Ai Încredere [vol. I]

34. Ceva mai bun

Axel

În jur de ora 3 dimineața, parchez în fața unui hotel. Mă uit în dreapta mea și o văd pe Flo cum doarme dusă. Decid să n-o trezesc, așa că cobor din mașină și analizez hotelul. La cum arată, îmi pot da seama că e scumpă cazarea.

În mod normal, nu aș dormi aici, dar sunt foarte obosit și am nevoie să mă refac. La fel și Flo. Îmi întorc capul în direcția ei pentru a mă asigura că nu s-a trezit. A avut o zi lungă. Amândoi am avut. Deschid ușa ei și o iau în brațe, după care mă îndrept spre intrarea hotelului.

Când ajung la recepție, femeia de acolo stă cu un teanc mare de hârtii în față, având o privire frustrată. Pare că nu mă observă, așa că îmi dreg glasul:

-- Mă scuzați, am putea primi o cameră? --

Ochii femeii mă fixează, după care se uită mai în jos, la brațele mele care o țin pe Flo. Grozav. Cine știe ce gândește acum. Poate mă voi trezi că sună la poliție pentru comiterea actului de răpire.

-- Ca să nu apară neînțelegeri, n-am răpit-o, a adormit în mașină. -- îi spun recepționerei, fără să mă pot abține.

Mă aștept să-mi răspundă, dar, în schimb, își continuă treaba de dinainte, răsfoind printre hârtii. Încep să-mi pierd răbdarea, așa că bat cu unghiile în lemnul mesei.

-- Îmi cer scuze, dar nu avem camere disponibile. -- îi aud vocea femeii, care nici măcar nu se sinchisește să se uite la mine.

Ca să-i atrag atenția, bat cu putere în tejghea, ceea ce o face să tresară.

-- Ascultă aici, nu mi se pare că te-ai uitat undeva să verifici dacă mai sunt camere, așa că îți sugerez s-o faci acum, dacă nu vrei să mă uit eu. -- îi spun printre dinți.

Femeia înghite în sec, după care se îndreaptă de spate și își reia atitudinea de dinainte. Se apleacă spre mine și îmi zice încet, șoptit, pentru ca numai eu să aud:

-- Nu, tu să asculți, băiete. Nu avem camere disponibile, și cu asta basta. Iar acum, te-aș sfătui să nu-mi mai spui cum să-mi fac treaba și să ieși în secunda asta din această clădire, altfel voi fi nevoită să iau măsuri. --

Zâmbesc satisfăcător pentru că am reușit să o sperii. Deși, trebuie să recunosc, sunt impresionat de rezistența ei. Alții și-ar arăta frica, dar ea a reușește să-și păstreze calmul. Bineînțeles că și-l poate menține, doar trebuie să fie pregătită. Ce ciudat, înainte, nu m-am gândit niciodată la aspectele astea.

Revin la realitate și o fixez pe recepționeră cu privirea, pentru a înțelege că nu plec, decât în cameră. Până la urmă, încerc s-o conving să ne cazeze:

-- Nu sunt vreun hoț sau ceva. Doar că e 3 dimineața și suntem foarte extenuați. Venim de la o nuntă și drumul până acasă e foarte lung, așa că trebuie să ne refacem bateriile, dacă mă înțelegeți. Așa că, vă rog, dați-ne o cameră. --

Femeia mai aruncă o privire asupra lui Flo, după care expiră zgomotos și întreabă:

-- O singură cameră? --

-- Da. --

Văd cum se încruntă, ceea ce-mi dă de înțeles că există o anumită politică. Vedeți, unul din motivele pentru care nu-mi plac hotelurile. Prea multe reguli. Și, după cum știți, nu sunt genul de persoană care să le respecte, dar, de dragul lui Flo, fac o excepție:

-- Suntem căsătoriți. -- adaug eu.

Sprânceana dreaptă a recepționerei se arcuiește, iar mie îmi vine să-i trag un pumn de nervi. După expresia pe care o abordează, îmi dau seama că mai așteaptă niște explicații. Dumnezeule.