Ai Încredere [vol. I]

15. Sentimente

Flo

Suntem în mașină de vreo 20 de minute. Niciunul din noi nu spune nimic. Și oricum, ce-am putea spune? Axel a fost suficient de clar când mi-a spus că mă duce acasă. Dacă sunt nervoasă? Normal că sunt!

După atâta timp, în sfârșit am ieșit din închisoarea tatei. În sfârșit am putut fi liberă. Fără reguli, fără responsabilități. Am impresia că așa mi-a fost viața din totdeauna. Dar cred că acum e momentul să mă trezesc la realitate.

Axel are dreptate. Oamenii ăia sunt periculoși dacă aparțin unei mafii. Când vor afla că lănțișorul e la mine, o să vină să mă caute. Voi fi în siguranță acasă. Dar totuși, nu pricep de ce-i pasă lui Axel dacă sunt în siguranță.

Îmi îndrept privirea spre Axel, care se uită atent la drum. Pare... Încordat.

-- Axel? --

-- Hm? -- îmi răspunde el.

-- De ce-ți pasă de mine? -- mă trezesc întrebându-l.

Pare surprins de întrebarea mea. Oftează.

-- Ți-am mai spus. Nu știu. --

-- Nu există să nu știi, Axel! Adică, nu te înțeleg! Ești atât de bipolar! Ba mă săruți și mă atingi într-un anume mod, ba ești rece și distant! Ce să înțeleg din toate astea?! --

Dintr-o dată, Axel pune frână. Noroc că am centură. Se întoarce cu fața la mine.

-- Pe bune?! Tu chiar vrei să vorbim despre asta acum?! -- se răstește el la mine.

-- Dacă nu acum, atunci când? Pentru că e evident că după ce mă lași acasă, n-am să te mai văd niciodată. --

Axel își duce mâna în cap și se scarpină. Cred că e un gest de-al băieților când nu știu ce să spună.

-- Uite ce e Flo... Chiar nu știu ce te aștepți să-ți spun. Adică... Știu că ești... Confuză. Și eu aș fi în locul tău. Mă rog, sunt confuz și acum. --

Rămân tăcută. Habar n-am ce pot zice. Axel continuă:

-- Nu știu ce e cu mine. Nu știu ce e cu noi. Tot încerc să pun chestiile astea cap la cap, dar nu reușesc. Când te-am întâlnit, nu m-am gândit că o să ajung să... Să am sentimente pentru tine. --

Inima mi-o ia la goană. Axel are sentimente... Pentru mine?!

-- Spune ceva, Flo. -- mă roagă el.

Ce-aș putea să-i spun? Nu sunt în stare să vorbesc. Mi-am pierdut rațiunea. Mă trezesc cu Axel care se apropie de mine.

-- Flo... Spune-mi că și tu simți la fel. Te rog. -- îl aud cum îmi cere.

E real ceea ce se întâmplă? Chiar e real momentul ăsta?! Îmi ridic privirea și îl surprind pe Axel cum se uită insistent la mine.

-- Eu... -- încerc să-mi găsesc cuvintele, dar fără succes.

Axel se apropie și mai tare de mine. Se întinde și îmi desface centura.

-- Spune-mi, Flo. Și tu simți la fel? --

Ce naiba e cu mine?! De ce nu sunt în stare să spun ceva?! Parcă am înlemnit. Axel mă apucă cu ambele mâini de talie și mă pune la el în poală. Oh Doamne...

-- Știu că și tu simți la fel, dar te rog, spune-o. Numai așa o să fie real. -- continuă el.

Își trece o mână pe obrazul meu, apoi pe gât, apoi pe braț, iar apoi pe coapsă... Simt cum mi se face pielea de găină.

-- Îți place, nu? Îți place să te ating în felul ăsta. --

Nici n-ai idee...

-- Dar dacă nu-mi spui că și tu ai sentimente pentru mine, atunci n-o să mai simți atingerea asta niciodată. --

Ah... Nu vreau să renunț la atingerea asta. E atât de... Plăcută... Vreau s-o simt, trebuie s-o simt. Haide Flo, spune. Spune că și tu simți la fel. De ce îmi e așa greu să spun asta? 

Axel își ia mâinile de pe mine și se lasă pe spătarul scaunului. Oh nu, n-am să-l las să creadă că nu simt la fel.

-- Axel... Eu... Și eu am... --

-- Ce ai, Flo? Spune. -- mă presează el.

-- Și eu am sentimente pentru tine. -- spun rapid.

Gata, am spus-o. Chiar am spus-o. Aparent, pare să-l satisfacă, așa că mă apucă cu o mână din nou de talie, iar pe cealaltă o folosește ca să tragă scaunul pe spate, astfel că sunt peste el. Îmi dă părul din față la o parte, iar cu mâna cu care a lăsat scaunul îmi mângâie spatele.

Simt mâna lui rece atunci când și-o bagă sub tricoul meu, iar eu nu pot decât să tremur. N-am mai simțit în viața mea ce simt în momentul ăsta. E o senzație nouă, dar plăcută.

-- Îți place? -- aud vocea lui Axel cum mă întreabă.

-- Da... Foarte mult... -- îi răspund în șoaptă.

Îl aud cum râde.

-- Ce e așa amuzant? -- îl întreb enervată.

-- Nu mă înțelege greșit. Râd pentru că ador inocența ta. --

-- Ah... -- e tot ce pot spune.

-- Nu, nu te simți stânjenită. Ești atât de superbă... Ai un corp atât de perfect... Și îmi place la nebunie că eu sunt primul care te face să simți toate astea... --

Nu mai pot... Sunt prinsă în vraja lui. Sunt prea fermecată de el... Totul e mult prea frumos ca să fie adevărat...

Mâna lui continuă să-mi mângâie spatele, până când degetele ei îmi găsesc sutienul. Apoi și-o retrage ca să-mi scoată tricoul. Oh Doamne, deci chiar se întâmplă.

Mă ridic de pe el și mă întorc cu spatele, jenată. Se ridică și el și îi simt mâinile pe talia mea. Tremur incontrolat.

-- Tocmai acum ți-am spus că n-ai de ce să te jenezi. -- îmi șoptește Axel la ureche.

Mă cuprinde de mijloc, iar eu îmi las capul pe pieptul lui. Îi simt buzele calde pe gâtul meu, iar eu nu mă pot abține să nu gem.

Mă întorc cu fața la el și îi scot tricoul. Doamne, ce priveliște! Ce mușchi lucrați are... Iar tatuajul ăsta de pe brațul drept e atât de... Wow. Îmi trec degetele peste el, admirându-l.

-- Îmi place. -- îi spun lui Axel zâmbind.

Zâmbește și el la rândul său, iar apoi mă sărută pe buze. Băiatul ăsta scoate ce e mai rău din mine. Și nu mă deranjează.

-- Axel... -- îi șoptesc numele în timp ce mă sărută.

-- Dacă îmi mai spui numele așa, am să-mi pierd controlul cu totul. --

Prind curaj, așa că-l întreb:

-- Și cine te obligă să ți-l menții? --

Fără să realizez, mă trezesc cu el peste mine. Uite cum se schimbă rolurile.

-- Ești cam obraznică, nu crezi? -- mă întreabă Axel cu un rânjet pe față.

-- Ca să vezi, se pare că inocența mea a dispărut. -- îl tachinez eu.

De unde îmi vin toate astea?! Parcă nu mai gândesc limpede. Am spus eu că băiatul ăsta scoate ce e mai rău din mine.

-- Chiar vrei s-o facem? -- mă întreabă Axel.

Să facem ce? Ah. Să facem... Aia. Sunt oare pregătită? Chiar vreau s-o facem? Chiar vreau ca prima dată să se întâmple într-o mașină?

-- Flo, dacă nu vrei, n-o facem. --

Mă ridic un pic ca să-l pot săruta.

-- Vreau s-o facem. Aici și acum. -- îi răspund ferm.

Ochii lui Axel par să strălucească de bucurie. Și ai mei la fel. Chiar vreau să fac asta. Vreau să-l simt complet.

Și știu că nu voi regreta decizia pe care am făcut-o.