Ai Încredere [vol. I]

27. De unul singur

Axel

Peste 20 de minute, ajungem la locul despre care i-am zis lui Flo. Mă dau jos din mașină și o observ pe Flo că ezită. Oftez prelung și îi deschid ușa.

-- Haide, nu e nimic pentru care să te sperii. -- o asigur.

Întind mâna, iar Flo mi-o apucă. Iese din mașină și mă urmează în tăcere în pădure. Ceva nu e bine. Nu știu de ce, dar simt că îmi ascunde ceva. Încerc să ignor paranoia asta și îmi continui drumul.

-- Unde mergem, mai exact? -- îi aud vocea lui Flo din spatele meu.

-- Vei vedea. -- îi răspund, fără să-mi întorc privirea spre ea.

-- Axel, dacă are legătură cu trecutul tău... -- începe ea să-mi spună, dar se oprește în momentul în care mă întorc cu fața la ea.

Mă apropii cu pași lenți de Flo și îi cuprind obrajii cu palmele.

-- Știu ce vrei să spui, și vreau să știi că nu fac asta pentru că mă simt obligat, ci pentru că îmi doresc. -- îi zic.

-- Nu te cred. -- îmi spune Flo, având o față încruntată. -- Dacă ai fi făcut-o de bună voie, mi-ai fi povestit demult tot ce vreau să aflu despre tine. --

Îmi mut privirea de la ea și mă concentrez pe un punct fix.

-- Poate că așa e. Poate că dacă n-ai fi insistat atât de mult, nu ți-aș arăta ce urmează să-ți arăt. Dar, măcar asta mi-a arătat că îți pasă de mine. --

Mă uit din nou la Flo și văd că obrajii ei s-au înroșit. Îi zâmbesc blând, după care îmi las mâinile pe lângă corp și pornesc spre destinație. Aud pașii lui Flo în urma mea și respir ușurat fiindcă nu s-a răzgândit.

În cele din urmă, mă opresc, iar Flo se izbește de mine. Mă întorc spre ea și îi zic:

-- Am ajuns. --

Flo se uită confuză în jur, ceea ce-mi dă de înțeles că nu-și dă seama la ce ar trebui să se uite. Rânjesc, după care dau la o parte niște crengi, scoțând la iveală o casă lângă un lac. Fața lui Flo se luminează, iar eu nu pot să nu zâmbesc. E atât de frumoasă când e fericită...

O iau de mână și ne îndreptăm spre casă. Când ajungem la ușă, apăs pe sonerie și aștept. Peste câteva secunde, ușa se deschide.

-- Axel! --

-- Bună, Ruby! -- o salut eu pe micuța care stă în pragul ușii.

Mă aplec pentru a fi la nivelul ei, și o îmbrățișez. Simt cum brațele ei micuțe se agață de jacheta mea, iar eu nu pot să nu zâmbesc. O ador pe Ruby, și ador locul ăsta.

După ce ne desprindem din îmbrățișare, tatăl lui Ruby își face apariția. Încruntătura de pe chipul lui dispare de îndată ce mă vede, fiind înlocuită de un zâmbet cald.

-- Axel! A trecut mult timp, fiule! -- exclamă acesta.

-- Și eu mă bucur să te văd, Jeff. --

Îi strâng mâna, după care o trage pe Ruby din ușă și ne face loc să intrăm.

-- Haideți, intrați! Carmen tocmai pregătește cina. --

Încuviințez din cap, după care îmi întorc privirea spre Flo. Îi zâmbesc încurajator, după care o iau din nou de mână și pășim înăuntru.

Nici nu apucăm să intrăm bine în casă, că se și simte mirosul mâncării făcute de Carmen. Aceasta iese din bucătărie și nici măcar nu încearcă să-și controleze entuziasmul când mă întâmpină: