Ai Încredere [vol. I]

7. Pentru noi

Axel

Nu-mi place că am lăsat-o pe Flo cu Darren, dar nu-mi permiteam s-o iau cu mine. Ar fi fost mult prea... Riscant. Mi-ar fi distrus toate planurile. Și în plus, ar fi aflat că, de fapt, chiar i-am luat lănțișorul.

Dacă îmi pare rău? Deloc. Oricum are destule zorzoane scumpe, nu e ca și cum nu și-ar permite altul. Eu unul, am nevoie mai mare de lănțișorul ăsta decât are ea nevoie. Lănțișorul ăsta e calea spre fericirea Laylei. În sfârșit îi pot oferi viața după care tânjește atât de mult.

Nu va mai trebui să lucreze în piață de dimineața până seara. Nu va mai veni obosită seara. Nu va mai trebui să muncească. Cel puțin, nu atât de mult cum face acum.

Știu că lănțișorul ăsta n-o să-mi ofere atât de mulți bani, cum mă aștept, dar măcar voi primi suficienți bani cât s-o scot pe Layla din mizeria în care trăim.

Într-un final, ajung acasă. Ies din mașină, îmi iau lucrurile de care am nevoie și intru în casă. Când intru, mă uit în jur și pornesc spre camera mea. Trebuie să fac un duș înainte și să mă schimb, după care voi merge să mă întâlnesc cu posibilul cumpărător al lănțișorului.

Îmi dau jos tricoul și vreau și pantalonii, când o siluetă stând în pragul ușii de la camera mea mă face să mă opresc.

-- În sfârșit ți-ai amintit că ai o casă. Și o soră. --

Mă întorc și dau nas în nas cu Layla.

-- Credeam că ești la lucru. -- îi spun, nebăgând în seamă ce-a spus.

-- Nu mă simt prea bine. -- îmi răspunde sec.

-- Cum adică? Ți-e rău? -- o întreb îngrijorat și vreau să pun mâna pe fruntea ei să văd dacă are temperatură, dar se ferește.

-- Dacă ai fi venit ieri acasă, ai fi știut ce am! -- se răstește ea la mine.

-- Eu... -- încerc să spun, dar ea mă oprește ridicând mâna.

-- Nu, nu vreau să mai aud încă una din vechile tale scuze, Axel. Dacă nu e adevărul, nu te deranja să-mi explici. --

Rămân tăcut. Nu vreau să-i spun de Flo și de întreaga întâmplare. Se va supăra rău pe mine dacă ar ști că iarăși am furat. Dacă ar înțelege de ce fac toate astea, i-aș spune adevărul.

Layla se uită la mine câteva secunde, după care dă din cap.

-- Știam eu. Știi ceva Axel? Nu mă interesează ce faci. Nu știu de ce continui să mă tot îngrijorez pentru tine, când tu nici măcar nu te deranjezi să-mi spui unde ai fost sau ce-ai făcut! --

Tace câteva clipe, după care spune mai încet, numai pentru ea:

-- Probabil pentru că ești singura mea familie, acum. --

-- Layla... -- încep eu, dar nici măcar nu știu ce să spun.

Ce i-aș putea spune? Urăsc s-o mint, și mai ales urăsc s-o văd așa, vulnerabilă. Știu că nu-i place că am rămas doar noi doi, tatăl nostru fiind la închisoare. De aceea vreau s-o fac fericită, s-o fac să nu se mai gândească la toate astea, să-și trăiască viața mult visată!

Fac un pas către ea, dar ea se trage.

-- N-am nevoie să mă consolezi. Știu că nu ești bun la asta. -- zice ea.

Inspir adânc, iar apoi expir zgomotos.

-- Bine. -- îi spun.

Ea ridică o sprânceană.

-- Bine ce? --

-- Bine, am să-ți spun ce-am făcut. --

Și îi spun. Îi povestesc totul, absolut tot. Fiecare detaliu. Îi povestesc cum m-am prefăcut că sunt chelner ca să pătrund în conacul Champwell, cum i-am furat lănțișorul lui Flo, cum a venit ea după mine și cum am ajuns s-o țin ascunsă la Darren.

Când termin de povestit, Layla se uită cu o figură îngrozită la mine.

-- Cum ai putut să faci așa ceva?! -- îmi spune ea după ce-și regăsește glasul.

-- Am făcut-o pentru tine! -- ridic și eu tonul.

-- Pentru mine?! -- pufnește ea. -- Să vedem: ai furat un obiect valoros pentru fiica domnului Champwell și practic ai răpit-o și pe ea, pentru mine?! --

Mă încrunt. De ce nu poate vedea adevăratul motiv pentru care am făcut toate astea?!

-- În primul rând, n-am răpit-o. Și în al doilea rând, da! Am făcut toate astea pentru tine! Pentru noi! Am făcut toate astea fiindcă ți-am spus și-ți voi spune din nou: vreau să-ți ofer o viață mult mai bună! De ce ți-e așa greu să vezi asta?! --

Nu se uită la mine. Privirea îi e îndreptată spre geamul de pe hol, care e deschis. O aud oftând. Nu înțelege. Știu asta. Apoi o văd cu lacrimi în ochi și mi se înmoaie inima.

-- Eu... Tot ce vreau este să fii alături de mine. Pentru că știu că atâta timp cât sunt cu tine, pot face față oricărei provocări. --

Apoi își îndreaptă privirea spre mine.

-- Eu am înțeles de ce faci toate astea, dar tu poți înțelege de ce nu vreau să faci toate astea? -- continuă ea.

Plec capul. Îl va aduce din nou în discuție pe tata. Ca să evit asta, îi spun:

-- Înțeleg. --

Layla face un pas către mine.

-- Oare, Axel? Oare chiar înțelegi? --

Îmi ridic capul și mă concentrez asupra Laylei.

-- Chiar înțeleg. Și promit că nu voi mai face asta. Dar lasă-mă să vând lănțișorul. -- îi zic și ridic mâna cu acesta ca să-l vadă.

Layla îl studiază puțin, după care se uită din nou la mine.

-- Și nu crezi că lănțișorul ăsta e special pentru ea? -- mă întreabă.

-- Te rog, are destule bijuterii. Nu cred că-i va simți lipsa. -- pufnesc eu.

-- Tot nu știu ce să zic, Axel... --

-- Nu trebuie să zici nimic. Am totul sub control. Mă voi duce să mă întâlnesc cu un posibil cumpărător, după care mă voi întoarce cu banii necesari ca să putem ieși din cocioaba asta. --

Fața Laylei e încă nesigură, dar mă aprobă cu o clătinare ușoară a capului. Zâmbesc și o cuprind într-o îmbrățișare, iar apoi o sărut pe frunte. Îi iau fața în palmele mele și îi spun:

-- Totul va fi bine. Mă întorc repede, promit. --

-- Și cu ea ce-o să faci? --

Știu că se referă la Flo.

-- Deocamdată e în siguranță la Darren. Vând lănțișorul și-o să văd ce fac cu ea. --

-- Și crezi că Darren e persoana potrivită la care s-o ascunzi? Ai uitat ce ți-a făcut?! --

Îmi dau ochii peste cap.

-- Evident că n-am uitat, doar că în ciuda a tot ce s-a întâmplat, tot el rămâne singurul om pe care mă pot baza, indiferent de defectele lui. --

-- Dacă spui tu... --

-- Bine, acum lasă-mă să fac un duș și să plec. Trebuie să fiu acolo peste 30 de minute. -- schimb eu subiectul.

Layla încuviințează și se retrage, închizând ușa în urma ei. Mă dezbrac complet și intru în baie, unde dau drumul la apa caldă.

Încerc să mă gândesc dacă nu fac o greșeală vânzând lănțișorul lui Flo. Dacă Layla are dreptate, iar lănțișorul ăsta are o valoare sentimentală pentru Flo? Stai puțin, de ce mă gândesc eu la toate astea?! De când îmi pasă mie de alții?!

Și mai ales, de ce să-mi pese de o fată pe care de abia am întâlnit-o?! Cred că încep să înnebunesc.