Ai Încredere [vol. I]

13. Senzații

Flo

-- S-a întâmplat acum doi ani. -- începe Axel să-mi povestească.

Se oprește.

-- Continuă. -- îl încurajez eu.

Oftează și procedează întocmai.

-- Tatăl meu fusese condamnat acum mult timp la închisoare pe viață. Ne-a lăsat pe mine și Layla, sora mea, să... Să ne descurcăm singuri. --

-- Și mama ta? -- îl întreb eu.

-- Nu știu cine e mama mea. -- răspunde el simplu.

-- Ah... -- e tot ce pot spune.

-- Mă rog, revenind, eram singuri. A trebuit să ne descurcăm cum am putut. De aceea am început să fur. Eram un copil, Flo, nu aveam altă variantă. Laylei evident că nu i-a convenit, de aceea ea a mers pe partea corectă de a câștiga bani, și anume munca. Eu mereu am fost cel care, ei bine, alegea calea ușoară. Îmi dădeam seama că e mai ușor și mai rapid să câștig bani prin furt. Și așa am intrat în legătură cu niște tipi din mafie.  --

Se oprește, dar doar pentru a se uita la mine. Nu știu ce să cred. Adică... Pe de o parte, îl înțeleg. Era neajutorat. Voia doar să ducă o viață mai bună. Dar pe de altă parte, nu trebuia să recurgă la furt.

Ca și cum mi-ar fi citit gândurile, îmi spune:

-- Am făcut toate astea pentru Layla. De aceea ți-am și furat lănțișorul; știam că valorează o avere. --

Tace pentru câteva momente, după care spune:

-- Acum doi ani, într-o seară... M-a prins poliția cum furam de la cineva. Am fost reținut câteva ore, până a venit Layla și m-a scos de acolo. În acel moment, mă apucase furia. Nu mai gândeam limpede. Mă enervasem pe polițiști fiindcă mi l-au luat pe tata de lângă mine, așa că... În seara aia... L-am sunat pe Darren să vină să mă ajute să-l scot pe tata din închisoare, dar m-a refuzat, spunând că e prea riscant. --

Surâde.

-- Imbecilul, de-aș fi știut ce planuri avea pentru mine... --

-- Ce-a făcut? -- îl întreb.

-- M-a dat de gol. S-a dus la poliție și le-a spus ce-aveam de gând, iar ei m-au prins fix când încercam să descui ușa de la celula tatei. --

-- Și ce s-a întâmplat? --

-- Am fost închis pentru câteva luni. Destule cât să-mi dau seama că nu pot avea încredere în nimeni. -- răspunde el sec.

Nu știu ce părere să am despre toate astea. Adică, mă așteptam ca Darren să fi făcut ceva mult mai... Rău, să zic așa. Nu știu...

-- Tatăl tău... Pentru ce a fost închis? -- reușesc să-l întreb.

-- N-are importanță. -- spune Axel și se ridică -- Nu mai vreau să vorbesc despre asta. --

-- Bine, nu mai vorbi. -- spun și mă ridic și eu de pe pat.

Îl privesc pe Axel cum se uită pe geam, în zare. Încerc să-mi imaginez cât de greu a fost pentru el să se descurce la o vârstă atât de fragedă. Știu că n-a fost ușor. Într-un fel, înțeleg cum se simte. Poate că eu am avut și am o viață mult mai bună decât el, dar înțeleg cum e să crești fără un părinte. Niciunul din noi nu și-a cunoscut mama. Poate că a lui trăiește undeva, dar a mea e printre stele.

Mă apropii de el și, până să realizez ce fac, îl cuprind pe după mijloc. Tresare, dar nu-mi retrag mâinile.

-- C-ce faci? -- mă întreabă el cu o voce tremurată.