

- Atunci nu mai vreau sa imi povestesti.

Zambesc triumfatoare si incerc sa ma departez , insa bratul lui Camber ma opreste. Razboinicul ma trage spre el.

- Ramai aici ca iti povestesc , iubire. spune el.

Il calc din greseala pe picior , Razboinicul icnind. Ranjesc in coltul gurii.

- Dupa cum spuneam , Calatorii din Abingora au fost omorati , mai putin unul. Un barbat a trait in acest oras deghizat intr-un om pierdut. Calatorul a facut asta din pura curiozitate. El s-a casatorit si a avut o fiica. Se spune ca nepoata barbatului a fost Calatoare , insa nimeni nu stie adevarul.

Camber se opreste brusc in mijlocul strazii. Il privesc confuza. Razboinicul ma priveste socat.

- Tu esti Calatoare si ai trait in Abingora. Daca tu esti nepoata Calatorului ?

- Poate ca sunt de fapt acel barbat deghizat intr-o Calatoare. spun eu doar ca sa il enervez pe Camber.

- Esti asa de enervanta ! zice el.

- Probabil ca m-am nascut Calatoare doar ca sa imi enervez parintii. surad eu.

*  *  *

- Si totusi , cum ai ajuns in Amaris ? intreaba Camber , conducand atent prin padurea intunecata.

Ne intoarcem inapoi in orasul nostru. E deja unu dimineata si toti suntem obositi din cauza luptelor cu oamenii pierduti. Ma rog , eu si Camber mai mult am discutat decat am luptat. A fost o noapte placuta intr-un oras neplacut.

- Am descoperit acea gaura in zid din greseala cand incercam sa ajung acasa fara sa ma vada cineva din oras. Eram atat de obosita de bataile zilnice incat eram gata sa mor in padure decat sa raman in Abingora. Intr-o seara cand parintii mei erau plecati , iar Mike dormea in camera lui , m-am strecurat din casa si am fugit. Eram atat de fericita ca in sfarsit am scapat incat nici nu m-a deranjat sa merg toata noaptea prin padure. Spre dimineata , cand eram aproape de Amaris , un Razboinic m-a gasit si m-a intrebat ce fac acolo. Nu ii puteam spune adevarul. Imi era frica sa nu ma duca inapoi. Asa ca am mintit. Am spus ca nu stiu cine sunt si ca m-am trezit in padure. Un copil speriat e in stare de orice. oftez eu.

- Acum inteleg de ce erai atat de indiferenta cand ne-am intalnit prima data. Iti era frica sa nu te tradeze persoanele pe care le considerai apropriate , asa ca te-ai inconjurat cu un strat gros de gheata. spune Camber , privindu-ma scurt.

- Esti singura persoana ce a vrut sa imi devina prieten din ultimii multi ani.

- Poate ca multi au dorit sa iti fie prieteni , insa tu i-ai alungat. Ma bucur sa fiu eu exceptia. spune el zambind.

- Nu esti o exceptie. Esti pur si simplu incredibil de idiot , asa ca am decis sa iti dau o sansa. zic eu , zambindu-i fals.

- Wow. Multumesc. spune Camber sarcastic.

Ma las moale in scaunul masinii , privind peisajul sumbru al padurii. Ma bucur ca acel Razboinic , Kaleb , nu a venit cu noi. Asa eu si Camber putem sa vorbim in voie. Zambesc scurt. Chiar imi place sa stau cu Razboinicul asta. El e persoana potrivita ca sa umple golul din sufletul meu. Imi inchid incet ochii , in scurt timp adormind.

Tresar cand aud un sunet puternic. Imi deschid ochii somnoroasa , privind confuza in jurul meu. Sunt in bratele lui Camber , in fata casei mele. Cheile casei , care trebuiau sa fie in buzunarul meu , sunt acum pe pamant. O sa ghicesc ca Razboinicul le-a scapat.

- Ah , scuze ! N-am vrut sa te trezesc. isi cere iertare baiatul.

Camber ma lasa jos , apoi se apleaca si ia cheile. Clipesc des , inca neintelegand ce se intampla. Casc , facandu-l pe Camber sa zambeasca.

- Am ajuns atat de repede aici. mormai eu ragusita.

- Haide , mergi in casa si dormi. Esti obosita. zice el , impingandu-ma usor spre casa.

- Sper ca de data asta tu o sa pleci acasa. Daca te gasesc dimineata la Leon , cu sticle de bautura imprastiate prin camera , sa fii sigur ca nu mai vorbesc cu tine o saptamana intreaga. spun eu.

- Oricum Leon doarme. rade el.

Imi dau ochii peste cap , tarandu-ma spre usa , insa Camber ma opreste. Baiatul isi pune mainile pe obrajii mei , apoi ma saruta lung pe frunte. Rosesc.

- Noapte buna. sopteste el.

- Sper sa cazi noaptea din pat si sa iti rupi gatul. spun eu zambind inocent.

- Hah , in visele tale ! Nu mai scapi de mine nici daca vrei !