Urmări şi consecinţe

Capitolul 4

Ziua a trecut mai repede decât de obicei, fără prea multe evenimente. Doar o încercare de-a lui de a se apropia de mine, la care primise o privire ce ar fi fost în stare să ucidă o ţară întreagă. Însă răspunsul lui fusese un alt zâmbet victorios. Doamne, cât îl uram când râdea aşa. Mă făcea să mă simt nici cât o cârpă de valoroasă, ca şi când el ar fi avut controlul asupra mea, de parcă ar fi câştigat nu ştiu ce luptă. Poate aşa era, poate câştigase o luptă, dar războiul nu se terminase. Şi, cu siguranţă, acela nu avea să fie câştigat de el.

Era iarăşi seară.

Începusem să mă pregătesc de somn, după ce mâncasem pentru a treia oară în acea zi. Trebuia să recunosc că vampirul se pricepea să facă mâncare, chiar dacă el nu mânca aşa ceva. Ce ştiam sigur despre acest soi de oameni superiori era că ei se hrăneau doar cu sânge. Nu conta de care şi de unde, atâta timp cât nu era de la un alt vampir. Însă nu mai ştiu de ce era condiţia asta pusă, doar că era ceva legat tot de mutaţia din sânge.

După cum spuneam, voiam să mă pregătesc să dorm, întunericul încadrând în lipsa de culoare tot împrejurul, doar camera era luminată de focul mic ce pocnea lemnele din şemineu.

Când să mă bag în pătură, îl văzusem pe Lucas râzând iarăşi. Şi avea acel râset al lui pe care eu îl uram, pentru că nu era nimic bun de pe urma lui. De parcă prevestea ceva rău pentru mine.

-Dă-te mai încolo, îşi făcuse loc lângă mine împingându-mă cu fundul lui rece. Iar era rece... chestia asta mă cam speriase, pentru că dacă avea de gând să se încălzească, avea s-o facă cu sângele meu.

Mă mai împinse o dată şi era să mă dea jos de pe saltea.

-Dar vrei să dormi singur?! l-am întrebat mai mult decât iritată de comportamentul lui.

Mai că spuneai că era un copil neastâmpărat în patul meu şi nu un adult care îmi făcuse atâtea lucruri şi stârnea atâtea sentimente plăcute şi neplăcute în mine.

-Nu, de ce întrebi asta? făcuse o faţă de nevinovat, dar eu vedeam totul în roşu şi nici în cot nu mă durea de moaca lui care cerea pumni.

I-am aruncat o privire lipsită de milă şi i-am spus:

-Atunci nu mai împinge! Nu e de ajuns că trebuie să mor de frig lângă tine? Mai trebuie să dorm şi pe podea?

Atunci el făcuse o faţă de îndurerat.

Când îl vedeam cum îşi manevra sentimentele pe chip, de parcă ar fi fost vreun expert, lucru pe care nu aveam de unde să ştiu că nu era, îmi venea să mor de furie. Dar m-am abţinut, nu aveam de gând să mor în faţa lui, şi doar am bufnit nervoasă şi m-am ridicat. Numai cât mă atinsese puţin cu posteriorul mă îngheţase toată, aşa că am ales să mă postez în faţa focului şi să mai pun câteva lemne pe el. Dacă tot nu aveam de gând să dorm, şi nici nu aveam unde, măcar lângă foc să mă fi încălzit.

Lucas a tăcut şi a stat nemişcat câteva minute lungi. Chiar voiam să-i văd feţişoara dezamăgită pentru că plecasem de lângă el, însă îmi alungasem curiozitatea şi rămăsesem lângă culorile portocalii ale focului, urmărindu-i dansurile.

-Ştii, nu trebuie să stai acolo, spuse acesta după mult timp de linişte. Ai locul tău, lângă mine.

Eu am făcut un "Humpf!" şi am continuat să privesc focul. Nici dacă se ruga în genunchi nu aveam de gând să mă duc lângă sloiul ăla de gheaţă, iar să mă ofer să-l fac să se încălzească, adică să-i dau sângele meu, nici nu aveam de gând.

Îi simţeam privirea cum mă ardea pe spate mult timp până unul dintre noi avea să mai spună ceva. Lucrul ăsta mă făcea să mă simt agitată, incomodă, de parcă căuta acel punct sensibil de care avea să profite.